CREȘTINISM AUTENTIC

sâmbătă, 17 ianuarie 2026

Cum să recunoști adevărul într-un sistem regizat

Apar multe voci în zona politică, care pretind că spun adevărul, că luptă pentru bine, că apără valorile morale și credința. Zgomotul este mare, spectacolul este intens, dar roadele sunt slabe. Scriptura ne avertizează că nu orice strigăt este glasul lui Dumnezeu și nu orice opoziție este autentică. Proorocul Isaia descrie limpede această confuzie când spune „Vai de cei ce numesc răul bine și binele rău, care spun că întunericul este lumină și lumina întuneric” Isaia 5:20.

Simion, AUR, Șoșoacă, Călin Georgescu și mulți alții din această zonă așa zisă “suveranistă” sunt o opoziție aparentă, dar atent gestionată de același sistem ocult progresist. Oamenii nu au dat credit, actualei clase politice, aproape 70% nu au mers la vot, tocmai pentru că știu jocul murdar pe care îl face sistemul progresist ocult. 

Toate partidele actuale la un loc, PNL, PSD, USR, AUR, SOS, UDMR, POT, etc, sunt aceiași mizerie. Rolul acestei false opoziții nu este confruntarea reală a sistemului progresist, ci mimarea rezistenței, crearea unei supape controlate pentru nemulțumirea oamenilor și deturnarea energiilor sincere. Prin discursuri amestecate, poziții ambigue și mesaje provocatoare, se ajunge la murdărirea deliberată a valorilor creștine, care sunt asociate cu excese, dezechilibre și conflicte artificiale. 

În acest fel, credința este compromisă în ochii publicului larg, iar adevărul este prezentat ca fiind extremist sau toxic. Totul se desfășoară într-un cadru bine regizat, unde limitele sunt stabilite dinainte, iar deviațiile acceptate sunt folosite pentru a discredita tocmai ceea ce ar trebui apărat. Rezultatul este confuzia, dezbinarea și slăbirea mărturiei creștine autentice, în timp ce sistemul progresist rămâne neatins și chiar întărit prin acest joc al opoziției simulate.

Ideea sistemului ocult progresist nu se referă neapărat la o entitate unică sau conspirativă în sens simplist, ci la o rețea de interese ideologice, culturale, economice și mediatice care împing societatea într-o direcție precisă. Acest sistem nu are nevoie să reducă la tăcere orice opoziție, ci să o administreze. O opoziție permisă, previzibilă și controlabilă este mult mai utilă decât una autentică, ancorată moral și coerentă. Prin intermediul acesteia, adevărata alternativă este blocată, iar oamenii sunt împinși spre dezamăgire și resemnare.

Prezența masivă a absenteismului electoral, aproape 70 la sută, este interpretată ca un semn de luciditate socială, nu de indiferență. Mulți oameni nu mai cred în jocul propus, pentru că recunosc tiparul. Indiferent cine apare pe buletinul de vot, rezultatul pare prestabilit la nivel de direcție, chiar dacă nu la nivel de nume. Această retragere de la vot este o formă de protest tăcut, o refuzare a validării unui mecanism perceput ca fiind viciat din temelii.

În final, miza acestui timp nu este politică, ci veșnică. Lupta reală este între adevăr și amăgire, între lumină și confuzie. Dumnezeu caută oameni care să stea drepți chiar când scena este mincinoasă, oameni care să nu se lase absorbiți de jocuri murdare, oameni care să aleagă adevărul chiar atunci când este costisitor. Acolo unde există o astfel de credincioșie, niciun sistem nu poate avea ultimul cuvânt.

vineri, 16 ianuarie 2026

„UNDE SCRIE ASTA ÎN SCRIPTURĂ?”

„UNDE SCRIE ASTA ÎN SCRIPTURĂ?” – un argument care nu stă în picioare

Au trecut sărbătorile lunii decembrie, sărbătorile Nașterii Domnului și ale trecerii în noul an. Pentru unii au fost zile de bucurie și mulțumire, pentru alții zile apăsătoare, marcate de oboseală, nemulțumire și adesea suspiciune. Diferența nu a fost doar una de stare sufletească, ci și de interpretare teologică. Unii au văzut în aceste zile o oportunitate de a-L înălța pe Cristos și de a proclama adevăruri mântuitoare. Alții au văzut un prilej de critică și de atac la adresa celor cu alte convingeri.

Argumentul cel mai des folosit împotriva colindelor și a celebrării Nașterii Domnului a fost acesta: „Unde scrie asta în Scriptură?”. Formulat astfel, argumentul pare evlavios, dar în realitate este selectiv, inconsecvent și periculos.

Biblia nu pretinde niciodată că ar enumera toate practicile legitime ale vieții creștine. Scriptura este suficientă pentru mântuire, pentru credință și pentru trăirea unei vieți plăcute lui Dumnezeu, nu pentru a răspunde explicit fiecărei situații concrete din viața zilnică.

Nu găsim în Scriptură:
• program de slujbă duminicală
• bănci în biserică,
• amvon,
• microfon,
• tipar,
• ecran
• note muzicale,
• școli teologice,
• ceasul de pe perete care ne spune când începe adunarea.

Cu toate acestea, nimeni nu cere capitol și verset pentru folosirea lor. Le folosim pentru că sunt utile, neutre moral și puse în slujba adevărului.

A cere justificare biblică explicită doar pentru anumite practici, în timp ce ignorăm această cerință în restul vieții bisericești, nu este fidelitate față de Scriptură, ci altceva.

Apostolul Pavel oferă un criteriu mult mai sănătos:
„Fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul spre slava lui Dumnezeu.”

Întrebarea corectă nu este dacă Scriptura poruncește explicit colindatul, ci dacă ceea ce facem:
• proclamă adevărul,
• Îl onorează pe Cristos,
• zidește Biserica,
• nu contrazice Scriptura.

Colindele care vestesc întruparea Fiului lui Dumnezeu, smerenia Sa, scopul venirii Sale și chemarea la pocăință împlinesc toate aceste criterii.

Celebrările legate de Nașterea Domnului nu sunt o invenție recentă sau o concesie făcută lumii. Din primele secole, Biserica a simțit nevoia să afirme public adevărul întrupării, mai ales în fața ereziilor care negau umanitatea reală a lui Cristos.

Cântarea, proclamarea publică și folosirea timpului calendaristic pentru mărturie au fost mijloace prin care Biserica a apărat adevărul. A refuza aceste mijloace sub pretextul „nu scrie” înseamnă a ignora modul în care Dumnezeu a lucrat istoric prin poporul Său.

Libertatea creștină nu este uniformitate forțată. Scriptura este clară și aici. Unii țin o zi, alții nu. Unii mănâncă, alții se abțin. Problema apare atunci când convingerea personală este transformată în normă universală și impusă cu dispreț.

Dacă cineva, din conștiință, alege să nu participe la aceste sărbători, are libertatea să facă cum crede. Dar nu are dreptul biblic să-i judece pe cei care au folosit aceste zile pentru a se bucura în Domnul și pentru a-L face cunoscut.

A critica bucuria altora în Domnul nu este sfințenie. E altceva.

Este ironic că tocmai cei care invocă cel mai des „doar Scriptura” ajung să ignore tonul Scripturii. Biblia nu ne cheamă să fim paznici ai uscăciunii spirituale, ci vestitori ai veștii bune.

Dacă nu ați vrut să vă bucurați, a fost dreptul vostru. Dar nu trebuia să faceți eforturi căutând  să-i jefuiți și pe alții de bucuria lor în Domnul. Nașterea Mântuitorului este, prin excelență, veste bună. Iar vestea bună se spune, se cântă și se trăiește.
 
sursa NELU FILIP facebook 
 
. 

marți, 13 ianuarie 2026

Modernismul în bisericile neoprotestante - un drum fără întoarcere ?

Neoprotestanții din România au tendința de a copia ad-literam modelul occidental de biserică (lăcaș de cult) de la forma clasică la cea modernă cu scenă pe care se găsesc instrumente muzicale, baterie de tobe, orga și microfoane, la care se poate adăuga un ecran . Este copia fidelă al unei săli de spectacol sau club, în față artiști în sală spectatorii. Lipsa anvonului sau înlocuirea anvonului clasic cu unul suplu din material plastic trasparent. Este suficient să vezi sala ca să îți dai seama cam cum ar arăta ''servicul religos''.

În fruntea listei moderniștilor găsim bisericile independente /nondenominaționale, ăștia care nu au nici mamă nici tată și care s-au născut în occident, majoritatea pe idea că Biserica înființată de Hristos și apostoli nu a fost un cult ci o adunare de credicioși independenți. De la ei pleacă cam toate ereziile posibile începând cu pretențiile că dacă în cartea psalmilor din Vechiul Testament scrie că poți să folosești în închinare toate instrumentele inclusiv tobele (deși cuvântul tobe nu apare in nici o bibie din lumea asta la psalmul 150 decât în traducerea aproximativă a lui Cornilescu , în original este cuvantul timpan). Tot acești libertini non-denominaționali , majoritatea carismatici mai pretind că este la fel de normal să dansăm în biserică '' spre lauda Domunului '' așa cum a făcut David cu o mie de ani înaintea de Hristos..

Așa se întâmplă când te apuci să reiventezi creștinismul după 2000 de ani. Oare creștinii de la apostroli și până acum care în privința instrumentelor au păstrat niște principii sănătoase de închinare în biserică au greșit că au respectat acele reguli primite de la oameni care cu siguranță aveau călăuzirea Duhului Sfânt ? sau cei care dau deoparte 2000 de ani de creștinosm au căzut într-o erezie .

Puțin neoprotestanți cunosc poate că Martin Luther cel care a înfăptuit reforma protestantă a fost ferm împotriva inventării de culte noi care nu respectă perceptele sacrosante ale Bisericii creștine și se divid la nesfârșit.

Spre exemplu pentru cei mai noi în credința bateria de tobe în bisericile neoprotestante (care tinde să devină un obiect indispensabil pentru amatorii de divertisment religios) era interzisă în bisericile neoprotestante până în 1990 pe motiv că crează o ambianță lumească și este improprie pentru un lăcaș de cult.

Adepți ai religiei non-confesionale au inventat repede motive cică... ''Statul comunist impunea restrictii bisericilor '' total fals , autoritățile comuniste nu se implicau în nici un fel în activitatea religioasă a cultelor, singura lor preocupare era să nu existe mesaje ostile comunismului și în general să nu se extindă biserica ca număr de membrii pentru că credința în Dumnezeu era împotriva ideologiei PCR.

Oricum introducerea tobelor în biserică a devenit o modă doar după 10 ani de la Revoluție în bisericile np moderniste (libertine) și după 2020 în celelate pretins conservatoare.

Care a fost sursa ?

Nu putem să nu amintim că introducerea tobelor în biserica este de proveniență americană, chiar și în SUA bateria de tobe a fost introdusă simultan cu muzica pop rock pe versuri religoasă numită și Christan Contemporary Music (CCM) - Muzică Creștină Contemporană prin anii 1965 odată cu mișcarea Jesus Movement.

Înainte de această dată nici în bisericile protestante din SUA măcar nu existau tobe ci doar orgă și pe alocuri pian și chitară.

În cartea ''Evangheia pe muzică rock'' de John Blanchard si Dan Lucarini , autorii...descriu cum s-a introdus așa numită ''muzică contemporană'' și cum aceasta a dus la transformarea bisericilor americane moderniste în cluburi religioase .

În cartea respectiva autorii ne spun că este (aproape) imposibil pentru un tânar american crescut în mediul asa numitelor biserici cu inchinare contemporana să își imagineze o biserică fără muzica rock...

Exact asa se intamplî si in Romania cu tinerii care nu concep ''biserica contemporană '' fără tobe , acest subiect de fapt nici nu poate exista pentru ei. Neoprotestanții din Romania aflându-se exact pe acealași drum cu americanii cu aceiași destinație .

Revenind la argumentul pueril invocat de adepții tuturor instrumentelor și anume faptul că în psalmi există îndemnul să se folosească toate instrumentele ''pentru lauda Domnului''. În primul rînd ar trebui să știm că evreii din vremea lui David foloseau tamburine (nu tobe) și dansul la ceremonii laico-religioase precum Sărbătoarea Corturilor. Aceste ceremonii erau în aer liber nu în templu sau sinagogă (Închinarea un ghiveci de Peter Master). .

Evreii religoși și în prezent dansează mai ceva ca Junii Sibiului , dar nu avem ce să le reproșăm pentru că ei nu sunt creștini și nu sunt născuți din nou .

Modelul creștinlui trebuie să fie Biserica Primară iar în biserica primară nu avem nici măcar un singur exemplu de creștin care să fi dansat sau să fi folosit tobe, țambale și saxofoane în serviciile divine din biserică.

Cel care gândesc altfel luându-se uneori și după pastori cu viziuni cel puțin dubioase care nu pun Noul Testament pe primul plan dar și istoria bisericii creștine inclusiv protestante se fac vinovați de erezie și împingerea bisericii înspre prăpastia divertismentului religios.. care duc în final la biserica club religios...sau apostazie într-un cuvânt.

https://muzicacrestinanet.wordpress.com/fanfare-percutie/