CREȘTINISM AUTENTIC

sâmbătă, 24 ianuarie 2026

Dan Bercian || Erezii tolerate...

miercuri, 21 ianuarie 2026

Despre natura fără de Dumnezeu a naționalismului

Naționalismul nu are nimic comun cu Dumnezeu. Nu are nimic de a face nici cu creștinismul, pentru că pur și simplu este o ideologie fără de Dumnezeu. Nu îl poți invoca pe Dumnezeu atunci când te consideri deasupra altui om, deasupra altor popoare.

Universalismul creștin: Mesajul lui Iisus Hristos este universal, adresat tuturor popoarelor, fără discriminare etnică. Apostolul Pavel afirmă că „nu mai este nici iudeu, nici grec... pentru că voi toți una sunteți în Hristos Iisus” (Galateni 3:28).

Idolatria națiunii: Naționalismul (extrem) poate transforma națiunea într-un idol, plasând loialitatea față de stat sau etnie deasupra iubirii de Dumnezeu și de aproapele (indiferent de naționalitate).

Trebuie să facem o distincție clară între patriotism (iubirea firească de țară, compatibilă cu creștinismul) și naționalismul exclusivist (care promovează ura sau superioritatea față de alte popoare, fiind considerat contrar spiritului Evangheliei).

Partidele politice AUR, POT, SOS , AC și Călin Georgescu au toate o ideologie naționalistă.

Pentru a explica mai bine, să ne folosim de similitudine și să spunem că marea deosebire dintre iudaism și creștinism este aceea că, potrivit religiei iudaice, viața veșnică este rezervată poporului lui Moise. Așa și naționalismul. El promite doar adepților fericire, bine, bunăstare, pe ceilalți fiind pregătit să-i trimită în pușcării, neînțelegând conceptul de iertare. În acest fel, o dată în plus, își probează caracterul antidemocratic.

În schimb, Iisus promite iertarea și Învierea tuturor celor care se pocăiesc și care cred în cuvântul Domnului, indiferent de sângele care le curge prin vine. Aidoma creștinismului, democrația îndeamnă oamenii să își creeze liber propria fericire și, prin cumul, fericirea societății.

Prin plasarea unui popor deasupra altor popoare, în naționalism avem și sămânța unui păcat capital: mândria. Ca urmare, putem întreba cu temei: Cât de creștinesc e naționalismul, de vreme ce cade în păcatul mândriei?

Putem spune că naționalismul ține de Satana care și el a fost mândru, crezând că poate fi egalul sau chiar deasupra lui Dumnezeu. Ați văzut ce-a pățit!

Desigur, un naționalist se poate declara creștin, dar prin asta dă dovadă de ipocrizie. Nu poate fi crezut. ”Creștinismul” său e fățarnic, pentru că Iisus nu îl învață să se creadă mai cu moț față de altă persoană, față de alt popor, nu îl învață să urască alți oameni, nu îl învață să fie intolerant, nu îl învață să fie violent în faptă sau în vorbă, așa cum dovedesc adepții acestui sistem aproape de fiecare dată când se manifestă.

Din păcate, indiferent de țara la care ne-am referi, naționalismul a găsit sprijin în rândul unor clerici, fiind la rândul lor interesați de colaborare din varii motive, inclusiv de sporirea instituționalizată, forțată, a numărului de credincioși, și nu prin libera alegere a acestora, cum ne învață Iisus!

Dacă am amintit de libera alegere, să spunem că în timp ce naționalismul impune reguli interzicând libertăți, creștinismul nu neagă liberul arbitru, chiar dacă avertizează asupra judecății finale.

Profesor univ. A. Papahagi : Naționalismul este profund necreștin. Nu poți să fi bun creștin și să fi naționalist

luni, 19 ianuarie 2026

Între noi există mulți profeți mincinoși - Pastor Luigi Mițoi

sâmbătă, 17 ianuarie 2026

Cum să recunoști adevărul într-un sistem regizat

Apar multe voci în zona politică, care pretind că spun adevărul, că luptă pentru bine, că apără valorile morale și credința. Zgomotul este mare, spectacolul este intens, dar roadele sunt slabe. Scriptura ne avertizează că nu orice strigăt este glasul lui Dumnezeu și nu orice opoziție este autentică. Proorocul Isaia descrie limpede această confuzie când spune „Vai de cei ce numesc răul bine și binele rău, care spun că întunericul este lumină și lumina întuneric” Isaia 5:20.

Simion, AUR, Șoșoacă, Călin Georgescu și mulți alții din această zonă așa zisă “suveranistă” sunt o opoziție aparentă, dar atent gestionată de același sistem ocult progresist. Oamenii nu au dat credit, actualei clase politice, aproape 70% nu au mers la vot, tocmai pentru că știu jocul murdar pe care îl face sistemul progresist ocult. 

Toate partidele actuale la un loc, PNL, PSD, USR, AUR, SOS, UDMR, POT, etc, sunt aceiași mizerie. Rolul acestei false opoziții nu este confruntarea reală a sistemului progresist, ci mimarea rezistenței, crearea unei supape controlate pentru nemulțumirea oamenilor și deturnarea energiilor sincere. Prin discursuri amestecate, poziții ambigue și mesaje provocatoare, se ajunge la murdărirea deliberată a valorilor creștine, care sunt asociate cu excese, dezechilibre și conflicte artificiale. 

În acest fel, credința este compromisă în ochii publicului larg, iar adevărul este prezentat ca fiind extremist sau toxic. Totul se desfășoară într-un cadru bine regizat, unde limitele sunt stabilite dinainte, iar deviațiile acceptate sunt folosite pentru a discredita tocmai ceea ce ar trebui apărat. Rezultatul este confuzia, dezbinarea și slăbirea mărturiei creștine autentice, în timp ce sistemul progresist rămâne neatins și chiar întărit prin acest joc al opoziției simulate.

Ideea sistemului ocult progresist nu se referă neapărat la o entitate unică sau conspirativă în sens simplist, ci la o rețea de interese ideologice, culturale, economice și mediatice care împing societatea într-o direcție precisă. Acest sistem nu are nevoie să reducă la tăcere orice opoziție, ci să o administreze. O opoziție permisă, previzibilă și controlabilă este mult mai utilă decât una autentică, ancorată moral și coerentă. Prin intermediul acesteia, adevărata alternativă este blocată, iar oamenii sunt împinși spre dezamăgire și resemnare.

Prezența masivă a absenteismului electoral, aproape 70 la sută, este interpretată ca un semn de luciditate socială, nu de indiferență. Mulți oameni nu mai cred în jocul propus, pentru că recunosc tiparul. Indiferent cine apare pe buletinul de vot, rezultatul pare prestabilit la nivel de direcție, chiar dacă nu la nivel de nume. Această retragere de la vot este o formă de protest tăcut, o refuzare a validării unui mecanism perceput ca fiind viciat din temelii.

În final, miza acestui timp nu este politică, ci veșnică. Lupta reală este între adevăr și amăgire, între lumină și confuzie. Dumnezeu caută oameni care să stea drepți chiar când scena este mincinoasă, oameni care să nu se lase absorbiți de jocuri murdare, oameni care să aleagă adevărul chiar atunci când este costisitor. Acolo unde există o astfel de credincioșie, niciun sistem nu poate avea ultimul cuvânt.

vineri, 16 ianuarie 2026

„UNDE SCRIE ASTA ÎN SCRIPTURĂ?”

„UNDE SCRIE ASTA ÎN SCRIPTURĂ?” – un argument care nu stă în picioare

Au trecut sărbătorile lunii decembrie, sărbătorile Nașterii Domnului și ale trecerii în noul an. Pentru unii au fost zile de bucurie și mulțumire, pentru alții zile apăsătoare, marcate de oboseală, nemulțumire și adesea suspiciune. Diferența nu a fost doar una de stare sufletească, ci și de interpretare teologică. Unii au văzut în aceste zile o oportunitate de a-L înălța pe Cristos și de a proclama adevăruri mântuitoare. Alții au văzut un prilej de critică și de atac la adresa celor cu alte convingeri.

Argumentul cel mai des folosit împotriva colindelor și a celebrării Nașterii Domnului a fost acesta: „Unde scrie asta în Scriptură?”. Formulat astfel, argumentul pare evlavios, dar în realitate este selectiv, inconsecvent și periculos.

Biblia nu pretinde niciodată că ar enumera toate practicile legitime ale vieții creștine. Scriptura este suficientă pentru mântuire, pentru credință și pentru trăirea unei vieți plăcute lui Dumnezeu, nu pentru a răspunde explicit fiecărei situații concrete din viața zilnică.

Nu găsim în Scriptură:
• program de slujbă duminicală
• bănci în biserică,
• amvon,
• microfon,
• tipar,
• ecran
• note muzicale,
• școli teologice,
• ceasul de pe perete care ne spune când începe adunarea.

Cu toate acestea, nimeni nu cere capitol și verset pentru folosirea lor. Le folosim pentru că sunt utile, neutre moral și puse în slujba adevărului.

A cere justificare biblică explicită doar pentru anumite practici, în timp ce ignorăm această cerință în restul vieții bisericești, nu este fidelitate față de Scriptură, ci altceva.

Apostolul Pavel oferă un criteriu mult mai sănătos:
„Fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul spre slava lui Dumnezeu.”

Întrebarea corectă nu este dacă Scriptura poruncește explicit colindatul, ci dacă ceea ce facem:
• proclamă adevărul,
• Îl onorează pe Cristos,
• zidește Biserica,
• nu contrazice Scriptura.

Colindele care vestesc întruparea Fiului lui Dumnezeu, smerenia Sa, scopul venirii Sale și chemarea la pocăință împlinesc toate aceste criterii.

Celebrările legate de Nașterea Domnului nu sunt o invenție recentă sau o concesie făcută lumii. Din primele secole, Biserica a simțit nevoia să afirme public adevărul întrupării, mai ales în fața ereziilor care negau umanitatea reală a lui Cristos.

Cântarea, proclamarea publică și folosirea timpului calendaristic pentru mărturie au fost mijloace prin care Biserica a apărat adevărul. A refuza aceste mijloace sub pretextul „nu scrie” înseamnă a ignora modul în care Dumnezeu a lucrat istoric prin poporul Său.

Libertatea creștină nu este uniformitate forțată. Scriptura este clară și aici. Unii țin o zi, alții nu. Unii mănâncă, alții se abțin. Problema apare atunci când convingerea personală este transformată în normă universală și impusă cu dispreț.

Dacă cineva, din conștiință, alege să nu participe la aceste sărbători, are libertatea să facă cum crede. Dar nu are dreptul biblic să-i judece pe cei care au folosit aceste zile pentru a se bucura în Domnul și pentru a-L face cunoscut.

A critica bucuria altora în Domnul nu este sfințenie. E altceva.

Este ironic că tocmai cei care invocă cel mai des „doar Scriptura” ajung să ignore tonul Scripturii. Biblia nu ne cheamă să fim paznici ai uscăciunii spirituale, ci vestitori ai veștii bune.

Dacă nu ați vrut să vă bucurați, a fost dreptul vostru. Dar nu trebuia să faceți eforturi căutând  să-i jefuiți și pe alții de bucuria lor în Domnul. Nașterea Mântuitorului este, prin excelență, veste bună. Iar vestea bună se spune, se cântă și se trăiește.
 
sursa NELU FILIP facebook 
 
. 