Mărturia unei tinere

                                                                               

                                                                              



 Scurtă prezentare
 Multi cred despre bisericile numite de unii "independente" ca fiind fiind biserici evanghelice sau  "de pocăiți". Ce sunt în realitate acestea ? Grupările non-denominaționale au apărut în SUA în ultimele decenii și așa cum  arată și denumirea lor sunt organizații religioase neafiliate unui cult creștin, chiar mai mult , resping  ideea de cult bazat pe doctrină si tradiție.
 Cele mai multe din acestea au o dogmă liberală (chiar libertină) care proclamă mântuirea garantată doar prin credință,fără prea multe restricții privind comportamentul sau  îmbracămintea  ( pantaloni la femei, machiaje, cercei  etc.)  "Dumnezeu te acceptă așa cum ești"  proclamă liderii lor.  La acestea se adaugă "inchinarea"  bazată pe trupa de "muzică contemporană" muzică dominată  de ritm cu chitări electrice și tobe în unele comunități practicându-se și dansul (ca mod de închinare).
 Aceste grupări au fost inființate inițial în SUA, ca o formă de respingere a cultelor creștine p/np tradiționale (baptiste, metodiste, presbiteriene etc.) considerate prea rigide și tradiționaliste ,dar și a noțiunii de "religie" în general. Acestea dovenindu-se foarte atractive în special pentru tineri dar și pentru cei care resping confesiunile care proclamă aplicarea ad-literam a cuvantului Scripturii (pocaiți).
Cele mai multe grupări non-denominaționale (numite și biserici independente) , unele din ele carismatice  sunt în orașe precum Timișoara  Arad, Baia Mare, Tg. Mures, București.etc
București.etc. 
                                                                                         



Mărturia unui tinere care a fost atrasă  într-o "biserică" independentă care se manifesta prin "închinare modernă" pe care a parăsit-o pentru o credinţa creştină autentică 



A trăi o pocăinţă surogat este mai grav decât a nu crede în Dumnezeu. Domnul Isus Hristos a avut cele mai grele cuvinte dintre toate câte a rostit faţă de farisei, cărturari şi preoţi..........
           Nu mai vrem să plătim nici un preţ şi ţinem morţiş să ne bucurăm. Facem orice ca să ne bucurăm. Lumea în care trăim se aruncă disperată în distracţii şi noi ni le-am inventat pe ale noastre, cu gust de religie şi coloranţi artificiali. Am imitat cum puţini pot imita lumea şi am adus-o în bisericile noastre, botezînd-o cu nume creştin. Ne legănăm şi cântăm după duhul lumii, trăim după duhul lumii, vorbim după duhul lumii, ne îmbrăcăm după duhul lumii, .. Ne-am lăsat siluiţi de lume şi nici măcar nu mai opunem rezistenţă! Părinţii credincioşi asistă cu nepăsare şi neputinţă la batjocorirea copiilor lor, batjocorire care nu se face în lume ci chiar în ceea ce ei numesc biserică. Creştinismul a ajuns să fie “cool”, senzaţiile provocate şi trăite în mod artificial fiind confundate cu bucuria în Duhul Sfânt. Am ajuns în vremurile în care este mai periculos să-ţi duci copii la biserică decât pe stadion. Pentru-că dacă învaţă o cale strâmbă a pocăinţei nu vor mai avea nici o şansă. Ori vor crede că sunt bogaţi dar ei vor fi săraci, ori se vor dezgusta de ceea ce au găsit, pe bună dreptate spunând că nu vor o astfel de cale a pocăinţei.
          Nu-i de vină lumea! Ea merge pe calea ei. Sunt de vină cei ce au adormit dar care ar fi trebuit să stea treji, sau să demisioneze!
          Dar dacă cei din frunte au adormit ar trebui să fim treji măcar noi. Şi să nu ne lăsăm duşi de valul înşelătoriei religioase.


Am scris aceste rânduri după ce, în urma publicării materialului intitulat “De ce nu cred în pocăinţa lui Bodo” am primit o scrisoare din partea unei tinere de 23 de ani, Cosmina.
          Scrisoarea ei m-a întristat dar mi-a adus şi bucurie. Am înţeles încă o dată că pericolul despre care vă vorbeam în acel material este real. Pericolul pocăinţei false şi al închinării false. Dar m-am şi bucurat că o tânără de 23 de ani a reuşit să se smulgă din mreaja acestei credinţe înşelătoare, să se reîntoarcă la Scripturi şi să se aşeze pe făgaşul cel bun.
          Am întrebat-o dacă pot să-i public scrisoarea şi iată ce mi-a scris în cea de-a doua scrisoare şi din care extrag doar un fragment:
          “Vă rog să vă rugaţi, şi dacă credeţi că scrisoarea publicată va fi spre gloria lui Dumnezeu atunci da, puteţi să o publicaţi. În acelaşi timp, rugaţi-vă şi pentru mine pentru că în urma publicării scrisorii vor fi reacţii şi aş vrea să ramân tare în lucrurile pe care mi le-a încredinţat Dumnezeu. Mă simt ca un copil printre lupi înfometaţi gata să mă sfaşie, în locuri unde ar fi trebuit să găsesc o turmă şi un Păstor. Sunt puţini oamenii credincioşi pe lângă care pot să mă întăresc în omul dinlăuntru prin părtaşia frăţească. Slavă Lui că a găsit cu cale să înfruntăm aici prigoniri şi acolo odihnă! “
          Am stat într-un moment de cumpănă. Mă gândeam să o protejez pe Cosmina şi să nu fac publică scrisoarea sau să-i dau alt nume. Dar mi-am adus aminte că Domnul Isus spunea că ucenicii Lui vor fi prigoniţi. De ce prigoniţi? Pentru că ei au ales să fie altfel. Altfel decât lumea şi altfel decât lumea religioasă. Pocăiţii spun că ei sunt altfel decât lumea. Trecând peste faptul că afirmaţia aceasta nu se mai potriveşte cu realitatea ar trebui să ne gândim dacă nu cumva este nevoie să nu ne mai potrivim nici cu chipul organizaţiei religioase din care facem parte. Potrivirea, asemănarea, trebuie să fie cu Hristos şi numai cu El.
          Şi m-am gîndit apoi că persecuţia religioasă nu a făcut rău nimănui. Dimpotrivă! Se vede aceasta azi, în libertate, când, de bine ce ne este, am început să ne facem viţei de aur şi să ne ridicăm la joc şi veselie. Nu s-ar fi întâmplat aşa ceva în timpul persecuţiei comuniste.
          Şi apoi oare nu vrea Satan ca toţi să tăcem şi înşelătoria să continue? Dar Dumnezeu nu se lasă fără mărturie.
Iată dar scrisoarea Cosminei:
          “Pace, frate Dan.
          Numele meu este Cosmina. Am 23 de ani iar în Februarie fac 3 ani de când m-am pocăit. Sunt din Bucureşti

          Vă spun sincer că şi eu am fost tare înşelată. Am fost prinsă în magia ritmurilor muzicale şi a fel de fel de manipulări emoţionale, în special prin muzică. Într-adevăr îmi puneam întrebarea: De ce am aceleaşi stări când mă “închin” Domnului ca atunci când eram în lume la un concert necreştin? Poate închinarea pentru Satan să fie aceeaşi ca închinarea pentru Dumnezeu? Ştiam că nu… dar nu ştiam nici să explic, nici nu cunoşteam adevărata închinare ca să pot face distincţia. Practic săream, dansam, mă învârteam… făceam tot felul de chestii de care sincer să vă spun acum… mi-e ruşine. Oamenii veneau totuşi şi-mi spuneau: “Ce minunat te închini Domnului! Cât de mult mă încurajezi când te văd cum te “închini”!” “Ai darul închinării!” etc…
          Îi mulţumesc lui Dumnezeu că a venit o perioadă de criză în viaţa mea (pe plan spiritual). L-am ascultat pe Paul Washer când a fost în mai 2010 în Bucureşti apoi am continuat să ascult oameni duhovniceşti, inclusiv Zac Poonen. Şi mi-am dat seama că ceva chiar nu merge. Am plecat din biserică şi din toate activităţile “religioase” în care eram implicată. Şi am început să-l întreb pe Dumnezeu… “Ce este mântuirea?”. “Ce este Crucea Ta?”
           Am luat-o de la început… fiecare pas… La un moment dat… ceva s-a întamplat. Am început să înţeleg atâtea minciuni în care credeam ferm, atâtea păcate pe care nu le vedeam… Şi am început să fug la propriu şi la figurat de ceea ce se numeşte “închinare” astăzi… Mă înfricoşez şi mă apucă fiorii groazei numai când ascult câteva acorduri ale melodiilor “creştine” pe care odată, cândva, mă “închinam” Domnului.
          Din Iunie, de când Dumnezeu m-a regenerat, până în momentul de faţă… încă mă minunez de mântuirea Lui Dumnezeu, de dragostea lui arătată la Cruce, de jertfa Lui… Şi mi-am adus aminte ce a spus Paul Washer că dacă Jertfa lui Hristos e plictisitoare pentru tine, sau că e ceva ce ai inţeles când te-ai pocăit – eşti înşelat! Că poţi să petreci veşnicii meditând la Jertfa Lui şi întotdeauna va fi nouă şi minunată! Glorie Lui!

          Când l-am ascultat pe Bodo şi m-am gândit la ceea ce a spus… m-am întristat… Să te pocaieşti pentru a “face şi tu ceva pentru Dumnezeu” e tare trist. Şi ce e şi mai trist… e că am întâlnit puţini oameni care să înţeleagă pericolul în care ne aflăm. Nici eu nu l-am înţeles dar Dumnezeu a avut milă de mine şi are milă în continuare. Mâna Lui Dumnezeu nu e prea scurtă ca să mântuiască, dar inima omului e prea împietrită ca să se lase mântuit… pentru că asta înseamnă să renunţe la “Eu”. Aici mi-a fost şi mie greu… Mi se spunea că ceea ce fac “Eu” nu e închinare (de către 2-3 fraţi tare dragi) dar “Eu” mă “simţeam prea bine” ca să renunţ.
          Mulţumesc Domnului pentru încurajarea pe care am primit-o prin editorialul din data de 6 ianuarie 2011. Dumnezeu să fie glorificat în toate!
          Fiţi binecuvântat!

          P.S.: Imi pare rău că dragostea, îngăduinţa creştină, sfinţenia, toleranţa, credinţa, harul… sunt înţelese atât de greşit astăzi…”

          Pe de o parte este bine că fiecare poate să creadă ceea ce vrea şi nu se impune de undeva de sus ce să credem. Dumnezeu ne-a acordat această libertate şi omul să nu-şi permită să o anuleze. Dar tocmai pentru că fiecare poate să creadă ce vrea există pericolul ca să coborâm ştacheta credinţei jos de tot pentru a putea atrage în jurul nostru cât mai mulţi care să împărtăşească această credinţă şi, în felul acesta, să ne justificăm superioritatea faţă de alţii.
          Dacă veţi privi cu atenţie în jur o să constataţi că aşa se întâmplă. Nu doar cultele istorice nu mai au pretenţii la viaţa interioară a credinciosului şi pun accentul doar pe o viaţă exterioară şi pe o declaraţie verbală a credinţei ci şi cultele mai nou apărute.
          Coborâm standardul pentru că vrem să atragem în jurul nostru şi să nu ne pierdem influenţa, sau să câştigăm influenţă. Ca să fiu drept şi bine înţeles mai spun o dată că aşa se întâmplă în aproape fiecare grupare, chiar şi în gruparea din care eu fac parte. Într-un singur loc, din câte cunosc, nu se întâmlpă aşa şi se menţine un standard înalt, standardul Sfintelor Scripturi.
          În cele mai noi grupări neoprotestante oamenii sunt atraşi prin muzică şi mesaje despre vindecare şi bunăstare materială, sau despre dragostea lui Dumnezeu fără limite şi fără pretenţii. El te iubeşte aşa cum eşti

Nu mă mir că aceste grupări cresc tot mai mult şi s-a ajuns azi la adunări de zeci de mii de membri. Dar Domnul Isus spunea că poarta este strâmtă şi calea este îngustă şi puţini merg pe ea.
          Cât de diferit punem noi problema atunci când vorbim despre noi convertiţi dacă ne comparăm cu cel mai mare om care trăit până la Domnul Isus Hristos, şi anume Ioan Botezătorul. Veneau oamenii cu grămada la el ca să fie botezaţi şi el îi trimitea acasă. 

Le spunea ca mai întâi să se schimbe, să-şi schimbe atitudinea faţă de cele lumeşti şi să nu se joace cu Dumnezeu pentru-că securea a fost deja înfiptă la rădăcina pomului şi numai cei cu adevărat născuţi din Dumnezeu vor putea aduce rod bun, pentru slava Tatălui din cer. Pe Ioan Botezătorul nu-l interesa numărul ci calitatea. El nu avea alt interes decât ca Dumnezeu să fie glorificat şi calea lui Hristos către inimile oamenilor să fie deschisă. De aceea a fost cel mai mare prooroc. Nu a făcut nici o minune şi nici un semn, dar a fost cel mai mare pentru că a ţinut ştacheta sus. Croieşti cărări drepte şi pregăteşti calea lui Isus Hristos înspre oameni când predici adevărul nu când faci circ şi spectacol sau îţi urmăreşti interesele tale , personale sau de grup.


Sursa : http://www.radiounison.ro/editorial/nici-cosmina-nu-crede-in-pocainta-lui-bodo.html








    -----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

                                             





                                                           De ce nu cred in pocainţa lui Bodo 


   Se vorbeşte azi mai mult ca niciodată despre credinţă. Cândva era interzis la noi şi în unele locuri mai este interzis şi azi a vorbi despre Dumnezeu şi în special despre Isus Hristos. Totuşi, în lume în general, se vorbeşte mult despre credinţă. Şi sunt tot felul de credinţe. Majoritatea spun că nici nu prea contează ce crezi, important este să crezi. Cu aproape două mii de ani în urmă Iuda, fratele lui Iacov cum se prezintă el şi, prin urmare fratele Domnului Isus, a primit un imbold să le scrie creştinilor din vremea lui următoarele cuvinte:
Iuda 1:3 “ Prea iubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna”
          Constatăm deci că încă de atunci adevărata credinţă era în pericol. Aşa că putem înţelege că nu orice credinţă este bună şi de folos. Dimpotrivă. Sunt multe avertismente pe paginile Scripturii în legătură cu falsa credinţă care îi ţine pe oameni departe de Dumnezeu.
          De-a lungul timpului Satan a căutat să aducă confuzie în ceea ce priveşte credinţa şi a încercat să aducă confuzie în multe aspecte care ţin de adevărata credinţă. El a dus lucrurile, în multe privinţe, atât de departe de adevăr încât să ne fie foarte greu să ne mai putem întoarce la izvorul adevărului lăsat de Dumnezeu. Am constatat acest lucru şi în privinţa “trezirilor”, a întoarcerilor la Dumnezeu după o vreme de apostazie. Azi se vorbeşte mult despre trezire dar puţini mai ştiu ce înseamnă aceasta.
          Am hotărât să scriu câteva cuvinte pentru a semnala un alt mare pericol care ne paşte în aceste vremuri tulburi.
          Abia acum am aflat, cineva mi-a trimis un link cu ştirea respectivă crezând probabil că voi fi deosebit de încântat, că solistul trupei Proconsul, Bodo, s-a pocăit.
          Am urmărit cu interes ştirea şi materialul video şi apoi am căutat mai multe informaţii despre acest eveniment pentru a-mi putea face o impresie cât mai corectă.
          Nu aveam cunoştinţă despre această formaţie de muzică pentru-că, deşi am fost un împătimit al muzicii rock înainte de convertire, după ce am cunoscut calea credinţei, în urmă cu 15 ani, am renunţat la orice contact cu muzica lumii şi chiar a muzicii denumite creştine, în multe aspecte. Aşa că abia acum am aflat şi eu cine este Bodo, solistul trupei Proconsul. Şi nici acum, recunosc, nu ştiu prea multe despre el. Dar consider că ştiu destule pentru a vă spune ceea ce urmează.
          Încă de prima dată când l-am văzut şi ascultat pe predicatorul american Paul Washer, am fost plăcut impresionat să-l aud vorbind altfel decât marea majoritate a predicatorilor americani pe care îi cunoşteam şi care prezintă o evanghelie denaturată, o evanghelie superficială a harului ieftin, o evanghelie prin care primeşti totul şi pe pământ şi în cer, fără să faci altceva decât să spui că crezi în Isus Hristos. Paul Washer s-a ridicat cu furie împotriva acestor predicatori care nu fac altceva decât să-i înşele şi să-i amăgească pe oameni. El insistă asupra faptului că omul trebuie să-şi înţeleagă şi să-şi recunoască starea de păcat, să fie zdrobit de durere după ce înţelege cât de mult l-a costat pe Dumnezeu păcatul lui şi ce mare preţ (sângele şi viaţa Domnului Isus Hristos) s-a plătit pentru acest păcat. Că nu există convertire reală fără această recunoaştere şi zdrobire şi mai apoi o transformare radicală a omului, o întoarcere completă de la cele vechi spre cele noi. În fapte, cuvinte, atitudine faţă de oameni şi lucruri, în smerenie, în comportament, etc.
          Sunt 100% de acord cu aceasta pentru-că aşa găsesc scris şi în Scripturi.
          Din nefericire multe dintre “convertirile” de azi nu respectă această linie. Şi înţeleg şi furia lui Paul Washer faţă de cei ce nu predică adevărata Evanghelie şi adevărata pocăinţă. Pentru-că în felul acesta oamenii sunt înşelaţi şi se deschide uşa pentru o şi mai mare înşelare: adică să nu se mai ştie care este adevărata cale spre pocăinţă.
          Încă în urmă cu 50-60 de ani oameni ai lui Dumnezeu semnalau acest pericol. Tozer, Leonard Ravenhill, Paris Reidhead şi alţii trăgeau semnale de alarmă. Occidentul era înşelat prin propovăduirea unei căi uşoare a pocăinţei, cale care a început să fie predicată tot mai insistent. Cale care place celor mulţi pentru-că scoate afară jertfa personală şi purtarea crucii. S-a abuzat până la neruşinare de harul lui Dumnezeu care se dă gratuit, s-a bătut atât de multă monedă pe versetul care spune că mântuirea este doar prin har şi nu prin fapte, până acolo încât nu s-a mai vorbit despre transformarea şi schimbarea omului după chipul lui Hristos, spunându-se că a condiţiona mântuirea de schimbarea omului şi faptele pe care el le face înseamnă întoarcere la Lege. Rezultatul a fost creştini slabi şi fireşti pe care cu greu îi poţi deosebi din rândul lumii, dacă îi poţi deosebi.
          Dar acestea erau problemele Occidentului nu ale noastre. Însă în era globalizării crizele altora devin şi crizele noastre, dacă nu suntem atenţi.
          Constat cu durere că România, ţara cu cei mai mulţi creştini născuţi din nou din Europa după cum se spune, începe să-şi îngroaşe numărul de astfel de creştini doar statistic dar nu şi de fapt şi nu în adevăr. Modul superficial şi denaturat de prezentare a Evangheliei, conform modelului occidental, deja face victime şi la noi şi pericolul este tot mai mare cu fiecare zi.
          Au apărut biserici care pun accentul pe stări emoţionale şi exatice, pe vindecări şi eliberări şi nu pe sfinţenie. Pe o converire bazată pe un simplu “Da” şi nu pe o transformare radicală a păcătosului. Adunările au devenit locuri de distracţie şi nu sanctuare sfinte în care lui Dumnezeu I se aduce închinare în smerenie şi reverenţă. Cineva spunea: “Acum ştiu de ce pocăiţii nu merg la discotecă. Pentru-că şi-au făcut discoteci în bisericile lor”. Oricât ar părea de dură această afirmaţie, pentru multe locaţii în care se întâlnesc credincioşi, este adevărat.
          Desigur cei vizaţi vor spune că nu este adevărat că nu se predică sfinţenia în adunările lor. Dar una este să aminteşti despre sfinţenie şi pocăinţă şi alta să le trăieşti. Cunosc un caz într-o biserică din Germania, unde un bărbat este pricină de dezbinare pentru biserică şi parcă toate eforturile lui sunt pentru a distruge biserica. Nu vrea să-şi recunoască starea de păcat deşi a fost disciplinat de biserică, ba mai mult strigă în gura mare că este nevoie de sfinţenie şi că ceilalţi ar trebui să se pocăiască. Sfinţenia este arma cu care pozează înaintea congregaţiei. 

Am auzit pastori predicând despre smerenie şi împotriva păcatului iar ei înşişi sunt mândri şi compromişi. Aşa că să nu vă lăsaţi înşelaţi dacă pe undeva, printre altele, veţi mai auzi despre sfinţenie. Priviţi mai bine ce se întâmplă în congregaţie, cât de mult seamănă acea congregaţie cu biserica primară, cât de diferită este congregaţia de spiritul lumesc. Despre această sfinţenie vorbesc eu.
          Să nu vă lăsaţi înşelaţi nici măcar de bisericile tradiţionale, stricte, care se deosebesc de duhul lumii doar în exterior, dar membrii bisericii sunt acri şi răi şi se mândresc cu felul în care se îmbracă sau fac slujba dar nu se pot ierta sau iubi unii pe alţii şi pe ascuns, caută şi ei lucrurile lumii. Dar nu despre aceştia voi vorbi azi.
          Mă întorc la Bodo şi trupa Proconsul. Nu vreau să jignesc pe nimeni şi ştiu că Dumnezeu cunoaşte inima fiecărui om, dar nici nu pot să nu văd că pericolul despre care vă vorbeam este deja în ograda noastră. De la început mărturisesc că nu cred în pocăinţa celor de la Proconsul. Dumnezeu să îi ajute să aibă o întoarcere reală şi nădăjduiesc că în timp îşi vor da seama că au fost înşelaţi şi să îşi revizuiască atitudinea din prezent. Şi mai cred că nu ei sunt principalii vinovaţi de rătăcirea lor ci cei ce ar fi trebuit să-i îndrume pe adevărata cale a pocăinţei şi nu au făcut-o. Fie că nu au ştiut fie că peştele a fost prea mare ca să-l arunce din barcă. Aşa că l-au luat în barcă cu riscul ca barca să se răstoarne.
          Motivele pentru care am ajuns să cred ceea ce vă spun provin din vizionarera unui material video, dintr-o înregistrare a unei televiziuni în studioul căreia au fost invitaţi Bodo şi prietenii lui, convertiţi înaintea lui Bodo cu şase luni, studio în care li s-a dat ocazia să mărturuisească de ce au făcut acest pas. http://www.abcr.ro/?p=367#more-367
          Aşa cum am spus, în loc să mă bucur de această veste m-am întristat peste măsură.
          Întrebat fiind de ce a făcut acest pas al pocăinţei Bodo a răspuns că la un moment dat al vieţii lui a realizat că Dumnezeu i-a făcut mult bine în viaţă. Şi atunci s-a întrebat dacă nu ar trebui să facă şi el ceva pentru Dumnezeu, pentru Dumnezeul care a făcut atât de multe pentru el.
          Este adevărat că Biblia ne spune că bunătatea lui Dumnezeu ne îndeamnă la pocăinţă. Dar aceasta nu înseamnă că bunătatea lui Dumnezeu ne îndeamnă să ne botezăm şi să ne schimbăm biserica. Pocăinţa înseamnă mult mai mult. Înseamnă o transformare radicală a ceea ce ai fost. Lucrurile vechi s-au dus şi toate s-au făcut noi.
          Un om se întoarce la Dumnezeu cu adevărat numai dacă se vede păcătos şi nenorocit, orb, gol şi fără speranţă. Nu poate fi o întoarcere reală la Dumnezeu fără o conştiinţă a păcatului care l-a ofensat şi întristat atât de mult pe Dumnezeu. Orice om, oricât de frumos s-a străduit el să trăiască, şi oricât de bine i-a mers în viaţă, înaintea lui Dumnezeu, fără Hristos şi jertfa Lui, este un nenorocit. El are nevoie de iertare la fel ca şi cel mai mare criminal. Nu este o pocăinţă autentică fără o durere adâncă a păcatului care l-a pus pe Domnul Isus pe cruce. Ori din discursul lui Bodo nu am văzut această durere, nu a amintit nici măcar o dată despre cât de păcătos a fost el! Şi nu am văzut apoi nici schimbare.
          Schimbarea nu înseamnă că în cântecele mele pun acum versuri, mai pe faţă sau mai voalat, despre Isus şi Dumnezeu. Aceasta este o mare înşelare. Schimbarea înseamnă să îţi iei de acum crucea în fiecare zi şi să porţi ocara lui Hristos. Să ieşi din sistemul lumii în care ai fost până atunci.
          Bodo spunea că prietenii şi colegii lui s-au întors la credinţă înaintea lui cu şase luni. Dar au continuat să cânte muzica lumii şi să rămână în acestă muzică. M-am uitat pe Internet şi nu mi-a venit să cred că azi, după ce au devenit creştini, pot cânta ceea ce cântă şi pot produce asemenea videoclipuri.
Proconsul – Pentru tine iubito (sursa: YouTube.com)
Proconsul – Pentru tine Isuse (sursa: YouTube.com)
          Poate unora le pot părea nevinovate atunci când le compară cu ale altora dar spiritul lumii este prezent încă în producţiile lor şi este cu atât mai înşelător cu cât acum cei ce le produc se numesc creştini. Mă gândesc cu durere câţi tineri creştini vor fi înşelaţi crezând că se poate şi aşa pe calea pocăiţei! Iron Maiden şi AC/DC fac mai puţin rău tinerilor creştini decât o trupă convertită doar cu numele.
          Mai spunea Bodo că şi înainte de a deveni creştini, înainte de concertele lor, şi-au făcut o practică din a se ruga lui Dumnezeu ca să-i ajute. Dar iată strigătul apostolului Pavel pentru situaţii de felul acesta. 2 Corinteni 6:
14  “Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?
15  Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?
16  Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi Suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.”
17  De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.
18  Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.”
          La un moment dat Bodo i-a spus moderatoarei de emisiune că multe personalităţi din lume, preşedinţi, sportivi, vedete, inclusiv Michael Jackson, s-au pocăit. Reacţia ei a fost una strălucită, nu ştiu pe cine călăuzea în acele momente Duhul Sfânt. Ea a întrebat: “Nu cumva pocăinţa este o modă?”
          Câtă dreptate avea! S-a ajuns azi ca să fie “haios” să te pocăieşti! Să mai schimbăm ceva în viaţă pentru-că este prea multă plictiseală şi oricum nu vom avea nimic de suferit, dimpotrivă.
          Cei trei au avut ocazia să spună adevărul în acele momente şi nu au spus nici un adevăr. În afara faptului că şi-au însuşit un limbaj religios, de lemn, neoprotestant, nu au spus nimic. Atunci când au fost întrebaţi ce diferenţă este între ei şi ortodocşi au spus că nici una în afara faptului că acum ei se ghidează doar după Biblie, că nu-şi fac cruce şi nu se închină la icoane! Au plecat de acolo fără să le spună celor din studio şi ţării întregi că păcatul în care trăiesc îi va duce în iad şi că Dumnezeu este mânios pe toată religia noastră şi că dacă nu ne schimbăm starea şi nu renunţăm la păcat peste toţi va veni nenorocirea. Nici vorbă de aşa ceva dar nu îi condamn prea tare pentru că se pare că nici ei nu ştiu aceasta. Dimpotrivă au pleca de acolo rostind urarea: “Multă pace şi Duh Sfânt în emisiunea ta”!
          Pace şi Duh Sfânt într-o emisiune de televiziune în care păcatul este promovat?!
          Domnul Isus spunea în Matei capitolul 6:
22 “ Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină;
23  dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!
24  Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul, şi va nesocoti pe celălalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.”
          Am înţeles mai bine acum ce înseamnă ca lumina dintr-un om să fie întuneric. Şi ce dezastru este în acest caz.
          Din câte am văzut Bodo nu s-a schimbat. Spectacolul de pe scenă l-a mutat în biserică. A ţinut să facă reclamă bisericii Râul Vieţii unde este membru şi a spus: “Dragii mei care nu v-aţi pocăit, veniţi să vedeţi (la Râul Vieţii) nişte spectacole, cu cântece de închinare…”
          Avea dreptate. Slujbele de închinare s-au transformat nu doar în spectacole dar chiar în circ. Numai că aceste spectacole nu îi vor duce pe oameni în cer decât într-o stare de extaz sufletesc pe care îl vor confunda cu bucuria în Duhul şi în felul acesta vor fi înşelaţi şi furaţi de cel mai mare bine care li s-ar fi putut face: adevărata cunoştinţă a lui Isus Hristos şi a stării lor de păcat şi adevărata bucurie în Duhul Sfânt.
          Aşa cum am mai spus nu-l judec pe Bodo şi pe prietenii lui. Cred că sunt înşelaţi. Încerc doar să trag un semnal de alarmă care să le fie de folos. Şi nu numai lor ci tuturor celor ce au primit pocăinţa într-un mod greşit şi care trăiesc pocăinţa într-un mod lumesc.
          Avem nevoie de Paul Washer şi în România. Pentru-că păstorii dorm lupii au intrat în turmă şi fac prăpăd. Dumnezeu să aibă milă de România. Mă tem că în scurtă vreme va fi tot mai greu pentru cei mai mulţi să ştie care este calea adevărată a pocăinţei.

sursa: http://www.radiounison.ro/editorial/de-ce-nu-cred-in-pocainta-lui-bodo.html

________________________________________________________________