Presiunea credincioșilor firești
Este evident faptul că trăim în vremurile din urmă. Unul dintre semnele care arată spre aceasta este şi faptul că bisericile au început să semene tot mai mult cu lumea, că lucrurile fireşti au pus stăpânire pe marea majoritate a credincioşilor, în special pe tinerii din adunări. Cel puţin aşa cred 89% dintre cei care şi-au spus părerea în legătură cu starea tinerilor din adunările de pocăiţi.
De o bună bucată de vreme critica nu-şi mai are loc în adunări. Democraţia a ajuns să facă regula în biserici şi nu se prea mai ştie de supunere şi ascultare. Cei ce conduc adunările trebuie să fie doar maeştrii de ceremonii şi să fie cât mai pricepuţi la aceasta. Ei nu mai sunt părinţi spirituali ci responsabili cu buna dispoziţie a credincioşilor. Supunerea şi ascultarea au devenit obiecte de muzeu. Citim despre ele în Scripturi sau în alte scrieri mai vechi şi ne minunăm cât de înguşti au putut fi credincioşii cândva.
Astăzi fiecare face ce vrea şi din această cauză nu mai există unitate şi bună înţelegere în adunări. Am căzut în capcana întinsă de duşman şi am crezut că suntem mai deştepţi decât Dumnezeu şi am inventat metode noi de conducere sau reguli noi de convieţuire în comunitate. Dar nu este nimic nou sub soare. Metodele noi nu fac altceva decât să ducă la distrugere şi dezastru. Nu se întâmplă deodată aceasta ci în timp, chiar de aceea sunt periculoase pentru că te trezeşti la un moment dat că nu mai poţi face nimic, lucrurile au degenerat şi nu le mai poţi opri.
Sunt totuşi unii care sesizează pericolul şi care caută să fie credincioşi principiilor găsite în Biblie, de fapt credincioşi lui Dumnezeu. Sunt credincioşi care văd firescul din adunări, mai au această capacitate de a discerne. Văd firescul din îmbrăcăminte, muzică, predici, relaţii, etc. Ei sesizează că marea majoritate a credincioşilor nu mai trăiesc conform valorilor stabilite de Dumnezeu ci că trăiesc după cum le place lor, lăsându-se influenţaţi de lume. Şi hotărăsc ca ei să nu se lase înşelaţi şi să rămână credincioşi lui Dumnezeu şi să facă în toate voia Lui. Constată însă că nu este uşor şi întâmpină opoziţie chiar din partea celor ce se numesc fraţi.
Întodeauna a fost o presiune asupra Bisericii din afară. Cei necredincioşi i-au ridiculizat pe cei ce credeau în Isus Hristos şi care căutau să fie credincioşi lui Dumnezeu în toate aspectele. Dar nu doar din afară au fost presiuni asupra credincioşilor ci şi dinăuntru, din mijlocul celor ce se numeau şi se numesc creştini.
A existat în istorie un grup de credincioşi cunoscuţi sub denumirea de “puritani”. Au apărut în Anglia, undeva în jurul anului 1600. Dintre principiile pe care le aveau putem enumera câteva: Recunoaşterea autorităţii supreme a Bibliei; Importanţa predicării Cuvântului ca mijloc de a-i aduce pe oameni la Hristos; Păstrarea purităţii Bisericii; O moralitate strictă şi o ajustare severă după principiile Scripturii; Respectarea drepturilor civile, etc.
Din cauza “îngustimii” lor au intrat în conflict cu autorităţile vremii şi au avut mult de suferit. Când spun autorităţi spun rege şi biserică de stat, care lucrau mână în mână.
Circa o sută din aceşti puritani au fost printre primii colonişti care au ajuns în Noua Anglie, America de mai târziu. Au căutat un loc în care să-şi poată trăi credinţa aşa cum au înţeles ei, fără nici un fel de constrângere. Interesant era că aceşti credincioşi erau buni cetăţeni, nu făceau probleme nimănui, singura lor problemă consta în aceea că erau foarte stricţi în ceea ce priveşte viaţa lor de credinţă şi că nu voiau să facă nici un rabat de la aceasta. Suferinţa lor de aici s-a tras.
Azi, după sute de ani, sunt încă ridiculizaţi de unii dar şi admiraţi de alţii. Ridiculizaţi sau admiraţi pentru că ei au căutat să trăiască în mod practic principiile găsite în Scripturi. Pentru ei Biblia nu era o carte de poveşti, aşa cum este pentru majoritatea creştinilor de azi, ci o Carte practică, care te învaţă cum să trăieşti viaţa zi de zi, în toate aspectele ei.
Constatăm că şi azi ca şi în orice alt timp în istorie, marea majoritate a creştinilor sunt mulţumiţi cu calea lată.
Din start vreau să specific că nu includ în acel grup strict care vrea o trăire cât mai aproape de principiile Scripturii pe legalişti. Aceştia sunt o categorie de credincioşi care au înţeles complet greşit doctrina răscumpărării şi a lucrării de mântuire şi de transformare lucrată de Domnul Isus Hristos şi Duhul Sfânt. Ei sunt urmaşii fariseilor şi cărturarilor din vremea Domnului Isus .....
Nu de ei vorbesc şi pentru a fi cât mai bine înţeles la ce fel de credincioşi mă refer aş da exemplul lui Ioan Botezătorul sau al apostolilor Domnului Isus care I-au spus: “Iată că noi am lăsat totul şi te-am urmat.”
Dacă ar fi să facem un sondaj printre oamenii care nu cunosc Scripturile şi să-i rugăm să ne spună care a fost mai mare legalist, Ioan Botezătorul sau unul dintre fariseii certaţi de Domnul Isus, sunt convins că Ioan Botezătorul ar fi primul pe lista legaliştilor. Şi totuşi nu era aşa. Ba era chiar pe dos. Ioan Botezătorul a fost numit de Domnul Isus “cel mai mare om născut din femeie”.
Şi pentru că am ajuns la Ioan Botezătorul sunt convins că dacă el ar trăi azi şi s-ar adresa credincioşilor din adunări cuvintele lui nu ar fi mai blânde decât au fost faţă de fariseii din vremea lui. Pentru că azi, în adunări, marea majoritate a credincioşilor nu sunt interesaţi de o pocăinţă reală şi autentică ci doar vor să se ascundă de mânia viitoare a lui Dumnezeu. Nu sunt preocupaţi de gloria şi slava lui Dumnezeu cât de faptul că nu vor ei să ardă în focul iadului. Nu le pasă de Dumnezeu ci le pasă de pielea lor. În consecinţă trăiesc pentru ei nu pentru Dumnezeu. Şi ei cred că Dumnezeu este impresionat de faptul că duminica mai merg la adunare, mai cântă un cântec, mai rostesc o rugăciune, de faptul că odată au făcut un botez sau că au ajuns la performanţa înaltă de a vorbi în alte limbi.
Cu toate că se vede că iubesc lumea şi lucrurile ei şi că sunt fireşti prin comportament, îmbrăcăminte şi purtare, ei au o părere foarte bună despre ei. Libertatea în Hristos au înţeles-o în sensul de a fi liberi să trăiască ca lumea, să facă tot ce vor şi cred că vor merge în cer doar pentru faptul că odată au rostit formula magică: “Isus Hristos este Domnul”.
Puţini au înţeles că libertatea de care vorbeşte Dumnezeu este libertatea de a nu mai păcătui, de a nu mai trăi cum trăiesc neamurile. Da, Hristos a venit să ne elibereze! Să cunoaştem Adevărul şi să fim liberi să nu mai păcătuim. Romani 6 cu 14: “Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.”
Şi acum ce se întâmplă? Marea majoritate din adunări sunt lumeşti şi câţiva sunt legalişti. Dar printre ei se află oameni care Îl caută cu toată inima pe Dumnezeu şi care văd că lucrurile degenerează şi că credinţa multora are doar o formă dar fără conţinut. Ei văd firescul din viaţa celor mai mulţi şi văd că Biblia este sucită după cum vrea fiecare să-şi justifice purtarea lui lumească, văd că principiile lui Dumnezeu sunt călcate în picioare şi poruncile Lui se desfiinţează în folosul datinilor omeneşti. Văd toate acestea şi hotărăsc că ei nu vor trăi o astfel de credinţă ci Îi vor fi credincioşi lui Dumnezeu în toate lucrurile. Şi începe calvarul.
Toţi se ridică împotriva lor, vorbesc de cei din adunare nu din lume. Sunt acuzaţi că ar fi legalişti, că ar fi fanatici, înguşti şi uneori chiar proşti. Şi, fiind în minoritate, sunt marginalizaţi şi riculizaţi, vorbiţi cu răutate pe la spate.
Dar ce nu ştiu cei din adunare este că adunarea aceea mai există şi Dumnezeu încă nu şi-a luat harul în totalitate de acolo nu pentru cei mulţi ci pentru acea rămăşiţă care nu vrea cu nici un chip să se lase atrasă pe direcţia lucrurilor fireşti şi a credinţei ieftine. Ei au înţeles realitatea bătăliei spirituale şi au ales să o poarte prin post şi rugăciune.
Câtă vreme vor mai exista aceşti credincioşi va mai fi har. Când ei vor dispărea biserica va rămâne cu predici sofisticate şi cântări, cu programe tot mai asemănătoare celor din lume, cu forme fără viaţă.
În Luca capitolul 18 Domnul Isus spunea: “Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”. Întrebarea aceasta era pusă în contextul mai general în care Domnul vorbeşte despre rugăciunea stăruitoare, despre aleşii Lui care strigă zi şi noapte către El. Eu înţeleg că atunci când va veni El nu va mai găsi credinţă, adică acei credincioşi care să vadă răul, compromisul, lumescul şi firescul din adunări şi care să strige necurmat către Dumnezeu să aibă milă. Altfel nu am nici o îndoială că “credinţă” va fi. Adică mult ritual religios, multe programe şi multă forfotă “creştină”. Dar Dumnezeu nu va fi implicat în toate acestea.
Şi pericolul ca această specie de credincioşi să dispară este real. Se fac presiuni asupra lor chiar de cei din biserici. Şi sunt şi ei oameni. Unii poate au ajuns să se întrebe: “Oare nu cumva ceilalţi au dreptate? Iată că sunt singur împotriva curentului. Nu cumva eu sunt greşit şi ceilalţi văd bine?”
Îmi vine în gând tot Ioan Botezătorul. În Evanghelia lui Ioan la capitolul 1 citim:
26 “Drept răspuns, Ioan le-a zis: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi.
27 El este Acela care vine după mine, şi care este înaintea mea; eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor Lui.”
Acest Ioan Botezătorul a făcut afirmaţii clare şi exacte despre Domnul Isus Hristos, L-a recunoscut ca fiind Mesia, Răscumpărătorul lumii, Dumnezeu întrupat. La botezul Domnului Isus Ioan a auzit glasul Tatălui din cer confirmând încă o dată că Domnul Isus era ceea ce Ioan deja ştia. Apoi a văzut Duhul Sfânt coborând peste Domnul Isus în chip de porumbel.
Ştiind toate acestea este aproape uimitor ceea ce s-a întâmplat ceva mai târziu când Ioan a fost prins de Irod şi aruncat în închisoare. De acolo din închisoare, cuprins de gânduri şi îndoieli, Ioan îşi trimite ucenicii la Domnul Isus ca să-L întrebe dacă El este Mesia sau să aştepte pe altul. Nici nu îţi vine să crezi că se poate întâmpla aşa ceva! Cel mai mare om de până atunci cuprins de îndoială, după toate revelaţiile clare primite din partea lui Dumnezeu!
Cred că sunt astfel de creştini şi azi. Fie că s-au trezit singuri şi părăsiţi de restul credincioşilor pentru fermitatea şi seriozitatea cu care ei privesc la fiecare aspect al credinţei lor, fie că s-au trezit chiar persecutaţi în adunări, din acelaşi motiv.
Pe voi, cei care aţi hotărât să ascultaţi în toate de Dumnezeu şi să nu faceţi nici un compromis, vreau să vă încurajez să nu daţi înapoi. Nu vă lăsaţi impresionaţi de lucrurile noi dar pe care nu le găsiţi în Scripturi. Nu amestecaţi lucrurile fireşti cu cele sfinte şi nu lăsaţi foc străin pe altarul inimilor voastre. Modelul nu este în adunările din America şi nici din altă parte ci în Biserica Primară şi, mai mult, la Isus. Nu lăsaţi ca presiunea celor mulţi să aducă îndoială în inimile şi cugetele voastre. Nu lăsaţi ca batjocurile din partea celor ce-şi spun poporul Domnului să vă demobilizeze, să vă taie din elan. Nu lăsaţi ca focul rugăciunii să se stingă. Rugaţi-vă pentru cei ce vă prigonesc şi vă vorbesc de rău, rugaţi-vă pentru lumină peste poporul Domnului.
Omul Lui Dumnezeu, Ieremia, a trecut prin ceva simila Ieremia capitolul 15:
15 „Tu ştii tot, Doamne! Adu-ţi aminte de mine, nu mă uita, răzbună-mă pe prigonitorii mei! Nu mă lua, după îndelunga Ta răbdare. Gândeşte-Te că sufăr ocara din pricina Ta!....
Ieremia era singur împotriva întregului popor, a poporului care spunea că este al lui Dumnezeu, era batjocorit de acest popor. Şi durerea nu a fost puţină. A hotărât să nu stea în adunarea celor ce petrec, adică a fraţilor lui care se credeau bine în relaţia lor cu Dumnezeu. Şi în locul acceptării lor şi a veseliei din părtăşia cu fraţii lui, a preferat să îşi găsească alinare în cuvintele Domnului care au fost o bucurie pentru inima lui.
Când vine presiunea din partea celor mulţi există tentaţia de a ceda şi de a te conforma mulţimii. Dar Domnul îi spune lui Ieremia că dacă îi va rămâne credincios nu el se va întoarce la fraţii lui ci ei se vor întoarce la el. Chiar dacă va fi greu şi vor fi multe lupte, Domnul îl va însoţi şi ocroti.
Ce să facă cei ce nu vor să ia parte la slobozenia şi petrecerile cu tentă de duhovnicesc din adunările de azi? Cărora li se strigă de către fraţi: “Hei! Cine eşti tu? Te crezi mai bun ca noi?”.
Aşa cum Îi cerea Dumnezeu lui Ieremia soluţia este o mai mare apropiere de Domnul, o dorinţă mai puternică pentru a putea deosebi ce este de preţ de ce nu este de preţ, şi o cercetare mai adâncă a ceea ce poartă eticheta “creştin”. Nu toţi care îşi spun Israel sunt Israel. Şi trebuie luptat cu gândul îndoielii pe care cel rău îl va aduce şi care va suna cam aşa: “Cine te crezi? Eşti tu mai sfânt ca alţii? Dacă ei au dreptate şi tu te înşeli?”
Fie că această şoaptă va fi rostită de “fraţi” sau “surori”, fie că va fi doar la nivelul gândului tău, atunci când te vei trezi singur, tu trebuie să ştii ce crezi şi să nu te clatini. Şi răspunsul hotărât de a rămâne credincios lui Dumnezeu în toate aspectele şi detaliile să fie într-un duh smerit, recunoscând că nu eşti mai bun ca alţii ci a fost şi este doar mila şi bunătatea lui Dumnezeu că valul înşelării, al firescului şi al vieţii superficiale, nu te-a cuprins şi pe tine.
Dar mergi hotărât înainte pe calea îngustă pe care merg puţini.
Sursa Radio Unison - site
..
