duminică, 25 ianuarie 2026

Cristian Negrici falsul pocăit

Foarte puțini dintre preoții ortodocși care au renunțat la preoția ortodoxă în ultii ani s-au pocăit cu adevărat și s-au integrat într-o biserică evanghelică. Printre cei care au eșuat se află și Cristian Negrici acesta s-a convertit prin botez la credința baptistă formal în urmă cu vreo 15 ani după ce a frecventat o perioadă scurtă de timp  biserica respectivă. Nu a stat mult timp aici că s-a întors la episcopul din BOR   (după cum singur a mărturisit într-un video ) cerându-i să fie reprimit ca preot fiind convins că episcopul va fi impresionat e isprava sa și repede îl va reinstala în funcția de preot. Realitatea a fost însă mai cruntă decât visurile preotului dezortor așa că Cristian Negrici s-a văzut pe drumuri fără servici și fără locuință fiind dat afară din casa parohială. În situația aparent critică în care se afla a decis să plece la lucru în Germania cu ajutorul unor intermediari români care s-au dovedit niște șarlatani (ortodocși desigur).

 După cum singur mărturisește într-un video a fost ajutat să revină în Romania de niște penticostali la care a locuit o perioadă. După atâtea aventuri și-a amintit că se botezase cândva la baptiști dar când a revenit la biserică nici aici nu a fost bine primit pentru că lipsise o lungă perioadă iar la baptiști nefrecventarea biseicii se sancționează cu excluderea . Deși pe acest subiect nu ne-a spus mai nimic putem deduce totuși  că a fost exclus. Ce am aflat în ultimii ani din ce ne-a mărturisit a fost că nu este membru în nici o biserică ci frecventează biserici din case nondenominaționale, chiar a promovat acest gen de pseudo-biserici în postările sale.

În același timp în ultimii ani a avut o activitate intensă prin canalul youtube și facebook cu predici și prezentări video. În ultimii doi ani și-a mai găsit o îndeletnicire promovarea lui Călin Georgescu, Potra, Simion și tot ce înseamnă mișcare suveranistă extremistă. 

 A avut și are încă o dublă activitate pe deoparte video-ri religioase în care apare vorbind pe un ton blând, blajin ( cum a învățat la facultatea de popi) despre creștinism și simultat pe facebook dictribuie și susține pe Călin Georgescu , pe legionarul Potra ambii cu dosare penale pentru un șir lung de infracțiuni, pe Simion și în general ''rebeliunea'' naționalistă.

 Cristian Negrici ca fost preot ortodox (și otean) a rămas cu atașamentul acesta fanatic pentru naționalism și impilicit legionarism (deși nu recunoaște public simpatiile legionare). Într-un video despre biserică din urmă cu 2 ani spunea că : ''Mi se umflă pieptul de mândrie că românii din Dobrogea au fost printre primii creștini '' . În realitate presupusa încreștinare din Dobrogea este incertă și oricum în primul secol în Dobrogea nu existau români, ci sciți, bulgari etc. Însăși poporul român s-a format mai târziu spre evul mediu într-un amestec de popoare la fel ca limba română.  Iar mândria de a fi roman, maghiar , german etc, ține exclusiv de firea pămânească , mândria este numită în Scriptură un păcat... 

Naționalismul este un concept necreștin chiar anticreștin așa cum afirmă mulți teologi și chiar politicieni pentru simplul fapt că promovează antagonismul (ura) între oamani, etnii, popoare.  

                        Mitropolitul BOR Nicolae Bălan salutat de legionari cu salutul leguonar/fascist 

Revenind la Cristian Negrici cu siguranță pasiunea sa pentru naționalism i  se trage din faptul că a fost preot și în teologia ortodoxă se face legătura între  naționalism și biserica națională . Nu  întâmplător Mișcarea Legionară a făcut o punte între naționalism (versiunea fascistă) și Biserica Ortodoxă numită de ei biserica neamului. 

În ce-l privește pe Cristian Negrici deși a predicat ani de zile pe internet despre pocăință nu prea a înțeles-o cu adevărat și nici nu a practicato, nici nu avea cum din moment ce a fost doar vreo 2-3 luni membru într-o biseică de pocăiți în rest a umblat prin lume.

Chiar și opțiunea fanatică pentru naționalismul extremism dovedește atașament față de lume și nu față de Hristos..nu înțelege separarea de lume pentru că nu a avut ocazia să o practice.  

In ce privește biserica din case este o altă iluzie , este ceva foarte volatil și nesigur, un teren alunecos .

   Fanatismul naționalist dus la extrem. Dacă vor câștiga puterea aceștia vor umbla liberi pe străzi, dacopații și neolegionarii, pe internet mulți intre ei sunt extrem de violenți verbal . De ce duhuri or fi posedați ? Vă imaginați un creștin pocăit să susțină așa ceva ? 

Video scurt                                  


    ..

     
 

miercuri, 21 ianuarie 2026

Despre natura fără de Dumnezeu a naționalismului

 


Naționalismul nu are nimic comun cu Dumnezeu. Nu are nimic de a face nici cu creștinismul, pentru că pur și simplu este o ideologie fără de Dumnezeu. Nu îl poți invoca pe Dumnezeu atunci când te consideri deasupra altui om, deasupra altor popoare.
 
 Universalismul creștin: Mesajul lui Iisus Hristos este universal, adresat tuturor popoarelor, fără discriminare etnică. Apostolul Pavel afirmă că „nu mai este nici iudeu, nici grec... pentru că voi toți una sunteți în Hristos Iisus” (Galateni 3:28).
 
 Idolatria națiunii: Naționalismul (extrem) poate transforma națiunea într-un idol, plasând loialitatea față de stat sau etnie deasupra iubirii de Dumnezeu și de aproapele (indiferent de naționalitate).
 
 Trebuie să facem o distincție clară între patriotism (iubirea firească de țară, compatibilă cu creștinismul) și naționalismul exclusivist (care promovează ura sau superioritatea față de alte popoare, fiind considerat contrar spiritului Evangheliei).
 Partidele politice  AUR, POT, SOS , AC și Călin Georgescu au toate o ideologie naționalistă.  
 
 

 Pentru a explica mai bine, să ne folosim de similitudine și să spunem că marea deosebire dintre iudaism și creștinism este aceea că, potrivit religiei iudaice, viața veșnică este rezervată poporului lui Moise. Așa și naționalismul. El promite doar adepților fericire, bine, bunăstare, pe ceilalți fiind pregătit să-i trimită în pușcării, neînțelegând conceptul de iertare. În acest fel, o dată în plus, își probează caracterul antidemocratic.

În schimb, Iisus promite iertarea și Învierea tuturor celor care se pocăiesc și care cred în cuvântul Domnului, indiferent de sângele care le curge prin vine. Aidoma creștinismului, democrația îndeamnă oamenii să își creeze liber propria fericire și, prin cumul, fericirea societății.

 Prin plasarea unui popor deasupra altor popoare, în naționalism avem și sămânța unui păcat capital: mândria. Ca urmare, putem întreba cu temei: Cât de creștinesc e naționalismul, de vreme ce cade în păcatul mândriei? 

 Putem spune că naționalismul ține de Satana care și el a fost mândru, crezând că poate fi egalul sau chiar deasupra lui Dumnezeu. Ați văzut ce-a pățit!

 Desigur, un naționalist se poate declara creștin, dar prin asta dă dovadă de ipocrizie. Nu poate fi crezut. ”Creștinismul” său e fățarnic, pentru că Iisus nu îl învață să se creadă mai cu moț față de altă persoană, față de alt popor, nu îl învață să urască alți oameni, nu îl învață să fie intolerant, nu îl învață să fie violent în faptă sau în vorbă, așa cum dovedesc adepții acestui sistem aproape de fiecare dată când se manifestă.

 Din păcate, indiferent de țara la care ne-am referi, naționalismul a găsit sprijin în rândul unor clerici, fiind la rândul lor interesați de colaborare din varii motive, inclusiv de sporirea instituționalizată, forțată, a numărului de credincioși, și nu prin libera alegere a acestora, cum ne învață Iisus!

Dacă am amintit de libera alegere, să spunem că în timp ce naționalismul impune reguli interzicând libertăți, creștinismul nu neagă liberul arbitru, chiar dacă avertizează asupra judecății finale.

 Profesor univ. A. Papahagi : Naționalismul este profund necreștin. Nu poți să fi bun creștin și să fi naționalist



.

sâmbătă, 17 ianuarie 2026

Cum să recunoști adevărul într-un sistem regizat

 

Apar multe voci în zona politică, care pretind că spun adevărul, că luptă pentru bine, că apără valorile morale și credința. Zgomotul este mare, spectacolul este intens, dar roadele sunt slabe. Scriptura ne avertizează că nu orice strigăt este glasul lui Dumnezeu și nu orice opoziție este autentică. Proorocul Isaia descrie limpede această confuzie când spune „Vai de cei ce numesc răul bine și binele rău, care spun că întunericul este lumină și lumina întuneric” Isaia 5:20.
Simion, AUR, Șoșoacă, Călin Georgescu și mulți alții din această zonă așa zisă “suveranistă” sunt o opoziție aparentă, dar atent gestionată de același sistem ocult progresist. Oamenii nu au dat credit, actualei clase politice, aproape 70% nu au mers la vot, tocmai pentru că știu jocul murdar pe care îl face sistemul progresist ocult.

Toate partidele actuale la un loc, PNL, PSD, USR, AUR, SOS, UDMR, POT, etc, sunt aceiași mizerie. Rolul acestei false opoziții nu este confruntarea reală a sistemului progresist, ci mimarea rezistenței, crearea unei supape controlate pentru nemulțumirea oamenilor și deturnarea energiilor sincere. Prin discursuri amestecate, poziții ambigue și mesaje provocatoare, se ajunge la murdărirea deliberată a valorilor creștine, care sunt asociate cu excese, dezechilibre și conflicte artificiale.
În acest fel, credința este compromisă în ochii publicului larg, iar adevărul este prezentat ca fiind extremist sau toxic. Totul se desfășoară într-un cadru bine regizat, unde limitele sunt stabilite dinainte, iar deviațiile acceptate sunt folosite pentru a discredita tocmai ceea ce ar trebui apărat. Rezultatul este confuzia, dezbinarea și slăbirea mărturiei creștine autentice, în timp ce sistemul progresist rămâne neatins și chiar întărit prin acest joc al opoziției simulate.
Ideea sistemului ocult progresist nu se referă neapărat la o entitate unică sau conspirativă în sens simplist, ci la o rețea de interese ideologice, culturale, economice și mediatice care împing societatea într-o direcție precisă. Acest sistem nu are nevoie să reducă la tăcere orice opoziție, ci să o administreze. O opoziție permisă, previzibilă și controlabilă este mult mai utilă decât una autentică, ancorată moral și coerentă. Prin intermediul acesteia, adevărata alternativă este blocată, iar oamenii sunt împinși spre dezamăgire și resemnare.
Prezența masivă a absenteismului electoral, aproape 70 la sută, este interpretată ca un semn de luciditate socială, nu de indiferență. Mulți oameni nu mai cred în jocul propus, pentru că recunosc tiparul. Indiferent cine apare pe buletinul de vot, rezultatul pare prestabilit la nivel de direcție, chiar dacă nu la nivel de nume. Această retragere de la vot este o formă de protest tăcut, o refuzare a validării unui mecanism perceput ca fiind viciat din temelii.
În final, miza acestui timp nu este politică, ci veșnică. Lupta reală este între adevăr și amăgire, între lumină și confuzie. Dumnezeu caută oameni care să stea drepți chiar când scena este mincinoasă, oameni care să nu se lase absorbiți de jocuri murdare, oameni care să aleagă adevărul chiar atunci când este costisitor. Acolo unde există o astfel de credincioșie, niciun sistem nu poate avea ultimul cuvânt.


.

vineri, 16 ianuarie 2026

„UNDE SCRIE ASTA ÎN SCRIPTURĂ?”

 

„UNDE SCRIE ASTA ÎN SCRIPTURĂ?” – un argument care nu stă în picioare
Au trecut sărbătorile lunii decembrie, sărbătorile Nașterii Domnului și ale trecerii în noul an. Pentru unii au fost zile de bucurie și mulțumire, pentru alții zile apăsătoare, marcate de oboseală, nemulțumire și adesea suspiciune. Diferența nu a fost doar una de stare sufletească, ci și de interpretare teologică. Unii au văzut în aceste zile o oportunitate de a-L înălța pe Cristos și de a proclama adevăruri mântuitoare. Alții au văzut un prilej de critică și de atac la adresa celor cu alte convingeri.
Argumentul cel mai des folosit împotriva colindelor și a celebrării Nașterii Domnului a fost acesta: „Unde scrie asta în Scriptură?”. Formulat astfel, argumentul pare evlavios, dar în realitate este selectiv, inconsecvent și periculos.
Biblia nu pretinde niciodată că ar enumera toate practicile legitime ale vieții creștine. Scriptura este suficientă pentru mântuire, pentru credință și pentru trăirea unei vieți plăcute lui Dumnezeu, nu pentru a răspunde explicit fiecărei situații concrete din viața zilnică.
Nu găsim în Scriptură:
• program de slujbă duminicală
• bănci în biserică,
• amvon,
• microfon,
• tipar,
• ecran
• note muzicale,
• școli teologice,
• ceasul de pe perete care ne spune când începe adunarea.
Cu toate acestea, nimeni nu cere capitol și verset pentru folosirea lor. Le folosim pentru că sunt utile, neutre moral și puse în slujba adevărului.
A cere justificare biblică explicită doar pentru anumite practici, în timp ce ignorăm această cerință în restul vieții bisericești, nu este fidelitate față de Scriptură, ci altceva.
Apostolul Pavel oferă un criteriu mult mai sănătos:
„Fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul spre slava lui Dumnezeu.”
Întrebarea corectă nu este dacă Scriptura poruncește explicit colindatul, ci dacă ceea ce facem:
• proclamă adevărul,
• Îl onorează pe Cristos,
• zidește Biserica,
• nu contrazice Scriptura.
Colindele care vestesc întruparea Fiului lui Dumnezeu, smerenia Sa, scopul venirii Sale și chemarea la pocăință împlinesc toate aceste criterii.
Celebrările legate de Nașterea Domnului nu sunt o invenție recentă sau o concesie făcută lumii. Din primele secole, Biserica a simțit nevoia să afirme public adevărul întrupării, mai ales în fața ereziilor care negau umanitatea reală a lui Cristos.
Cântarea, proclamarea publică și folosirea timpului calendaristic pentru mărturie au fost mijloace prin care Biserica a apărat adevărul. A refuza aceste mijloace sub pretextul „nu scrie” înseamnă a ignora modul în care Dumnezeu a lucrat istoric prin poporul Său.
Libertatea creștină nu este uniformitate forțată. Scriptura este clară și aici. Unii țin o zi, alții nu. Unii mănâncă, alții se abțin. Problema apare atunci când convingerea personală este transformată în normă universală și impusă cu dispreț.
Dacă cineva, din conștiință, alege să nu participe la aceste sărbători, are libertatea să facă cum crede. Dar nu are dreptul biblic să-i judece pe cei care au folosit aceste zile pentru a se bucura în Domnul și pentru a-L face cunoscut.
A critica bucuria altora în Domnul nu este sfințenie. E altceva.
Este ironic că tocmai cei care invocă cel mai des „doar Scriptura” ajung să ignore tonul Scripturii. Biblia nu ne cheamă să fim paznici ai uscăciunii spirituale, ci vestitori ai veștii bune.
Dacă nu ați vrut să vă bucurați, a fost dreptul vostru. Dar nu trebuia să faceți eforturi căutând să-i jefuiți și pe alții de bucuria lor în Domnul. Nașterea Mântuitorului este, prin excelență, veste bună. Iar vestea bună se spune, se cântă și se trăiește.
 
sursa NELU FILIP facebook