marți, 28 septembrie 2021

Sunt faptele bune o "haină murdară" înaintea Domnului așa cum cred unii ?

                                                                               


        

In multe biserici neoprotestante de la prima lecție de cateheză (îndoctrinare) ți se spune că neprihănirea se obține prin credință și nu prin fapte (Romani 5:1 ) , faptele bune sunt doar "o haină mânjită" inaintea Domnului . Din acest motiv mulți credincioși   rămân cu imaginea asta intipărită adânc in minte cât trăiesc, faptele bune nu au nici o valoare sunt doar o haină murdară inaintea Domnului, tot ce conteaza este credința , iar aceasta cu siguranță va avea efecte pe termen lung.

Doctrina cu pricina provine de la reformatorul Luther , iar versetul este imprumutat din Vechiul Testament (Isaia 64-6 "Toţi am ajuns ca nişte necuraţi şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul" ) este cu totul alt context , este vorba de poporul evreu cu mii de ani înainte de Hristos.

De cum deschizi subiectul faptelor bune cu un neoprotestament îti pune imediat "placa" cu "faptele bune nu ne mâtuiesc" ca și cum faptele bune ar fi legate obligatoriu de mântuire, cei mai mulți înteleg că singurele lucruri care contează în Scripturi sunt cele care condiționează mântuirea. 

In Noul Testament nu există nici un verset care sa minimalizeze importanța faptelor dimpotrivă Isus în Matei 25 :31-46 vorbește despre importanța faptelor și consecintele pentru cei care ne le fac (Marcu 25:41)  Iacov fratele mântuitorului vorbește de asemenea despre importanța faptelor în credința crestină, el spune că "Credința fără fapte este moartă" (Iacov 2-26) .

 În cîte biserici np se mai predică din acest verset, le putem număra pe degete  ? 

Există o singură situație când faptele bune pot fi considerate neimportante chiar " o haină mânjită inaintea Domnului", dacă este vorba de o persoană necredinciosă care trăieste în păcat  (bețiv, hot, curvar etc.) dar mai face și fapte bune în speranța ca acestea le anuleaza pe cele rele. Atunci da faptele tale bune nu vor fi decât "o haină murdară"  pentru că faptele bune nu anulează pe cele rele și nu te mântuiesc .

 Dar este o situatie singulară , în orice altă situație  faptele bune sunt importante în creștinism și chiar obligatorii ne spune Hristos  ,pentru că numai așa putem dovedii dragoste pentru semeni și pentru Mântuitorul ( Matei 25:31-46 ).

Ceea ce spune Hristos in Evanghelia după Matei cap. 21 nu este că făcând fapte bune îți răscumperi (anulezi) păcatele ci făcînd acele fapte îți îndeplinești o datorie pe care o ai față de Mîntuitorul care a murit pe cruce pentru păcatele tale. Teoria că mântuirea o primești gratis fără să ai vreo obligație este infirmată de cele spuse de Hristos in acest capitol despre judecata viitoare (judecata faptelor) doctrina Scripturii este mai presus de orice doctrină inventată de oameni, fie ea ortodoxă sau neo/protestantă.

 Să consideri faptele bune neimportante în creștinism  "o haină murdară" este o erezie pentru că contravine învățăturii Evangheliei lui Hristos, și foarte puțini neo/protestanti realizează acest lucru , problema este disigur doctrinară, atunci cînd doctrina nu se identifică cu Scriptura (Noul Testament).


.