marți, 23 februarie 2021

Relatările despre moartea clinică sunt reale sau nu ? Opinii pro și contra

                                                                                  



Începând cu luna ianuarie 2020 pastorul Paul Negruț a ținut o serie de predici în Biserica Baptistă Emanuel din Oradea cu titlul "Schimbarea la față - relatări despre moartea clincă și  viața după moarte" distribuite ulterior pe saituri si rețele de socializare. În aceste predici pastorul încearcă să răspundă la întrebari de genul "relatările  despre moarte clinică sunt reale sau nu ? ".

Prima intrebare  care  necesită un răspuns : Ce este Moartea Clinică ? 

Conform dicționarului  Moartea clinică reprezintă o situație aflată la limita dintre viață și moarte de cele mai multe ori fiind vorba despre pacienți aflați în situații critice din punct de vedere medical, având funcțiile vitale biologice -activitatea cardiacă și respirația- abolite pentru anumite perioade de timp.

 Și cum se explică relatările celor care au trecut prin experiența mortii clinice si au povestit ulterior că au iesit din corp și au intrat într-o altă lume spirituală ? 

Aici pastorul Negruț folosește o explicatie dată de oameni de ștință atei care spun că "Faptul că oameni aflați în moarte clinică relatează diverse fenomene, ca desprinderea de trup, vizualizarea unor imagini sau diverse alte percepții, se poate explica prin activitatea centrilor corticali, care rămâne prezentă în toată perioada intervalului de resuscitare."

Pastorul face o comparatie între acele experiențe și vise sugerând ca ar fi un fel de vise și cum visele sunt reale și nu prea la fel și relatările celor care vorbesc despre experiențe nu pot fi reale. Mai aduce ca "argument biblic" un citat din 2 Corinteni 12 :1-4  

  • " Cunosc un om in Hristos, care, acum paisprezece ani, a fost rapit pana in al treilea cer (daca a fost in trup, nu stiu; daca a fost fara trup, nu stiu: Dumnezeu stie).
  •  Si stiu ca omul acesta .... a fost rapit in rai si a auzit cuvinte care nu se pot spune si pe care nu-i este ingaduit unui om sa le rosteasca."
  • Este versetul  cu care cei care nu vor să accepte relatarile  ce apare în spațiul public  referitoare la "lumea de dincolo" , ți-l pune in față pentru a-ți închide gura (nu-ti este îngăduit să relatezi ce este dincolo). Doar că o lege divină obligatorie pentru toți oamenii  în Noul Testament pleacă  întodeauna de la Isus Hristos sau cel puțin este menționată în mai multe epistole de mai mulți autori; în exemplul menționat poate fi foarte bine un caz particular.
  • Pe de altă parte un proverb românesc spune că "nu există fum  fără foc"...Dacă există atâtea sute sau mii de relatări despre experiențe extracorporale a celor care au trecut prin forme de moarte clinică acolo trebuie să existe ceva supranatural , explicația preluată de la medici atei  nu poate fi un răspuns credinbil. Cei care au relatat despre ieșirea din trup a sufletului spun uneori lucruri care demonstrează că experiența lor a fost cât se poate de reală, doar cateva exemple:
  •  O femeie care după ce a revenit la viață ( dupa ce și-a recăpatat cunostiinta) a spus personalului medical  că a vazut pe fiica ei care intre timp venise la spital și era îmbrăcată cam "ciudat" cu haine din piese diferite. Sa dovedit că femeia (care sustinea ca sufletul ei a ieșit din corp) poate da detalii despre cum era îmbrăcată fata ei deși ea nu o văzuse pentru ca aceasta (fiica) se afla intr-un alta clădire . 
  • Alt caz o persoană spune că sufletul sa ridicat din trup până deasupra clădirii care era foarte înaltă și a povestit ce a văzut pe acoperiș , ulterior personalul a verificat și a constat că întradevar obiectele respective chiar erau acolo (deși in mod normal nu aveau ce căuta acolo).
  •  Un alt caz o persoana a vorbit despre o ruda aflată în alta localitate care ar fi murit în timp ce ea se afla în starea de incostiență, și sa dovedit ca chiar așa sa întâmplat . Cazuri de acest fel sunt multe, sunt dovezi care  infirmă teoria ateista că doar mintea a lucrat de una singură și a debitat tot felul de stări și imagini ireale. 
  • O altă relatare interesanta din vremea comunismului : George Vruță, un "creștin"  formal se înbolnăvește grav ,cancer cu metastaze, fiind în stare critică  soția cheama ambulanța și este dus la spital unde dupa câteva zile este declarat mort . În acest timp el vede cum sufletul iese din trup și coboară în jos spre un loc care il descrie drept iadul populat cu ființe oribile demoni, alte ființe condamnate să stea in acel abis pe termen nelimitat . El plânge și se roagă să fie scos afară din acel loc, mama lui credincioasă deasemeni in acest timp se ruga ca el sa fie vindecat . In final la porunca lui Isus este scos afară de acolo și revine la viață și nu doar atât, se vindecă de boala incurabilă pe care o avea , medicii, ramân toti șocați , a doua zi este trimis acasă pe picioarele lui. Ulterior dându-și seama de realiatea existenței iadului și de situația în care se afla se pocaiește (culmea intr-o biserică baptistă). Cele trei evenimente supranaturale se leagă intre ele, calătoria sufletului în iad, vindecarea de o boală incurabilă și pocăința.
  • Mărturia lui Vruță este inclusa si într-un video realizat de doi creștini neoprotestanti .
  • https://www.youtube.com/watch?v=8njxXz5isvo&list=PL7-yjsf3twB2l-iaRqEMlqlvISxvolfVm&index=19

Nu toți baptiștii sunt atât de sceptici cu privire la veridicitatea  mărturiilor persoanelor care au trecut prin moarte clinică sau alte vedenii, Cristi Țepeș fost redactor la emisiunea Viața Spirituală de la TVR (care din păcate a trecut la cele vesnice in urma unui infarct in 2015) a realizat mai multe filme documentare cu mărturii ale persoanelor care au trecut prin experiența morții clinice și au relatat  cum sufletul lor a trecut..... " în lumea cealaltă" unde au văzut raiul sau iadul..filme care au fost difuzate la TVR. Mărturiile altor  baptiști care chiar au experimentat trecerea în lumea spirituală a lui Dumnezeu sunt deja binecunoscute Gavril Barnutiu sau pastorul român din SUA..și desigur mai sunt și alții.

https://www.youtube.com/watch?v=LKxuVpbEdyE&t=1s

Teoria ateistă care explică cauza relatărilor despre "lumea de dincolo" a celor trecuți prin moarte clinică, nu poate avea nici o explicatie pentru cei care nu au trecut printr-un accident sau boală gravă ci au fost tineri și sănatoși, dar  la un moment dat au căzut pur și simplu jos și sufletul lor a mers în cer , fără nici un motiv medical cum a fost cazul greco-catolicei Cristina (de 18 ani), a lui Gavrila Barnut sau cazul Angelica din Ecuador care a mărturisit  că Dumnezeu a avertizato din timp ca o va duce in cer si pentru asta va trebui sa moara și sufletul ei să iese din trup  ca să poată vedea ce Dumnezeu dorește să-i arate...si desigur  sunt  mai multe cazuri de acest fel. 

Aici este vorba de vedenii și revelații divine , dar pentru cine nu crede in revelatii este oarecum normal să respingă aceste mărturii. Iar pastorii baptiști sunt deja cunoscuți ca fiind respingători față de  ideea de revelații , vindecări supranaturale, vorbiri in limbi necunoscute,  proorocii ,care se intâmplă in prezent. In doctrina pe care o propovăduiesc  ei aceste lucruri au fost doar in primul secol , deci singurul lucru care contează pentru ei este biblia scrisă în primul secol, în rest nimic. Alti teologi dimpotrivă susțin că revelațiile au continuat permanent de-a lungul istoriei,Dumnezeu poate oricănd să dorească să reveleze lucruri noi omului din diverse motive.

În ce priveste argumentului invocat de către pastorul Negrut că nici unul din cei mentionati în biblie care au fost morti și au fost înviați nu povestesc că ar fi văzut lumea de dincolo  în timpul mortii lor , are posibile explicatii. Majoritatea au fost în timpul Vechiului Testament și niciunul nu a fost după invierea lui Hristos, care a spus înante de inviere și înalțare "Mă duc să vă pregătesc un loc"...deci raiul destinat creștinilor ar fi apărut după invierea lui Hristos și înalațarea la cer...sau pur și simplu autorii puteau să păstreze tăcerea asupra acestui aspect.

Dacă există pastori neoprotestanți care iși exprimă îndoiala cu privire la relatările celor care au trecut prin moarte clinica sau au avut "vedenii"  în care sufletul iese din trup și intră într-o alta lume, există si oameni de știință care nu au nici o rezervă în această privință. În afară de profesorul american dr. Raymond Moody care a studiat 3000 de cazuri de moarte clinică in care pacienti au mărturisit că au avut viziunea iesirii dn trup si călatoria într-o altă lume,există și in România oameni de stiință care susțin existența trecerii într-o altă lume nematerială, a persoanelor care au experimentat moartea clinică. Cel mai cunoscut  este prof. dr. Dumitru C. Dulcan medic primar neurolog care a scris mai multe cărți pe aceasta temă.

                                                                       


Care pot fi efectele acceptării relatărilor despre "lumea de dincolo", rai, iad etc...sunt ele benefice sau dimpotrivă daunătoare ?

Mulți credincioși care au ascultat acele măturii sau arătat entuziasmați de acele mărturii pentru că le-a întărit credința în Dumnezeu, în existența raiului și al iadului , alții care la început nu au luat în serios creștinismul au inceput și ei să fie interesați de ce se intâmplă după viața aceasta. Unii dintre cei  care au văzut iadul sau ingrozit întratât încât atunci cînd iși aminteau   acele lucruri izbucneau în plans , se simțeau traumatizați numai gândindu-se prin ce au trecut, luni de zile sau chiar ani, după acele intâmplări.

Pe de altă parte relatăriile aproape ca nu sunt doua la fel, identice, deși sunt multe asemănări între ele și au unele aspecte în comun .De aceea trebuie tratate cu multă precauție  să fie acceptate numai acele relatări care sunt în concordanta cu Biblia, și să fie respinse cele care spun ca indiferent cum ți-ai trăit viața sau ce religie ai vei merge la sfârsitul vieții în fericire  Dumnezeu te acceptă așa cum ești .Pentru  a putea face diferența intre adevăr și minciună trebuie obligatoriu să cunoști Scriptura. De ce aceste relatări sunt atât de diverse unele sunt în concordanță cu biblia altele nu, numai Dumnezeu știe. Poate și diavolul poate manipula unele lucruri.

În acest caz nu ar trebui sa acceptăm extremele, fie respingerea tuturor mărturiilor despre lumea de dincolo sau dimpotrivă să acceptăm tot ce apare pe piață ca fiind credibil. Oamenii inteligenți vor stii sa facă diferența , ceilați vor alege extremele. Să nu fim habotnici să avem mintea deschisa spre adevăr , "spălarea creierului"  prin indoctrinare nu ar trebui sa fie o obțiune acceptabilă.

Unii spun ca biblia este suficientă nu este nevoie sa credem în revelatii despre rai și iad, chiar așa sa fie ? Atunci de ce există persoane chiar neoprotestanți crescuți de mici în biserică cu biblia în mână care la 18-20 de ani cad în păcatul curviei  sau altii în patima alcoolului sau  al iubirii de bani și bogății ?
 Mult m-am mirat când convertindu-mă (venind de la ortodocși) la 22  ani  am văzut astfel de lucruri în biserici neoprotestante , este adevărat  cazuri mai rare (nu ca la ortodocși) dar  au existat .O mărturie despre iad te poate  trezii oricînd  la realitate, dacă nu cumva ești robit de prejudecăți.


                                                                               



sâmbătă, 13 februarie 2021

Amintiri din "Epoca de aur" - cum a fost tratat creștinismul în comunism

                                                                           


In  ultimul timp pe rețeaua de socializare Facebook  apar tot mai des persoane care lansează lozinci comunistoide laudative referitoare la perioada când la conducerea tarii sa aflat Nicolae Ceaușescu ( între 1965-1989) perioadă numită de propaganda vremii "Epoca de aur". Ar fi bine  poate să încercăm să ne reamintim cum a fost în realitate acea perioadă în priviința nivelui de trai dar și al libertăților și drepturilor omului la conștiință și religiei. 

Cea mai grea perioadă a fost desigur cea din primii ani de comunism când represiunea noii puteri a fost extrem de brutală, un numar mare de  oameni au fost aruncați în închisori , mulți și-au pierdut viața în acea perioadă de trecere de la capitalism la socialism. După anii 1970 situația sa ma echilibrat mai ales din punct de vedere economic și al nivelului de trai , pâna prin anii 1980 când Ceușescu  dorind ca România să plătească datoriile externe cât mai rapid, chiar înainte de termen sa ajuns la o  penurie alimentara extremă . Magazinele erau aproape goale , trebuia sa stai la cozi lungi pentru orice,  rationalizâri in domeniul energetic, se lua curentul cateva ore pe zi, televiziunea și-a redus programul  la 2 ore zilnic si acelea exclusiv emisiuni de propagandă comunistâ .Pe de altâ parte cultul personalitatii dictatorului Nicolae  Ceusescu a ajuns la culme după ce acesta a vizitat  Coreea de Nord , prima dată în 1971, când fiind entuziasmat  de ce a vazut a dorit  să implementeze și în România modelul corean. 

                                                                           


În privința drepturilor omului, aceste erau limitate, nu se putea circula în străinatate decât în țari socialiste (în cel mai fericit caz),  cu excursii organizate de ONT sub supravegherea unui ghid colaborator al Securității. 

În ce privește  libertătile religioase în România în acea perioadă existau 14 culte religioase recunoscute de stat însă drepturile erau limitate, se obținea extrem de greu autorizație de constructie pentru lăcașurile de cult,  puține (clădiri de) biserici și  un număr limitat de locuri la seminariile teologice impuse de guvern.

 Astfel într-un  oraș de 120 000 de locuitori cum era Sibiu în acea perioadă existau : 3 biserici ortodoxe, 3 biserici catolice, 1 biserică Reformată, 1 biserică Evanghelică Luterană , 2 biserici baptiste (din care una germană) ,2 biserici ale cultului  Creștini dupa Evanghelie (una germană) , 1 biserică penticostală , 1 biserică adventistă.

Biserica Greco-Catolică era desființata , organizațiile religioase Oastea Domnului și Martorii lui Iehova erau declarate ilegale, dacă erau prinși că se adună împreuna puteau fi sactionați cu amendă sau închisoare. 

În acestă perioadă au existat cazuri de persoane arestate , închise sau chiar ucise de Securitate.   Aceasta urmărea îndeaproape prin agenți sub acoperire, inflitrați, activitatea din biserici . Aducerea din străinatate sau distribuirea de biblii sau literatură religioasă era interzisă , cei care erau prinși puteau fi arestați și condamnați la închisoare. Și cu toate acestea existau biblii și literatură religioasă suficiente  în bisericile de la oraș în special (existau creștini dispuși sa riște pentru Hristos  ). 

Pe de altă parte statul comunist ducea o luptă mediatica împotriva religiei creștine dar mai ales împotriva neoprotestanților , în presa scrisă dar periodic și la TVR erau difuzate emisiuni de propagandă și manipulare special realizate îndreptate împotriva neoprotestanților care erau numiți de propaganda de partid "sectați". În aceste emisiuni erau prezentate diverse secte obscure din prin America de sud unde sau produs atrocități ( printre care People's Temple condusă de Jim Jones, persoanele care aparțineau de secta respectivă au fost obligate de șeful sectei în final să se sinucidă în grup ).Emisiunile respective sugerau că sectele ( o noțiune extrem de confuză ) sunt criminale, răpesc copii pe care ulterior îi ucid , practică orgii sexuale în grup etc. Astfel prin aceste programe TV reușeau sa creeze psihoze în masă în rândul oamenilor , un singur exemplu de ce se discuta in acea perioada, colegi de seviciu discutau între ei în prezența mea  amenințări de genul "Să nu prind un sectant ca se apropie de copiii mei ca îl omor". Oamenii creduli , ușor de manipulat au ajuns să manifeste la un moment dat repulsie, revoltă față de  neoprotestanți , aceștia credeau că ce se spune la TV este adevărat, propaganda mincinoasă securisto-comunistă și-a atins scopul. Nu conta absolut deloc  faptul ca nu exista nici o legătură între cultele neoprotestante din Romania și sectele oculte sau pseudo creștine de aiurea , atâta timp cât propaganda de partid te eticheta ca "sectant" oamenii din lume nu erau capabili să facă diferența între unii și alții, singura sursă de informatii fiind presa comunistă. 

Neoprotestanții erau ținta atacurilor regimului comunist pentru că ei erau foarte activi și entiziaști în credinta lor  ,bisericile neoprotestante erau arhipline ,  în comparatie cu  Biserica Ortodoxă care (sub papucul comunist) era ca și inexistentă. Ortodocșii au intrat în masă în Partidul Comunist  , România era țara cu cei mai mulți membrii de partid din Europa. Pe de altă parte dacă deveneai membru într-o biserică neoprotestantă erai exclus imediat din partid , nu puteai fi și comunist și pocăit, însă  comunist și ortodox puteai fi fără probleme. 

Dacă apărea pe ici pe colo un pastor dizident care întrăznea să confrunte Partidul Comunist (sistemul) cât de puțin acea biserică devenea un punct de  atracție în special pentru tineri. Botezurile din biserica respectivă  deveneau un eveniment în județ  ,tinerii  din alte localitati călatoreau către aceste destinații cu trenul de obicei , vagoanele CFR-ului răsunau de cântecele pocăiților, în vremurile acelea și nimeni nu-i putea oprii ( nici măcar nu încercau) .  Cel puțin în privnița aceasta Ceușescu nu a reușit sa aducă România la nivelul Coreei de Nord oricât sa străduit , credința oamenilor nu au pututo infrange. În ciuda prigoanei regimului comunist, oamenii erau interesați de credință, de pocăință mai mult decat acum, pentru că nu exista goana dupa bani, prosperitate, plăceri care există acum în capitalism. 

Vizita pastorului baptist american Billy Graham în România în anul 1985 a stârnit un interes deosebit , era prima  dată când guvernul comunist accepta vizita unui evanghelist american în România -organizată oficial în 7 orașe în diverse biserici inlcusiv catedrale ortodoxe și catolice un compromis surprinzator (chiar șocant) pe care Ceaușescu la făcut americanilor. Invitația pastorului fiind adresată inclusiv din partea mitropolitului Ardealului din acea vreme.

                                                                               


 Interesul românilor manifestat pentru un eveniment religios precum vizta unui pastor american în 1985 (putem compara  cu ce avem azi...) Foto: Arad (sus) Timișoara (jos).                                                                                        

                                                                            


                                                                                                          


                                          Pastorul Billy Graham predică într-o catedrală ortodoxă


Persecuția creștinilor neoprotestanți însă nu a încetat oricât sau bucurat unii pocăiți că dispărând comunismul sa terminat cu persecuția. Biserica Ortodoxă ca și inexistentă în perioada comunistă a renăscut din propria cenușă după ce a primit puteri și resurse nelimitate imediat dupa revoluție. Au reapărut preoții și călugării extremisti care au revendicat puterea absolută și statutul de biserică națională dominantă. Au reapărut atacurile la adresa cultelor minoritare ,a  neoprotestanților care din nou au fost numiți sectați, secte, sectari, extremiștii bizantini  iau înlocuit pe comuniști și securisti . Oare nu cumva în spatele lor stau același forțe , același  puteri ale intunericului ?


.



..






marți, 9 februarie 2021

Ce este o sectă ? care este deosebirea dintre cultele Evanghelice și secte

                                                                      




Daca ar fi sa luam in serios defintia  sectei data de cultele seculare  "Secta" este "Comunitate religioasă desprinsă dintr-o biserica mare, oficiala " asta  inseamna ca marea majoritate a cultelor crestine cu exceptia bisericii catolice sunt secte .

 Biserici desprinse dintr-o biserica mare oficiala :

 Primele biserici care s-au desprins din Biserica Catolica - biserica oficiala a Imperiului Roman - au fost : Biserica Nestorienilor in anul 413 (in urma Concililui de la Efes).

Apoi bisericile vechi orientale numite si necalcedoniene (care au respins hotararile Concilului  de la Calcedon) adica Biserica Copta din Egypt , cea  etiopeana si Biserica apostolica armeana in anul  451. 

In anul 1054 in urma schizmei din interiorul Bisericii Catolice  s-au desprins Bisericile Rasaritene (din Grecia , Asia Mica etc.) care si-a luat numele de Biserica Ortodoxa Rasariteana. 

In secolul XVI are loc o miscare reformista importanta la initiativa lui Martin Luther , Jean Calvin etc. care se va extinde in toata Europa centrala ,si de nord, adeptii reformei separandu-se in final de Biserica Catolica.

In perioada reformei protestante au existat alte rupturi in interiorul Bisericii catolice , atfel  in 1534 regele Henric al VIII-lea rupe relatiile cu Papa de la  Roma si trece biserica catolica din Anglia sub autoritatea sa, biserica se va numi Church of England (Biserica Anglicana). 

                                                                   


In interiorul bisericii anglicane are loc sub influenta reformei protestante din Europa de vest mai multe miscari secesioniste  incepand cu Miscarea Puritana , din care a aparut alte grupari reformiste precum Baptistii in anul 1609 in Olanda (englezi reformatori  plecati in Olanda pentru a infiinta o noua Biserica ). Apoi tot din anglicanism sa nascut in secolul al XVIII  si Biserica Metodista  care preconizează practicarea "metodică" a pietății și a evlaviei.


 In schema de mai sus se poate observa evolutia crestinismului pana in secolul XVI .
 In primul secol - pana la sfarsitul celui de al doilea secol -avem Biserica Apostolica .
 Apoi din secolul III apare Biserica Catolica care in anul 1054 se rupe in doua iar  bisericile din Rasarit se separa si formeaza  Biserica Ortodoxa ,pe langa cea catolica existenta .
In acest timp apar 8 ramuri (denominatiuni)  ale crestinismului , urmeaza altele dupa anul 1600. 

Practic cu exceptia catolicilor toti ceilati s-au rupt, s-au separat de o alta biserica mai mare, oficiala. Sa pretinzi ca doar neprotestantii s-au separat și băgându-i pe toti neoprotestantii "in aceiasi oala" este o minciuna ,o inselatorie profitandu-se de ignoranta celor multi in  probleme de religie.  Iar  Biserica Crestina nu e formată din secte , asa cum cred unii. Nu ca nu ar exista secte, dar  nu in sensul enunțat de  biserica seculară.

Definitia  reala, corecta a sectei recunoscuta in occident este alta : 

SECTA este un grup religios care are de obicei un lider carismatic , are la baza o "profetie"  care promoveaza o "revelatie " supranaturala . Doctrina sectei este diferita fundamental de a majoritatea cultelor crestine  si  se consideră singura deținatoare a adevarului  negănd toate celelalte culte  pe care le  considera greșite , de la Satan ,etc. 

Cum recunoastem o secta ? 

Sectele neaga doctrinele fundamentale din crestinism precum:

Doctrina Trintatii 

Doctrina sufletului nemuritor

- Doctrina existentei iadului 

- Sectele  se declara singurele detinatoare a adevarului, singura biserica adevarata si pe toate celelate biserici le declara eretice sau "de la Satan".

- Nu recunosc Dumineca ca sarbatoare crestina , nu recunosc Craciunul  si Pastile .

  Exemple de grupari religioase care se incadreza perfect in aceste caracteristici :

  Martorii lui Iehova , Branhamistii,Mormonii, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic , Azs, etc.

    ...https://sectereligioase.wordpress.com/

      Pe scurt diferenta intre cultele evanghelice si secte este că la evanghelici sa  cautat intoarcerea la Biserica din primul secol, nimic in plus nimic in minus.  La secte pe de alta parte  intemeietorii lor au venit cu "inovatii " invataturi si doctrine care nu au fost de la inceput in biserica crestina primara in plus resping doctrine fundamentale din crestinism. 


                                                                                .



sursa : https://crestinul-azi.blogspot.com/2021/02/cum-putem-deosebi-un-cult-crestin-de-o.html


                                                                  


.

miercuri, 3 februarie 2021

Cine sunt baptiștii- Istorie și Teologie

                                                                       



Mișcările reformatoare Europene

 În sânul bisericii catolice europene, de-a lungul istoriei, au avut loc rupturi ale unor grupuri mici care s-au dezvoltat în paralel, formându-și propria structură eclezială, liturgică și teologică, rupturile au avut, deseori, a face cu metoda botezului și comuniunea (Cina sau Euharistia). Primele  rupturi in Biserica crestina au aparut  inca din primele secole (unele justificate cel putin in parte altele nu ) aici ne vom ocupa insa de perioada reformei protestante. In limba engleza Ioan Botezatorul se spune John the Baptist (deci numele de Baptist se afla si in biblie :)

 Reforma este marcată de apariția Anabaptiștilor, Menoniților, și a denominațiunilor protestante clasice: Luteranii și Reformații. Acestora li se adaugă ieșirea de sub tutela și autoritatea Bisericii Catolice a bisericii din Anglia, în timpul domniei lui Henry al VIII-lea. În cadrul acestei denominațiuni apare mișcarea puritană. 

Inceputurile baptismului 

Termenul de baptist vine din grecescul “baptitzo” şi înseamnă să fi botezat în apă prin scufundare, prin imersiune.

Rădăcinile doctrinare ale baptismului se găsesc în puritanismul britanic.  Denominația baptistă s-a format în perioada în care creștinismul protestant era divizat între două curente teologice majore. Aderarea la una dintre cele două formulări oferă numele care distinge baptiștii între ei. Problema ispășirii este una dintre problemele dezbătute după 1600. Adepții calvinismului sau a teologiei reformate susțineau că ispășirea este limitată sau particulară, adică valabilă doar celor predestinați, pe când adepții arminianismului susțineau că ispășire este generală, adică valabilă pentru orice om, dar aplicabilă doar celor care cred.

În acest context, primii au fost numiți „particular baptists” sau „baptiști particulariști”, iar cei din al doilea grup „general baptists” sau „baptiști generaliști”.

Anul 1611 marchează delimitarea doctrinară a bisericii baptiste generaliste. Totuși, baptiștii generaliști nu au apărut concomitent cu cei particulariști. Cele două grupări s-au format doctrinar în paralel, dar nu în același timp. Biserica baptistă particularistă a fost organizată începând cu anul 1633, la o distanță de 20 de ani de cea generalistă, care a luat ființă în timpul vieții lui John Smyth.

miercuri, 20 ianuarie 2021

Aberații teologice în pandemie

            Ortodoxia este religia extremelor  iar una dintre extreme este monahismul, călugării (cel puțin o parte din ei)  promovează o teologie extremistă - prima pe listă fiind aceea că religia ortodoxă este singura "adevărată" . Dar în vreme de pandemie  unii călugări ies în față cu alte aberații teologice ducând fanastismul religios bizantin pe culmi nebănuite.                                          


sâmbătă, 26 decembrie 2020

Creștin născut din nou

                                                   Ce înseamnă să fi creștin născut din nou ?


                                                                     


vineri, 25 decembrie 2020

Credința fără fapte

 

Faptele bune din perspectivă protestantă

Martin Luther , unul din cel mai importanţi  exponenţi  ai Reformei Protestante din sec.XV a avut o contribuţie remarcabilă în reformarea Bisericii Creştine ,chiar dacă reforma lui Luther a fost până la urmă  o reformă parţială.
Luther şi ceilalţi reformatori au înlocuit faptele pentru câştigarea mântuirii cu credinţa. Credinţa a fost centrul teologiei Protestante. Luther a mers atât de departe încât a refuzat să recunoască Epistola lui Iacov ca inspirată, considerând-o „epistolă de paie” deoarece insista asupra unei credinţe validate prin fapte. Dar combinaţia doctrinelor incapacităţii omului de a face ceva pentru a se mântui cu credinţa teoretică mântuitoare a dus la o concepţie nefericită şi la un eşec moral al Protestantismului.
 Se spune că înainte de moarte Luther  a revenit asupra acestor  concepte ,recunoscand importanţa faptelor ca dovadă a credinţei ,implicit a recunoscut adevărata valoare a epistolei lui Iacov şi a celorlante cărti din NT faţă de care avea rezerve în trecut.
 Totuşi această tendinţa de a minimaliza importanţa faptelor a rămas în teologia protestantă o piatra de incercare  care sa dovedit a avea un impact negativ asupra vieţii creştine.

_

_

                                                Mîntuirea prin credință sau prin fapte ?

.

În Biserica ortodoxă ca şi in cea catolică există credinţa că mântuirea se obţine prin fapte, protestanţii si neoprotestanţii cred ca mântuirea este doar prin credinţa .
Efeseni 2:8-9 “Prin har aţi fost mantuiţi prin credinţa .Si aceasta nu vine de la voi ; ci este darul lui Dumnezeu .Nu prin fapte să nu se laude nimeni.”
Pentru protestanţi,neoprotestanţi acestă afirmaţie a apostolului Pavel reprezintă esenţa Scripturii , pe aceest pasaj parinţii protestantismului Luther,Calvin etc,au construit doctrina despre mântuire .
Un adevar ce nu poate fi contestat –toate cultele creştine interpretează biblia conform cu propriile doctrine.
Interpretarea dată de Luther a fost că afirmaţia lui Pavel privitor la faptul ca mântuirea este prin har  prin credinţa (Efesni 2:8-9) poate fi inţeleasă în sensul că faptele bune ale creştinului nu au valoare înaintea Domnului , pentru mântuire.
Pentru a întări această doctrina p/np au adăugat şi un verset din VT care spune că “ faptele noastre bune sunt ca o haină murdara înaintea Domnului” evident acest citat din VT nu are nici o legătură cu afirmaţia apostolui Pavel ,dar are scopul de a întari interpretarea dată de Luther pasajului din Efeseni 2:8-9.
Ajuns la această convingere că faptele bune nu au valoare cel putin in privinţa mântuirii -Luther sa arătat deranjat de Epistola lui Iacov pe care a numit-o “epistola de paie” se pare pentru ca nu era în concordanţă cu interpretarea acceptată  de el referitor la valoarea “faptelor bune”.
Evident aici  Luther a cam întrecut măsura în această atitudine a lui  vizavi de o carte importantă a Noului Testament  ….
Epistola a fost scrisă de apostolul Iacov care nu numai că a fost contemporan cu Isus dar a fost chiar fratele Mântuitorului .Istoricii il descriu pe Iacov ca fiind  o persoana cu autoritate  ,care a avut un rol foarte important în formarea  Bisericii primului secol .
Epistola lui Iacov care subliniază ideea că credinţa ar trebui validată prin fapte pentru a-şi dovedi valoarea  este în acord cu multe din afirmatiile Domnului  Isus Hristos ,poate cel mai concludent exemplu sunt afirmaţiile Domnului despre Ziua Judecatii :
Evanghelia dupa Matei cap. 25 versetele 31-46 . aici nu se vorbeşte doar de credinţă ci mai ales de fapte !
O logică elementară a-r trebui să ne determine sa consideram cuvintele rostite de Hristos ca fiind  “Literă de Evanghelie”  cuvinte  peste care nu  putem trece .
În final în  ziua judecatii  Legea după care se va face Judecata fiecăruia (Matei 25) va fi cu siguranţă  numai Evanghelia şi nu doctrinele diferitelor culte ,mai vechi sau mai noi.
În ce priveşte afirmaţia apostolului Pavel din epistola către Efeseni 2: 8-9 este perfect adevărată .
Este adevărat că creştinul este mântuit prin har  , prin credinţă ,care nu vine de la om ci este darul lui Dumnezeu ,nu prin fapte să nu se laude nimeni . Era nevoie ca apostolul Pavel să spună aceste lucruri evreilor si neevreilor din vremea lui ,care erau tentaţi să-ţi atribuie lor meritul pentru mântuire şi astfel să cadă în ingâmfare ,valabil de altfel pentru creştinii din toate timpurile . Este evident mântuirea se datorează exclusiv harului lui Dumnezeu şi ce a făcut Hristos pentru noi pe cruce şi nu meritelor noastre.
Chiar daca am ajuns la concluzia  că nu faptele noaste ne mântuiesc ci credinţa în Hristos  asta nu ne dă dreptul să avem o credinţă fără fapte sau să spunem ca faptele nu au nici o valoare ,pentru ca aşa cum spune Iacov în epistola sa credinţa fără fapte este moartă .
Credinţa trebuie validată prin fapte care să demostreze că noi înplinim porunca dată de Dumnezeu “să iubeşti pe apropele tău ca pe tine însuţi “ (Marcu 12:31 ; Galateni 5:14)
In concluzie : Mântuirea este prin harul lui Dumnezeu , prin credinţa , dar o credinţa vie validată prin fapte, nu una doar teoretică  .
Credinţa nu poate înlocui faptele, credinţa şi faptele merg împreuna nu se exclud reciproc.

 Unul din punctele vulnerabile al protestantismului  este dezinteresul (dispreţul) multora pentru a face fapte bune pe motiv că acestea nu sunt esenţiale pentru mântuire.
Desigur că in privinţa faptelor nu toate bisericile np  au aceiasi viziune sunt biserici unde se predică şi se promovează faptele bune dupa modelul Nou Testamental. . Dar sunt şi biserici care privesc mai degrabă cu despreţ către acest subiect, in biserile respective funţionînd mai degraba principiul „fiecare pentru el” , pastorii şi comitetul (se pare )  dau  tonul în această privinţă , in ziua Judecății toți vor da socoteală pentru binele sau răul care l-au făcut în viață.

Ca sa nu-i uităm nici pe ortodocşi si catolici, la ei se vorbeşte mult de importanţa faptelor dar   foarte puţini pun in practică aceste pricipii creştine, iar faptele bune fară pocăinţă nu duc la mântuire.
Mântuirea este prin credință ,dar judecata este după fapte. ..simplu Matei  cap. 25 versetele 31-46 .


duminică, 22 noiembrie 2020

Betel Centru Cluj, o trezire carismatică într-o biserică baptistă

.

                                                                              



 Andrei Croitoru baptist reformat cunoscut pentru predicile si comentariile sale de pe canalele youtube , a publicat relativ recent un live despre Biserica "Baptistă" Betel Cluj Centru în care încearcă să ne explice ce sa îmtamplat în biserica Betel din Cluj care a deviat de la credința baptistă clasică la o forma de carismantism. Andrei spune ca pastorii bisericii Betel au devitat treptat și pe ascuns de la doctrina baptistă tradiționala spre una carismatică folosind metode manipulatorii psihologice și ofera o serie de exemple din predicile pastorului Adi Tamas dar și al pastorului invitat Tony Berbece fost penticostal trecut la carismantism. 

 Andrei Croitoru afirmă ca singura manifestare importanta a Duhului Sfant este cea care iti revelează Scriptura, starea de păcat , necesitatea pocăinței , pe de alta parte darurile vorbirii in limbi necunoscute , vedenii, vindecări , proorocii sunt manifestari adiacente și neesențiale pentru creștinismul contemporan, este viziunea pe care o au baptiștii reformați și cei mai mulți dintre  baptiștii  "generaliști" .

                                                                   

Aceasta este viziunea protestantă clasică  , dar care este realitatea ?

 Credința baptistă este una tipic protestantă "simplistă"  utilă pentru vremuri bune, dar  dacă a dat necazul peste tine nu te ajută foarte mult. Un singur exemplu , un prezbiter dintr-o biserică baptistă din jud. Salaj a aflat că sa înbolnavit grav , doctorii nu îi dădeau prea multe șanse ,la început  nu ia dat nimeni nici o speranță, dar știrea a ajuns la o creștina penticostală din oraș, aceasta ia spus că a avut o vedenie în care Domnul ia spus ca dacă se vor ruga și vor postii zece persoane din biserică  zece zile el va fi vindecat. Ceea ce sa și întamplat un grup de  creștini penticostali sau rugat , au postit și prezbiterul sa vindecat miraculos. Vestea a ajuns în toată biserica baptistă și în acea biserică sa format un grup de rugăciune pentru vindecări și daruri spirituale care în timp sa mărit, unii au început să proorocească , să se facă vindecări , să vorbească in limbi necunoscute iar la un moment dat grupul respectiv sa desprins de biserica baptistă și sa format o biserică independentă nondenominațională. Biserica a devenit renumită în anumite cercuri pentru că se rugau pentru bolnavi, înainte de rugăciune care se facea de către un grup de creștini cu daruri duhovnicesti deosebite exista o discuție cu pastorul care includea și mărturisirea păcatelor.

 Pastorul bisericii care este nimeni altul decât fostul prezbiter vindecat miraculos mi-a mărturisit  ca între 10% si 15% dintre cei care au trecut pe la grupul  lor de rugăciune bolnavi cu diferite afectiuni unele grave sau vindecat. 10%...15 % nu este 100% , dar este altceva decât 0% sau 1%  . Pastorul bisericii afirmă ca biserica lor nu este carismatică dar nici penticostală. Rugaciunea in limbi in general se face în grupuri mici si nu în public ca la penticostali sau carismatici  (cel putin asta era situația la momentul vizitei mele la acea biserică cu cativa ani în urmă).

Biserica lui Hristos ar trebui sa fie una complexă , adică să ofere tot ce are nevoie un creștin nu doar predici și muzică. Au fost cazuri când pastori din biserici baptiste infratite din strainatate au marturisit ca la ei in biserica sunt oameni cu daruri spirituale "botezati cu Duhul Sfânt". În România astfel de " inovații"  nu se prea întâmplă decât foarte rar pentru că se consideră ca ar fi o abatere de la doctrina baptistă.

Pe de alta parte dacă o biserică baptistă trece către o doctrină care acceptă darurile spirituale precum darul vindecărilor, al proorociilor ar trebui să fie foarte atentă să nu cadă în plasa rețelei  carismatice. Mișcarea carismatică a apărut în SUA la sfârșitul secolului XX ca o  deviere de la penticostalism. Diferența între penticostali și carismatici este faptul  că carismaticii au câteva elemente doctrinare specifice precum "Evanghelia prosperității", "Puterea cuvântului rostit" , se pune accentul în mod exageral pe vindecări care trebuie sa se facă prin orice mijloace (nu intodeauna creștine) , sunt multe lucruri stranii in adunările carismaticilor , misticism amestecat cu creștinism, multe erezii.

Nu toate bisericile nondenominaționale sunt pe drumul cel bun, cele mai multe  au dat în erezii precum toate formele de neo-liberalism : cei care au adoptat "închinarea contemporană",cei  care se luptă cu așa zisul "legalism " precum Harvest etc.

Atât penticostalii cât si carismaticii pretind ca au botezul cu Duhul Sfant , însa modul de maifestare este deseori diferit , penticostalii mai ales cei conservatori pun un accent deosebit pe ținută, batic, fusta obligatorie la femei,respectarea ad-literam a Scripturii  în timp ce pastorii carismatici mai libertini sunt împotriva acestor lucruri pe care le numesc "legalisme", bisericile lor se aseamăna deseori cu niște cluburi (baterie de tobe intr-o cusca de plexic ,lumini colorate -vezi foto). Și la penticostali se pune uneori accentul exagerat pe vorbirea în limbi considerat semn al botezului cu Duhul Sfânt. Darurile spirituale pot fi utile în biserica dar nu sunt pentru toți, nu toti trebuie obligatoriu sa vorbească în limbi necunoscute așa cum propovăduiesc  unii penticostali .

Este greu sa conceput  cum libertinajul, muzica apropiată de genul pop, rock ce se interpretează in adunarile carismatice , aspectul "bisericii" ,condamnarea regulilor Scripturale referitoare la ținuta  pe care le numesc "legalisme" , ar putea fi de inspiratie divina, dimpotrivă.

Este greu de înteles ce duhuri îi calauzeste pe carismatici, numai Dumnezeu știe ce este acolo...dar să spunem că exista doar doua feluri de duhuri peste  lume poate este prea simplist (?):

Mai multe despre carismatici   https://crestinism-autentic.blogspot.com/p/carismaticii.html

                                          

                                                    Andrei Croitoru despre Betel Centru Cluj

                                                                                 



...

                                                   









https://www.youtube.com/watch?v=uAcNS1ImO4E

duminică, 8 noiembrie 2020

Bătălia Apocalipsei pentru America


Nu putem să trecem peste alegerile din America, fără a înțelege care-i miza pentru umanitate! Se observă o luptă la baionetă, între tabăra lui Biden și tabăra lui Trump.

În realitate, lupta se dă în spatele cortinei, între conducătorii celor două tabere, aflate în lumea îngerilor.
Fiecare tabără luptă pentru putere, pentru dominația lumii, fie prin forță și nedreptate, fie prin menținerea Pământului în niște limite acceptabile. După ce se termină acest război al voturilor, dublat de un război al lumilor, umanitatea va intra în altă eră, care nu se poate compara decât cu zilele dinaintea judecății Sodomei și Gomorei. Aici este secretul bătăliei, care determină îndârjirea din tabăra lui Trump! Nu că Trump ar fi vreun sfânt, dar pe timpul său nelegiuirea nu a fost promovată ca politică de stat!
Din ceea ce este scris în istoria lumii, putem înțelege că Dumnezeu se luptă până la ultimul om, pentru a nu declanșa evenimentele din ziua judecății. Fiecare om, fiecare vot, care contează, va fi pus în balanță, astfel încât, toată planeta să fie conștientă că zilele când adevărul și binele au domnit pe pământ se vor sfârși, prin voința majorității locuitorilor ei. De altfel, toată planeta stă cu ochii pe America, așa cum nu s-a întâmplat niciodată în istorie. Războiul și pacea atârnă de rezultatul votului!
Israelul tremură de frică, în așteptarea deznodământului, pentru că soarta lui depinde de cine va câștiga cursa pentru conducerea lumii libere! Războiul bate la ușa fiicei Sionului, și nimeni dintre neamuri nu-i va veni în ajutor!
După aceste alegeri, nimeni nu mai poate spune că nu a fost întrebat despre direcția în care trebuie să meargă umanitatea.
Populația Americii este reprezentativă pentru întreaga lume, fiind un amalgam de naționalități.
Din momentul terminării numărătorii, din clipa desemnării majorității, lumea va merge în direcția hotărâtă de aceasta, prin voința fermă și ireversibilă, dată de votul popular.
În urma acestor alegeri, Satana poate declara pământul drept aliat strategic, în lupta contra lui Dumnezeu, și va proceda la fortificarea tuturor centrelor de putere, în vederea confruntării finale. Cum orice rebeliune are un răspuns, din partea conducerii legitime, tot așa și planeta Pământ, va primi un răspuns din partea lui Dumnezeu. În Apocalipsa există șapte îngeri, care sunt desemnați să se ocupe de mersul lucrurilor pe Pământ. Ei sunt conducători ai luptei pentru supremația binelui, având haine albe, simbol al adevărului și dreptății, dar și brâie de aur, ca simbol al preoției, al îndurării față de omul păcătos. Fiecare din ei este implicat până în ultimul moment în salvarea planetei, dar votul din America blochează orice progres în lucrarea acestor îngeri. Din momentul finalizării voturilor, ei vor lupta în defensivă, și vor căuta să păstreze ceea ce mai rămâne bun din umanitate. Când oamenii, protejați de ei, vor fi atacați, vor primi poruncă să scoată sabia nimicirii împotriva întregului Pământ.
Apocalipsa 15:5,, După aceea, am văzut deschizându-se în cer Templul cortului mărturiei.
6. Și din Templu au ieșit cei șapte îngeri care ţineau cele șapte urgii. Erau îmbrăcaţi în in curat, strălucitor, și erau încinși împrejurul pieptului cu brâie de aur.
7. Și una din cele patru făpturi vii a dat celor șapte îngeri șapte potire de aur pline de mânia lui Dumnezeu, care este viu în vecii vecilor....
Apocalipsa 16:1,, Și am auzit un glas tare, care venea din Templu și care zicea celor șapte îngeri: „Duceţi-vă și vărsaţi pe pământ cele șapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!”
Asta-i lumea spre care ne îndreptăm, asta-i lumea promovată de Biden și oamenii din spatele său, conduși de îngerii întunericului!
Creștinii și oamenii buni, din toate religiile lumii, ar trebui să se pregătească de rezistență activă, pentru că lumea va deveni un loc periculos.
Când mă refer la rezistență activă, mă gândesc la rugăciune, credință și mărturisire! Cine știe ce va urma, și nu va spune nimănui despre asta, va fi pierdut, pentru că egoismul său va fi considerat nelegiuire!
Vine vremea, și acum a și sosit, când cei răi vor deveni mai răi și mai sfidători, iar cei buni vor deveni mai buni și mai răbdători!
Apocalipsa 22:11,,Cine este nedrept să fie nedrept și mai departe; cine este întinat să se întineze și mai departe; cine este fără prihană să trăiască și mai departe fără prihană. Și cine este sfânt să se sfinţească și mai departe!”
12. „Iată , Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.
13. Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Începutul și Sfârșitul.
14. Ferice de cei ce își spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii și să intre pe porţi în cetate! "
 
 
BIDEN, PREȘEDINTELE PANDEMIEI DE NELEGIUIRE!

Cu masca mototolită în mână, cu privirea de bătrân senil, și cu sceptrul Americii în mână, Biden poate deveni marioneta perfectă, într-o lume unde nelegiuirea va fi ridicată la rang de regină a balului.
Dar balul acesta este destul de ciudat, având în vedere că muzica a fost oprită și se aud doar piuiturile aparatelor de oxigen, din sălile de ATI, arhipline cu bolnavi.
Trump este deja istorie, iar furtuna declanșată de el, în Orientul Mijlociu, se va transforma într-un uragan, care va spulbera pacea în zonă, și nu va fi nimeni la Washington care să oprească războiul. Iranul este mânios, Turcia arde de nerăbdare, iar Rusia vrea să fie prima, la împărțirea prăzii. Israelul este perdantul acestor alegeri din SUA, și nimeni nu-l va susține! Cu un papă care s-a lepădat de credința strămoșilor săi, cu grupurile de nelegiuiți gata de start, pentru invadarea spațiului public, cu economia mondială pe butuci, și cu schimbările climatice, din ce, în ce, mai violente, ce ar trebui să urmeze?
Acum, când înțelegem că Biden va prelua jilțul de președinte, unde va sta pironit bine, ca o sperietoare într-un câmp de castraveți, cum ar trebui să reacționeze Dumnezeu?
Din ceea ce se vede, deja, lucrurile se complică pe pământ, iar pandemia este unul din răspunsurile la provocarea creșterii necontrolate a nelegiuirii.
Blocarea planetei, prin pandemie, pare un răspuns rezonabil, în condițiile în care răul ar fi devenit de nestăpânit.
Acum pare rezonabilă reacția lui Dumnezeu, dat fiind contextul în care ne aflăm și determinarea omului de a răsturna toate valorile morale, moștenite de la generațiile anterioare. Există mai multe texte în scripturi, care fac referire la criza sanitară pe care o traversăm azi, ca parte a proiectului de blocare a răului și deschiderea unei căi de reabilitare a întregii planete.
Habacuc 3:3 ,,Dumnezeu vine din Teman și Cel Sfânt vine din muntele Paran… — (Oprire) — Măreţia Lui acoperă cerurile și slava Lui umple pământul.
4. Strălucirea Lui este ca lumina soarelui, din mâna Lui pornesc raze și acolo este ascunsă tăria Lui.
5. Înaintea Lui merge ciuma, și molima calcă pe urmele lui.
6. Se oprește și măsoară pământul cu ochiul; privește și face pe neamuri să tremure; munţii cei veșnici se sfărâmă, dealurile cele vechi se pleacă; El umblă pe cărări veșnice."
Fără această pandemie, pământul ar fi experimentat grozăviile unei dictaturi globale, pregătită pentru luna mai 2020. Lucrurile s-au complicat, atunci când Dumnezeu a hotărât că nu este timpul potrivit pentru o astfel de dictatură, având în vedere că istoria nu o controlează cei care se cred puternici.
Așteptăm rezultatele alegerilor din SUA, ca să înțelegem care este direcția în care merge umanitatea!
Cred că Biden este președintele perfect pentru omul fărădelegii, fiul pierzării, care trebuie să preia conducerea întregului Pământ, prin înșelăciune. Doar cu un președinte american, lovit de Alzheimer, poate să se întâmple o astfel de catastrofă planetară!
Cei răi vor face răul, și nu vor înțelege nimic, dar cei pricepuți vor înțelege.
Despre Trump, numai de bine, dar dacă ajunge Biden președinte, intrăm în scenariul prezis în profeții! Dacă Biden ajunge președinte, înseamnă că răbdarea lui Dumnezeu s-a sfârșit!
 
Sursa :  https://www.facebook.com/groups/CENTRUL.DE.STUDII.APOCALIPTICE/
 
 
 
.