Cântarea "Pocăință pocăință" este veche , profundă, spirituală, se cânta în trecut atât la baptiști căt și la penticostali , în ultimul timp o întâlnim mai mult la penticostali . Atunci când a fost concepută se interpreta ca și cântare comună cu toată biserica in general fără instrumente, mai rar se folosea acordeonul la penticostali.
In ultima perioadă însă la penticostali ,dar nu numai, a apărut o isterie a instrumentelor de tot felul de la acordeon la saxofon, tobe, chiar si țambal ( folosita mar rar la muzică lăutărească și populară "increștinată" la penticostali ) . Sau înmulțit "romii" s-a înmulțit și muzica lăutărească la neoprotestanți.
Orga modernă având incorporată o tastatură cu toate ritmurile și instrumentele posibile a dat frâu liber imaginației încât au ajuns ca chiar și o cântare veche de pocaință să fie interpretată prin instrumentația lumească ca și o melodie de petrecere.
Pocaința nu este petrecere oricât "davidienii" ar dori sa o strice, să o altereze, această lucrare este una divină , nu poate fi interpretată ca ceva distractiv pe ritm de saxofon. Nu orice instrument este compatibil cu muzica creștină, și cu biserica si bine ar fi să iși aminteasca adeptii infocați ai instrumentelor zgomotoase că David, cel din Vechiul Testament , nu a fost creștin ci evreu mozaic, altă religie, altă cultură, deci voi ce sunteți ?
