luni, 30 septembrie 2024

Falsificare istoriei creștinismului de către adepții religiei bizantine

Diagrama din stânga este parțial corectă, cea din dreapta este falsă 

 Fundamentaliștii BOR îți motivează (să nu spun isterizează)  adepții avansând teoria că biserica lor a apărut în primul secol fiind inființată de însuți Hristos iar în momentul schizmei din anul 1054 Biserica Catolică s-a desprins din cea ortodoxă . 

Realitatea este că în Sf. Scriptură nu este menționat nimic de Biserica Ortodoxă și nici  de cea Catolică, în concluzie pretenția BOR ca ar fi "Biserica cea una"  cade din lipsă de dovezi. 

Care a fost în realitate evoluția Bisericii creștine 

Isus Hristos și apostolii au inființat întradevar Biserica Apostolică iar aceasta a funcționat în primul secol exclusiv pe baza principiilor și doctrinelor cuprinse în Noul Testament care chiar dacă înca nu era alcătuit canonul bibliei cărțile care compun Scriptura au circulat separat fiind folosite ca îndruămtor spiritual în bisericile locale.

Începând cu secolul II, în biserici apar învățături noi care se adaugă la cele existente , prezbiterii devin preoți după model evreiesc , episcopii (supraveghetorii) primesc și ei statut de preot superior apare astfel ierarhia bisricească inexistentă în Biserica Primară. Dintre episcopi unii se dovedesc că au  calități deosebite și astfel apar cei numiți  "părinți bisericești ", aceștia prin scrierile lor adaugă noi învățături  și le dau o interpretare nouă la cele deja existente.

 După legalizarea creștinismului de către Împaratul Constantin în anul 313, se organizează Conciile Ecumenice pentru clarificarea unor doctrine, primul fiind cel de la Niceea din anul 325 prezidat de împărat. Apoi urmează altele în total 21 de concilii (sau sinoade ) prin care s-au introdus doctrine noi precum cultul Mariei , al sfinților etc. Tot in sec. IV apar Liturghiile (Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare ).

 Astfel Biserica Apostolică s-a transformat in Biserica Soborniceaca care înseamnă:   Întemeiata pe hotărârile sinoadelor ecumenice  ( conform DEX) .

 Diferențele dintre Biserica Apostolică intemeiată de apostoli și cea sobornicească întemeiată prin hotărârile sinoadelor ecumenice (având ca bază doctrinară acele decizii) sunt semnificative, cea apostolică avea la fundament dogmatic Sf. Scriptură, cea sobornicească are la bază biserica ca instituție și clerul care deține toată puterea.

În anul 380 Împăratul Theodosius declară creștinismul religie oficială al Imperiului Roman, fiind acceptată o singură Biserică numită Biserica Catolică (Universală) toate celelate forme de religie fiind interzise . Această Biserică unică avea totuși două ramuri una Răsăriteana numită Biserica greacă cu sediul la Constantinopol și Biserica Latină cu sediul la Roma. În timp cele doua ramuri ale Bisericii Catolice s-au antagonizat , au apărut divergente importante iar în anul 1054 s-au separat prin excomunicarea de către Papa de la Roma al  patriarhului de la Constantinopol.

Biserica Ortodoxă  

Saitul italian it.m.wikipedia.org/wiki/ scrie despre Biserica ortodoxă (valabil in parte și pentru cea catolică) :

„Putem spune ca nașterea Ortodoxiei , în sens general a avut loc în jurul secolului al IV-lea , când creștinismul începe să se îndepărteze de paradigma iudeo-creștină și începe să țină primele concilii .
Din secolul al IV-lea al creștinismului , când Biserica a fost numită „catolică” în crezul niceno-constantinopolitan și în actele oficiale ale împăraților romani (vezi Edictul din Tesalonic ), termenul „ortodoxie” a intrat și în vocabularul creștin (a fost găsit in scrierile lui Eusebiu din Cezareea , ale lui Iulius I , ale lui Atanasie din Alexandria , ale lui Vasile cel Mare și în secolul al V-lea în actele Sinodului din Efes și Sinodului de la Calcedon ) .
Termenul „ ortodoxie ” devine frecvent utilizat pentru a indica cu precizie Biserica Ortodoxă numai începând cu schisma orientală din 1054 , pentru a o deosebi de Biserica Catolică.” 

 Sursa citatului : it.m.wikipedia.org/wiki/Chiesa_ortodossa?

În concluzie diagrama prezentată la începutul articolului realizată de fundamentaliști BOR privind istoria creștinismului este eronată fiind lipsită de dovezi istorice.

Diagrama corectă a istoriei creștinismului ar putea arată precum cea de mai jos.