Epistola lui Iacov analizata de teologi moderni
Epistola se ocupă de nevoia creştinilor de a se împotrivi tendinţei de a face compromisuri cu lumea, în special în ce priveşte folosirea bogăţiei. Epistola completează şi nu contrazice nicidecum învăţătura din Galateni şi Romani cu privire la justificare.
Romano-catolicii au preţuit întotdeauna Epistola foarte mult, considerând că aduce dovezi în favoarea doctrinelor justificării prin fapte, mărturisirii auriculare (5:16) şi ungerii (5:14). Pe de altă parte, protestanţii – influenţaţi greşit de Luther – au avut tendinţa să o considere oarecum neconforma pentru ca dadea o importanta deosebita faptelor.. Calvin a arătat ca aceasta Epistolă nu conţine nici un lucru nedemn de un apostol al lui Cristos, ci dimpotrivă, dă învăţături despre multe subiecte care sunt toate importante pentru trăirea creştina, cum sunt „răbdarea, rugăciunea către Dumnezeu, supremaţia şi roadă adevărului ceresc, umilinţa, îndatoririle sfinte, ţinerea limbii în frâu, cultivarea păcii, înfrânarea poftelor, dispreţul din partea lumii, şi altele asemănătoare”.
Mulţi credincioşi evanghelici moderni au început să vadă greşeala făcută prin subestimarea implicaţiilor etice ale justificării şi a locului pe care faptele bune ar trebui să-l ocupe în viaţa creştină.
R. V. G. Tasker a spus în TNTC: „Ori de câte ori credinţa nu are ca rod dragoste şi când dogma, oricât de corectă, nu este raportată la viaţă; ori de câte ori creştinii sunt tentaţi să adopte o religie egocentrică şi să devina indiferenţi faţă de nevoile sociale şi materiale ale altora; sau ori de câte ori ei tăgăduiesc prin felul lor de viaţă crezul pe care-l proclamă şi par mai dornici să fie prieteni cu lumea decât prieteni cu Dumnezeu, Epistola lui Iacov are ceva de spus pentru cei care o resping în detrimentul lor”.
Într-o vreme când credincioşii evanghelici se preocupă din nou de dreptatea socială, de folosirea bogăţiei şi vieţii comunităţii, această Epistolă se cere studiată în mod special, deoarece atrage atenţia asupra virtuţilor care edifică comunitatea şi asupra forţei sociale distructive a bogăţiei folosite în mod nepotrivit. Într-o vreme când severitatea naturii divine şi transcendenţa lui Dumnezeu tind să fie uitate, trebuie restabilit echilibrul prin accentul pe care această Epistolă îl pune pe Dumnezeul neschimbător (1:17), Creatorul (1:18), Tatăl (1:27; 3:9), Suveranul (4:15), Cel Neprihănit (1:20), care nu trebuie pus la încercare de oamenii răi (1:13), Căruia omenirea trebuie să I se supună cu umilinţă (4:7, 10), Legiuitorul, Judecătorul, Mântuitorul şi Nimicitorul (4:11-12), care nu va accepta nici un rival (4:4-5), Dătătorul înţelepciunii (1:5) şi harului (4:6), Cel care promite o coroană a vieţii pentru cei care rezistă la testul credinţei şi care îl iubesc numai pe El (1:12).
BIBLIOGRAFIE
Comentarii de : R. V. G. Tasker, TNTC, 1956; C. L. Milton, 1966; F. Mussner, 1964; şi M. Dibelius, 1975.
