vineri, 6 decembrie 2024

Pastorul V. Croitor reactioneaza la delirilul pro Calin Georgescu al unor penticostali dar nu numai

 


Vasilică Croitor, pastorul penticostal care a scris celebrul volum „Răscumpărarea memoriei. Cultul Penticostal în perioada comunistă” (2010), are o postare azi, 4 decembrie 2024, pe contul său de Facebook, în care scrie:

„Filosofia de viață, anturajul și limbajul lui CG sunt puternic îmbibate cu același mesaj pe care l-au avut legionarii. Este trist că unii credincioși sunt vrăjiți de mesajul său mesianic, îmbibat cu expresii creștine, uitând că legionarii cu crucea în mână și cu numele lui Isus pe buze i-au arestat și torturat pe frații noștri.”

După intrarea României în UE m-am implicat cu toată energia în promovarea familiei și a valorilor creștine în societate. Am vorbit la conferințe naționale și internaționale pe această temă, am participat la dezbateri în Parlament, am scris articole, am organizat marșuri, am publicat cărți care devoalează și combat neo-marxismul. Nu am nevoie să demonstrez cuiva că nu susțin sub nicio formă ideologia de gen, LGBT sau neo-marxismul. Somațiile pe care mi le transmit unii de a publica acum articole de acest fel este doar o formă mișelească de calomniere a celor care au curajul de a atrage atenția asupra acestui nou fenomen bizar care i-a învăluit pe unii români. Am spus răspicat că nu voi vota în turul 2 cu nimeni, tot așa cum nu l-am votat nici pe Iohannis în al doilea mandat.

În ultima mea postare, m-am adresat ca păstor, cu îndemnul de a cerceta duhurile, arătând influențele din New Age și ocultism care se văd în toate mesajele familiei Georgescu. Puțini au fost dispuși să păstreze discuția în acel registru, al spiritualității creștine versus celei păgâne. Politicul era mai important pentru ei.

Astăzi mă adresez în calitate de istoric care a studiat și a învățat câte ceva din suferința bisericii noastre în secolul trecut.

  Credincioșii evanghelici au trăit cea mai cruntă perioadă de prigoană sub legionari, nu sub comuniști.

 Din acea perioadă avem cei mai mulți martiri, cântările de suferință și o teologie a suferinței. Am ținut în mâini și am studiat în original o parte dintre dosarele întocmite de Siguranța Statului. Ele descriu o perioadă scurtă, dar extrem de dureroasă, care a forțat lepădarea de Hristos a unora, martirizarea altora și divizarea unor biserici. Serviciul secret de atunci, Siguranța Statului (prescurtat SS - oare de unde s-au inspirat?) a luptat cot la cot cu legionarii ca să promoveze un naționalism bazat pe ura față de evrei, creștini de alte confesiuni, străini etc. și au reușit foarte bine să exploateze slăbiciunile clasei politice și nemulțumirile populației, până ce au făcut chiar asasinatul politic o normalitate în perioada respectivă.

Cea mai mare iluzie vândută populației e aceea că "oastea e creștină", că statul este apărătorul credinței și al bisericii, că păcatul va fi eradicat prin forța armelor și revolta socială. Cu o asemenea gândire, căința și schimbarea vieții au trecut în plan secund. Biserica nu mai năzuiește să fie cea care luminează lumea. Așteptarea ei este ca de la Cotroceni să se facă ordine morală în țară, prin acțiunile unor oameni asociați în mod public cu mișcarea legionară. Este exact opusul transformării morale și spirituale pe care a realizat-o biserica în primele secole. După ce biserica lui Hristos a început să se încreadă în puterea romană pentru convertirea păgânilor, vitalitatea și spiritualitatea ei s-au erodat rapid. A rămas un creștinism militant, dar fără putere spirituală.

Filosofia de viață, anturajul și limbajul lui CG sunt puternic îmbibate cu același mesaj pe care l-au avut legionarii. Este trist că unii credincioși sunt vrăjiți de mesajul său mesianic, îmbibat cu expresii creștine, uitând că legionarii cu crucea în mână și cu numele lui Isus pe buze i-au arestat și torturat pe frații noștri.

P.S.: Sunt somat de unii să nu mai scriu pe aceste teme, pentru că asta mă "expune". Din fericire pentru mine, nu sunt în campanie, nu am nevoie de voturi, nu țintesc vreo poziție politică sau ierarhic bisericească. Vorbesc și scriu ca un om liber. Un motto important al vieții mele sunt cuvintele apostolului Pavel: "Dacă aș căuta să plac oamenilor, n-aș mai fi robul lui Hristos."