luni, 6 februarie 2023

Pr. Argatu: „Mi s-a arătat cum se chinuiesc în iad celor ce le-au plăcut toată viaţa să fumeze”

 



Chiar dacă în Sfânta Scriptură nu este menţionat, deoarece este un obicei al omului modern, fumatul este văzut laolaltă cu păcatul uciderii. Preotul Ilarion Argatu, unul dintre marii duhovnici ai României, spune că cei care fumează nu se vor putea mântui, iar acest viciu este sinonim cu spânzurarea sau cu aruncatul într-o prăpastie.

În lucrarea preotului Ioan Argatu V. Ioan, "486 Răspunsuri duhovniceşti la întrebarile credincioşilor ", editia a-2-a, 2007, preotul vorbeşte despre păcatul fumatului, despre cum sunt chinuiţii aceştia Dincolo, cum îşi scurtează viaţa cei care aprind o ţigară şi cât costă distracţia aparent banală. Despre toţi aceştia, duhovnicul spune că “vin diavolii şi le afumă cămaşa botezului cu tămâia Iadului, cu tot fumul de ţigară pe care l-au fumat”.

Iată cum explică părintele ce li se va întâmpla celor căzuţi în această patimă:

“Diavolii adună tot fumul şi capetele de ţigări şi le vor aduce mărturie că ţi-a plăcut fumul şi cu acestea îi vor chinui pe fumători în iad. Fumătorii vor sta în fum. Cam ceea ce-ţi place aici, pe pământ, aceea ţi se va oferi dincolo, dar într-un mod extrem de chinuitor. Sentimentul plăcerii va dispărea. În ceea ce simţeai plăcere pe pământ, dincolo vei simţi un chin cu o sensibilitate dusă la maximum. Ţi-a plăcut fumul de ţigară cât ai trăit, de fum vei avea parte şi dincolo, te vei îneca în fum veşnic”.



Pentru a-i determina pe fumători să se renunţe la acest viciu, părintele spune că aceştia nu se pot mântui.

Sursa : https://adevarul.ro/stiri-locale/calarasi/parintele-argatu-despre-viata-de-apoi-a-1689623.html


.