Despre natura fără de Dumnezeu a naționalismului
În ultima perioadă după prima rundă de alegeri prezidențiale pe rețelele sociale s-a creat o frenezie pro Călin Georgescu cum nu a mai existat în România în ultimii 35 de ani. Ce este și mai trist printre susținătorii acestui ''guru'' New Age s-au numărat și mulți neoprotesanți în special penticostali dar nu numai. Profeți falși (Toni Berbece și diverse saituri penticostale, Peter Costea etc. ) au susținut această campanie isterică pe motiv că Călin Georgescu ar fi ''alesul care va face minuni în România'' . Așa cum a prezentat justiția din România , Călin Georgescu este doar un infractor dat in judecata pentru ca a încălcat numeroase legi în mod grav și sistematic , acesta s-a dovedit a fi departe de Dumnezeu.
Pentru a explica mai bine, să ne folosim de similitudine și să spunem că marea deosebire dintre iudaism și creștinism este aceea că, potrivit religiei iudaice, viața veșnică este rezervată poporului lui Moise. Așa și naționalismul. El promite doar adepților fericire, bine, bunăstare, pe ceilalți fiind pregătit să-i trimită în pușcării, neînțelegând conceptul de iertare. În acest fel, o dată în plus, își probează caracterul antidemocratic.
În schimb, Isus promite iertarea și Învierea tuturor celor care se pocăiesc și care cred în cuvântul Domnului, indiferent de sângele care le curge prin vine. Aidoma creștinismului, democrația îndeamnă oamenii să își creeze liber propria fericire și, prin cumul, fericirea societății.
Prin plasarea unui popor deasupra altor popoare, în naționalism avem și sămânța unui păcat capital: mândria. Ca urmare, putem întreba cu temei: Cât de creștinesc e naționalismul, de vreme ce cade în păcatul mândriei? Este el, cumva, îndumnezeit?
În niciun caz. Mai degrabă, putem spune că naționalismul ține de Satana care și el a fost mândru, crezând că poate fi egalul sau chiar deasupra lui Dumnezeu. Ați văzut ce-a pățit!
Desigur, un naționalist se poate declara creștin, dar prin asta dă dovadă de ipocrizie. Nu poate fi crezut. ”Creștinismul” său e fățarnic, pentru că Isus nu îl învață să se creadă mai cu moț față de altă persoană, față de alt popor, nu îl învață să urască alți oameni, nu îl învață să fie intolerant, nu îl învață să fie violent în faptă sau în vorbă, așa cum dovedesc adepții acestui sistem aproape de fiecare dată când se manifestă, cu fiecare ieșire publică, în fiecare luare de cuvânt, cu fiecare mesaj transmis.
Ce vreți dovezi mai bune ale lipsei de Dumnezeu a naționaliștilor care se poartă în contra învățăturilor lui Isus!?
Violând principii și învățături creștinești, naționalismul poate fi așezat și sub întunericul gândirii dictatoriale a lui Stalin, acela care a spus că ”Mai întâi identificăm scopul, apoi definim principiile și alegem instrumentele”. (Exact cum face Putin, acum, sic!)
În încercarea de a-și crea o minimă urmă de onorabilitate și având nevoie de aliați, naționaliștii apelează la preoți invocând ”misiunea creștină”. Pornirea nu vine din credință, ci pentru a fi folosită ca instrument în cadrul mecanismului descris de Stalin, cu scopul de a căpăta deplina putere într-o societate, într-un stat.
Deci, naționalismul are nevoie de religie ca instrument. Iar dacă Marx decreta că ”Religia este opiumul popoarelor”, pledând pentru desființarea ei (Lenin prelua ideea demolând biserici și afirmând că ”Dumnezeu va fi înlocuit de electricitate”), naționaliștii iau acest opiu și îl administrează poporului căruia i se adresează pentru a-l controla mai abitir, dar nu spre binele oamenilor, în credință curată, ci întru perpetuarea la putere a politicii lor dictatoriale.
Din păcate, indiferent de țara la care ne-am referi, naționalismul a găsit sprijin în rândul unor clerici, fiind la rândul lor interesați de colaborare din varii motive, inclusiv de sporirea instituționalizată, forțată, a numărului de credincioși, și nu prin libera alegere a acestora, cum ne învață Iisus!
Dacă am amintit de libera alegere, să spunem că în timp ce naționalismul impune reguli interzicând libertăți, creștinismul nu neagă liberul arbitru, chiar dacă avertizează asupra judecății finale.
Tocmai de aceea și pentru a părea într-o lumină cât de cât favorabilă, naționaliștii au creat noțiunea de ”naționalism creștin”, ceea ce este o aberație. Merită analizată puțin:
Ulterior încercării de ocupare a Capitoliului de către golanii lui Donald Trump și făcând referire la așa-zisul naționalism creștin american, în editorialul ”Nu mai etichetați creștinii drept naționaliști creștini doar pentru că prețuiesc credința și libertatea!”, publicat de ziarul ”Tribuna românească” din Statele Unite ale Americii, se afirmă:
”Naționalismul creștin (…) Oferă un sens transcendent exagerat pentru istoria americană și poate oferi suport militarismului american. (…) Această viziune problematică asupra lumii este lipsită de context istoric (fiind) anti-biblică și, prin urmare, poate duce la utilizări periculoase.
Așa-numiții creștini, care consideră că identitatea lor de americani este egală cu identitatea lor religioasă și că cetățenia lor pământească este esențială pentru planul divin al lui Dumnezeu și promisiunile Sale, fac asta ignorând scripturile. Patriotismul nu este mesajul central al Evangheliei”. (https://tribuna.us/nu-mai-etichetati-crestinii-drept-nationalisti-crestini-doar-pentru-ca-pretuiesc-credinta-si-libertatea/ )
Dar și la noi, în România, se subliniază opoziția totală dintre naționalism și creștinism, precizând mai exact și mai dur.
Nu. Nu există nici naționalism bun, nici despoți luminați, nici dictaturi bune. Există doar păcat, așa cum l-a definit mai sus părintele Frățilă.
Mai trebuie să spunem că naționalismul are și o natură distructivă. Trecând peste alte exemple cu mult mai tragice, să apelăm la zâmbetul amar amintind că biografia lui Nicolae Iorga ilustrează perfect acest lucru, și încă la modul cel mai ironic cu putință:
După ce, în 1910, alături de A.C. Cuza înființează Partidului Naționalist Democrat, punând umărul la edificarea Unirii de la 1 Decembrie 1918, dar și la dezvoltarea implicită a naționalismului românesc care a avut ca rezultat final nașterea Mișcării Legionare și a Gărzii de Fier, marele istoric ajunge să fie ucis chiar de naționaliștii legionari. Asta, da realizare a naționalismului! Ca într-o tragedie antică, creația își devorează autorul. Ce ridicol!
Acum, după ce demonstrația toxicității acestei ideologii a fost făcută, să recapitulăm:
Naționalismul este o mișcare politică dictatorială, antipatriotică, distructivă și fără de Dumnezeu. Cine are nevoie de o așa prostie? Țara mea, nu!
