luni, 11 noiembrie 2024
Dileme morale: mersul la sală, sportul, muzica și filmele necreștine
vineri, 1 noiembrie 2024
Care este deosebirea între un fanatic religios și un creștin plin de râvnă pentru Hristos ?
Fiecare religie iși are fanaticii ei, musulmanii sunt poate cel mai renumiți ne reamintim de jihadistii care se aruncau în aer în locuri aglomerate cu scopul de a ucide cât mai multi adversari în numele lui Alah. Dar nu numai în islam exista extremism și în religia ortodoxă există fanatici care în permanență sunt în conflict cu cei de alte culte dar ținta principală sunt cei pe care ei îi numesc cu dispreț "secte" adică neoprotestanții sau chiar întreaga ramură a protestantismului. Discursul lor este unul de ură și dispreț motivat de credința că doar Biserica lor este adevărată, narativ promovat de anumiți teologi mai ales călugări "fundamentaliști" .
În contrast cu aceștia care slujesc o religie, sunt creștinii adevărați care au un zel deosebit de al sluji pe Hristos dar o fac cu dragoste și respect pentru semeni pentru ca sunt călauziți de Duhul lui Dumnezeu.
Disprețul, aroganța și ura pe care o demonstrează fanaticii ortodocși sau de orice altă religie ar fi, se datorează faptului că sunt călăuziți de duhuri demonice, pretind ca ei sunt singurii creștini dar prin fapte dovedesc că sunt străini de Dumnezeu.
Un exemplu poate fi și o tânără foarte activa pe internet care iși spune "Maria ortodox " care pretinde ca are câteva mii de urmăritori pe youtube (neconfirmați) care pentru a-și satisface urmăritorii având aceleași înclinații spre fanatism posteaza aproape zilnic atacuri la adresa celor numiți de ea "sectanți".
Printre ultimile videouri promovate este cea în care încearcă să își justifice comportamentul citând dintr-o carte de "Sectologie" editată de BOR în anul 1943 pe vremea cand în Romania exista o dictatură fascistă (legionaro-antonesciană). Legiunea arh. Mihail a fost o organizație care promova fascismul (în varianta autohtonă) și religia ortodoxă , în imaginea de mai jos se poate vedea cum legionarii îl salută pe mitropolit cu saltul nazist (brațul ridicat).
O perioadă întunecată din istoria României când dictatura a impus legi draconice, Biserica Ortodoxă avea statut de biserică de stat dominantă, iar cultele creștine minoritare erau persecutate , credincioșii fiind deseori închiși pentru credință, să nu mai vorbim de evrei care sfârșiau în lagărele de exterminare.
Biserica Ortodoxă și-a pierdut statutul de biserică de stat dominantă în anul 1948 , tot atunci regele Mihai a decretat libertate pentru cultele creștine minoritare. După instaurarea regimului comunist formal a existat libertate religioasă deși în primii ani au existat persecuții, totuși Oastea Domnului si Martorii lui Iehova erau considerate secte ilegale .
Noua Constituție din 1990 garantează libertatea de conștiință și drepturi egale pentru toate cultele recunoscute de lege, 19 în prezent.
Fanaticii religioși mânați de duhurile întunecricului se visează într-o dictatură sau de ce nu în Evul Mediu când exista doar una sau două biserici/culte de stat și o inchiziție care a ucis mai multi oameni decât regimul lui Hitler în perioada sa de glorie.
Video: Maria ortodox fanatic citește dintr-o carte editată în anul 1943 pentru ea data apariției nu contează important este să se încadreze în tiparul ei de gândire.
vineri, 25 octombrie 2024
sâmbătă, 19 octombrie 2024
Mărturia unei foste baptiste " Bisericile neoprotestanților sunt reci și plictisitoare". Așa să fie ?
Cunoscuta vlogeriță "Maria ortodoxa" care după plecarea de la neoprotestanți a adoptat o formă de ortodoxie fundamentalistă (fanatică), afirma într-un video recent că bisericile neoprotestante sunt reci și plictisitoare . Oare așa să fie ?
Întradevăr pentru unii tineri ne născuți din nou unele biserici pot părea plictisitoare dar nu și pentru creștinii maturi spiritual , devotați lui Hristos. În ce privește răceala, întradevăr în unele biserici baptiste (dar nu numai) există o răceală a membrilor bisericilor care se datorează în mare măsura modului de predicare , predici filozofice preponderent din Vechiul Testament și (aproape) niciodată pastorii nu predică despre punctele sensibile creștinismului dragostea frațească, din epistola lui Iacov sau Galateni 6:2 care spune "Purtati-va poverile unii altora ca astfel veti împlini legea lui Hristos".
La ortodocși dimpotrivă se predica mult despre fapte asta face ca unii credincioși evlavioși să fie senzibilizați și să manifeste sentimente de dragoste, empatie pentru cei din jur .
Nici un cult creștin nu este perfect din păcate, toate au părți pozitive și negative însa adevarata Biserică a lui Isus Hristos pune pe primul plan dragostea pentru Dumnezeu și concomitent dragostea pentru oameni. Protestantismul luteranist din păcate a pus pe plan secund dragostea pentru oameni care se manifestă prin fapte (nu prin vorbe) și credința teoretică pe prim plan.
Adevărul este că există multă raceală prin multe biserici neoprotestante inclusiv baptiste și asta dovedește lipsa Duhului Sfânt din oameni . Pentru ca roada Duhului Sfât este : dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Cine nu are aceste caltăți dovedeste că nu are Duhul Sfant în el.
În ce-i privește pe ortodocșii fanatizați ei văd paiul din ochiul vecinului dar nu văd bârna din ochiul propriu sau al religiei proprii, este vorba de orbire spirituală când vezi numai răul din curtea vecinului și niciodată urgia din ograda proprie. Religia ortodoxă e și ea plină de probleme de tot felul ,ochi să ai să le vezi.
PS. Imaginea de copertă este de pe internet.
.
joi, 10 octombrie 2024
Rugăciunea în bisericile din Coreea de sud
Ora de rugăciune la Biserica Presbiteriană Sa Rang din Seul se desfășoară ca la toate celelate biserici evanghelice din Coreea in comun cu toată biserica cu voce scăzută , este modul de rugăciune cel mai eficient .
Vizita unui grup de români în Coreea de Sud
miercuri, 2 octombrie 2024
luni, 30 septembrie 2024
Falsificare istoriei creștinismului de către adepții religiei bizantine
Fundamentaliștii BOR îți motivează (să nu spun isterizează) adepții avansând teoria că biserica lor a apărut în primul secol fiind inființată de însuți Hristos iar în momentul schizmei din anul 1054 Biserica Catolică s-a desprins din cea ortodoxă .
Realitatea este că în Sf. Scriptură nu este menționat nimic de Biserica Ortodoxă și nici de cea Catolică, în concluzie pretenția BOR ca ar fi "Biserica cea una" cade din lipsă de dovezi.
Care a fost în realitate evoluția Bisericii creștine
Isus Hristos și apostolii au inființat întradevar Biserica Apostolică iar aceasta a funcționat în primul secol exclusiv pe baza principiilor și doctrinelor cuprinse în Noul Testament care chiar dacă înca nu era alcătuit canonul bibliei cărțile care compun Scriptura au circulat separat fiind folosite ca îndruămtor spiritual în bisericile locale.
Începând cu secolul II, în biserici apar învățături noi care se adaugă la cele existente , prezbiterii devin preoți după model evreiesc , episcopii (supraveghetorii) primesc și ei statut de preot superior apare astfel ierarhia bisricească inexistentă în Biserica Primară. Dintre episcopi unii se dovedesc că au calități deosebite și astfel apar cei numiți "părinți bisericești ", aceștia prin scrierile lor adaugă noi învățături și le dau o interpretare nouă la cele deja existente.
După legalizarea creștinismului de către Împaratul Constantin în anul 313, se organizează Conciile Ecumenice pentru clarificarea unor doctrine, primul fiind cel de la Niceea din anul 325 prezidat de împărat. Apoi urmează altele în total 21 de concilii (sau sinoade ) prin care s-au introdus doctrine noi precum cultul Mariei , al sfinților etc. Tot in sec. IV apar Liturghiile (Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare ).
Astfel Biserica Apostolică s-a transformat in Biserica Soborniceaca care înseamnă: Întemeiata pe hotărârile sinoadelor ecumenice ( conform DEX) .
Diferențele dintre Biserica Apostolică intemeiată de apostoli și cea sobornicească întemeiată prin hotărârile sinoadelor ecumenice (având ca bază doctrinară acele decizii) sunt semnificative, cea apostolică avea la fundament dogmatic Sf. Scriptură, cea sobornicească are la bază biserica ca instituție și clerul care deține toată puterea.
În anul 380 Împăratul Theodosius declară creștinismul religie oficială al Imperiului Roman, fiind acceptată o singură Biserică numită Biserica Catolică (Universală) toate celelate forme de religie fiind interzise . Această Biserică unică avea totuși două ramuri una Răsăriteana numită Biserica greacă cu sediul la Constantinopol și Biserica Latină cu sediul la Roma. În timp cele doua ramuri ale Bisericii Catolice s-au antagonizat , au apărut divergente importante iar în anul 1054 s-au separat prin excomunicarea de către Papa de la Roma al patriarhului de la Constantinopol.
Biserica Ortodoxă
Saitul italian it.m.wikipedia.org/wiki/ scrie despre Biserica ortodoxă (valabil in parte și pentru cea catolică) :
„Putem spune ca nașterea Ortodoxiei , în sens general a avut loc în jurul secolului al IV-lea , când creștinismul începe să se îndepărteze de paradigma iudeo-creștină și începe să țină primele concilii .
Din secolul al IV-lea al creștinismului , când Biserica a fost numită „catolică” în crezul niceno-constantinopolitan și în actele oficiale ale împăraților romani (vezi Edictul din Tesalonic ), termenul „ortodoxie” a intrat și în vocabularul creștin (a fost găsit in scrierile lui Eusebiu din Cezareea , ale lui Iulius I , ale lui Atanasie din Alexandria , ale lui Vasile cel Mare și în secolul al V-lea în actele Sinodului din Efes și Sinodului de la Calcedon ) .
Termenul „ ortodoxie ” devine frecvent utilizat pentru a indica cu precizie Biserica Ortodoxă numai începând cu schisma orientală din 1054 , pentru a o deosebi de Biserica Catolică.”
Sursa citatului : it.m.wikipedia.org/wiki/Chiesa_ortodossa?
În concluzie diagrama prezentată la începutul articolului realizată de fundamentaliști BOR privind istoria creștinismului este eronată fiind lipsită de dovezi istorice.
Diagrama corectă a istoriei creștinismului ar putea arată precum cea de mai jos.
marți, 24 septembrie 2024
joi, 19 septembrie 2024
vineri, 13 septembrie 2024
Baptistă Botezată Cu Duhul Sfânt A Primit Darul Vorbirii In Limbi
O tânără creștină baptistă din Zalău avea o doriță fierbinte a de a ajunge la o cunoaștere a lui Dumnezeu mai profundă decât ceilalți baptiști și a început să participe la rugăciuni intense care durau ore în fiecare zi. Așa a ajuns într-o stare deosebita când Dumnezeu a inștiințat-o printr-un frate de la o altă biserică ca avea să primească un dar deosebit , astfel a experimentat botezul cu Duhul Sfant și vorbirea în limbi în biserica independentă Harul.
Tânara a depus o mărturie a experienței sale la un post de radio cu lacrimi in ochi semn că se afla într-o stare spirituală aparte.
Botezul cu Duhul Sfânt (cel real nu cel mimat) este o stare deosebită la care ajung de obicei persoane care doresc cu ardoare să ajungă în astfel de stări . Ele sunt stări deosebite peste nivelul mediu al creștinului obișnuit , nu este o condiție a mântuirii cum greșit învață unii penticostali dar oferă o garanție suplimentară în ce privește siguranța mântuirii .
.
luni, 9 septembrie 2024
duminică, 8 septembrie 2024
miercuri, 4 septembrie 2024
"Maria ortodoxa" (fosta sectara ) - Cum cad unii in fanatism
Credința în creștinism reprezintă elementul esențial este piatra de temelie a creștinismului, fără credință măntuirea nu este posibilă.
Credința trebuie să o avem în Hristos și în Cuvântul vieții care îl găsim în Scriptură. Oamenii însă cad ușor în capcana credinței în alți oameni, în culte/biserici și ajung să fie credincioși fanatici ai acestora. Am intâlnit astfel de situații în special la ortodocși, adventiști și Martorii lui Iehova.
Un caz bine cunoscut este vlogerița ca isi spune pe fb "Maria ortodoxa - fosta sectara 20 de ani" si care aproape zilnic realizeaza cate un video scurt in care lauda religia ortodoxa si critica si îi ironizeaza pe "sectari" cum îi numeste cu dispret pe neoprotestanti.
Ea cumva, nu știm cum a fost atrasă de religia ortodoxă și a ajuns în final să creadă orbește în tot ce spun preoții și propaganda BOR . Maria a depăsit stadiul de "credincios" a devenit credulă din moment ce accepta orice vine de la BOR, și respinge tot ce vine de la neo/protestanți. Rar se întamplă ca neoprotestanți să treaca la ortodocși, majoritatea din ei sunt fie excluși disciplinar din biserici evanghelice fie pleacă fiind atrași de libertinismul din BOR și rămân "ortodocși" cu numele anonimi. "Maria ortodoxa" este o excepție, (chiar dacă mai sunt vreo 2-3 pe lânga ea, activi doar pe fb la comentarii) .
Să fi credincios este o onoare, să fi credul este o rușine pentru că tradează lipsă de materie cenușie.
Nici un om cu mintea întreagă care cunoaște Scriptura nu poate vedea numai lucruri bune în religia ortodoxă și numai rele la neo/protestanți.
Teoretic principiul enunțat anterior este valabil și invers, nici un om rațional nu poate sa vadă totul greșit la ortodocși și totul perfect la neoprotestanți pentru ca nu este așa.
Iar neoprotestanții spre deosebire de ortodocsi (care au fost botezați fără acordul și știrea lor ca bebeluși ) au depus o mărturie publică în momentul botezului prin care și-au exprimat credința in Hristos și angajamentul de al urma pe Hristos până la moarte.
Să negi ulterior acest legământ este echivalent cu incălcarea unui jurâmânt în fața lui Hristos.
Mai exista varianta să te prindă duhul de ortodoxie, pentru că da există așa ceva și nu este de glumit cu asta. Există persoane care au trecut și prin astfel de experiențe când un duh puternic de ortodoxie a ajuns să-i controleze și atunci ai de ales de a nega experiența pocăinței si nașterii din nou și tot ce Dumnezeu te-a învățat pe calea îngustă a pocăinței sau te îndepartezi imediat de tot ce înseamnă religie ortodoxă, doar așa te poți întoarce la calea Scripturii și la calea îngustă a lui Hristos.
Există o singură explicație pentru cazurile persoanelor care au fost neoprotestanți și au cazut în palasa "duhului de ortodoxie", nu au experimentat prezența Duhului Sfânt cât timp au fost neoprotestanți, pentru că dacă ai Duhul Sfânt ești imun la orice alt duh, vei știi să deosebești duhurile și nimic nu te va doborî. Duhul Sfânt este prezent în toate confesiunile la creștinii dedicați , născuți din nou peste tot în lume.
Deosebirea duhurilor nu este ceva usor și la îndemana oricui. Cert este ca Duhul lui Dumnezeu nu iți va indica niciodată că doar un singur cult/ biserică este adevarata când sunt atâtea confesiuni creștine în lume iar ortodocși răsăriteni cu toate libertătile lor nelimitate și botezul pruncilor nu depasesc 10% din totalul creștinilor în lume.
Nu se poate ca 90% din creștinii declarați din intreaga lume ,peste 2 miliarde de oameni mulți din ei creștini practicanți și dedicați Lui Hristos să nu fie creștini veritabili înaintea lui Dumnezeu doar pentru că nu aparțin de așa zisa "biserica unică". O astfel de dogma nu poate fi decât falsă, mincinosă, o înselătorie a diavolului.
.
duminică, 1 septembrie 2024
joi, 29 august 2024
luni, 26 august 2024
sâmbătă, 24 august 2024
miercuri, 21 august 2024
7 modalități prin care muzica contemporană a jefuit biserica de închinare
vineri, 16 august 2024
Nevăzător este vindecat în momentul botezului
joi, 15 august 2024
duminică, 11 august 2024
vineri, 9 august 2024
vineri, 2 august 2024
În ce mod te ajută biserica într-un cult neoprotestat ?
Biserica crestina infiintata de Hristos si de apostoli avea la baza o serie de principii fundamentale inspirate dn invataturile lui Hristos , unul din aceste principii era dragostea frateasca si intrajutorarea reciproca.
"Toți cei ce credeau erau împreună la un loc și aveau toate de obște. Își vindeau ogoarele și averile, și banii îi împărțeau între toți, după nevoile fiecăruia." Faptele Apostolilor 2:44-45
„Cei bogați dintre noi poartă de grijă săracilor; trăim o viața de strînsă părtașie si pentru tot ceea ce avem binecuvantăm pe Făcătorul nostru prin Isus Christos, Fiul Său si prin Duhul Sfant.
„Apologetica- Închinarea in Biserica Primară ” Iustin Martirul anul 150.
Daca reforma intiata de Luther si-a propus o reformare a Bisericii Catolice , Reforma Radicala anabaptista si-a propus intoarcerea la crestinismul din primul secol. Teoretic neoprotesantii si-a asumat aceleasi deziderate dar practic cati mai tin cont de ele ?
Experienta mea intr-o biserica neoprotestanta.
Nu este bine sa ajungi in situatia de a depinde de ajutorul altora dar viata iti poate ofieri si astfel de surprize. In urma cu cativa ani ma mutasem in orasul Tarnaveni Jud. Mures si nu dupa mult timp am trecut printr-o experienta nefericita, m-am imbolnavit de o conjuctivita acuta si aveam nevoie de cateva medicamente care erau destul de scumpe. Eram in pensie de boala, o pensie modesta care pur si simplu nu imi ajungea sa pot cumpara respectivele medicamente. Eram nou in oras nu cunosteam pe nimeni si am decis sa apelez la biserica baptista la care tocmai ma trasferasem.
Pastorul mi-a spus ca biserica nu are un fond de ajutor dar sa vin seara la rugaciune ca acolo vin frati din comitet si poate cineva ma poate ajuta.
Am mers seara la biserica, ne-am rugat si la sfarsit am vorbit cu unul din frati intrebandu-l daca cineva ma poate ajuta cu o suma de bani imprumut pana la pensie sa imi cumpar niste medicamente de care aveam nevoie urgent. Mi-a indicat un frate om de afaceri , proprietar de magazine in oras , am discutat cu el, a fost de acord sa imi dea imprumut pentru doua saptamani o suma de bani.
Cand am primit pensia am mers la biserica si i-am inapoiat suma de bani ficei lui, insa la iesire ma intampinat fratele din comitet care ma prins tare de mana (de parca ar fi a-si fi fost un infractor ) si ma intrebat pe un ton aspru , ai inapoiat banii imprumutati ? Am raspuns - da i-am dat ficei lui. Gestul barbatului ma șocat atat de tare in cat mi-am spus ca voi parasii biserica respectiva si nu am sa mai calc niciodata intr-o biserica baptista.
In momentul cand am avut aceasta experienta aveam deja 30 de ani in biserica baptista timp in care aproape luna de luna (mai putin la Tarnaveni) am platit taxele benevole la biserica de care apartineam fara sa obtin vreun avantaj material in acest timp.
Nu am mai stat mult timp in Tarnaveni mi-am vandut locuinta si m-am mutat in alt oras . Acolo cand am mers la biserica prima data si m-am prezentat pastorului acesta ma intrebat ce pensie am si mi-a oferit o suma de bani fara sa solicit vreun ajutor , dar e adevarat a fost singura ocazie cand mi sa oferit ceva in biserica respectiva.
Din pacate nici in municipiul in care am primit botezul nou testamental in urma cu multi ani ajutorul pentru cei nevoiasi nu era o practica curenta. Imi amintesc de un caz o sora vaduva care ramasese fara bani si intrebase pastorul daca o poate ajuta acesta a raspuns : "Acum iti dau ceva dar sa nu mai ceri ca biserica nu este CAR ! ".
Dar ce este biserica si cat mai seamana biserica de azi cu biserica infiintata de Hristos ?
In ce priveste bisericile baptiste pentru ca am trecut prin mai multe de-a lungul anilor pot sa spun ca difera in privinta intrajutorarii fratesti desi in principiu baptistii privesc ca ceva nedemn, josnic sa apelez la ajutorul altora sau la ajutorul bisericii. Totusi mai exista biserici nu foarte multe care au un fond de ajutorare a celor in nevoie, s-a ajuns in acea situatie datorita unor pastori inimosi , crestini adevarati care au lasat mostenire bisericii din care faceau parte aceasta practica instituita de Hristos si apostoli.
In ce priveste alte biserici neoprotestante penticostalii au o mai mare deschidere in privinta intrajutorarii , exista mai multe organizatii care ajuta pe cei aflati in dificultate in diverse moduri, material, financiar inclusiv prin construirea sau renovarea locuintei in anumite situatii .
Crestinii dupa Evanghelie au si ei unele intiative dar sunt mai aproape de baptisti decat de penticostali in aceasta privinta .
.
sâmbătă, 27 iulie 2024
Care este deosebirea dintre creștinismul Reformat și cel Neoprotestant Video
Interiorul Bisericii Reformate Bucuresti
Există neoprotestanți care pentru că nu au intrat în contact direct cu protestanții traditionali sunt tentați să-i confunde cu unii de-ai lor și totuși care este deosebirea între cele două forme de protestantism ? În ce privește aspectul lăcașului de cult nu sunt mari deosebiri între bisericile reformate și cele neoprotestante în sensul că nici una din ele nu este decorată cu picturi și icoane (Reformații au în plus un spațiu ce amintește de un altar). Din punct de vedere doctrinar însă există deosebiri semnificative .
Scurt istoric
Biserica Evanghelică Reformată a luat naștere în secolul al XVI doctrina Bisericii Reformate se bazează pe interpretările scrierilor din Noul Testament enunțate de Huldrych Zwingli și Jean Calvin intre 1530-1540. Printre doctrinele elaborate de aceștia este și cea a predestinării.
În cei priveste pe neoprotestanți să luam exemplul baptiștilor prima Biserica Baptistă a luat fiiță în anul 1609 în Olanda ca urmare a Reformei Radicale ințiate de anabaptiști .
Doctrina
Baptiștii au la bază doctrina protestantă elaborată de Martin Luther (Sola Sciptura , Sola Fide etc.) plus o doctrină proprie în care se pune accent pe credință, pocaință, naștere din nou, laudă și închinare.
Deosebirea esențială între protestanți și neoprotestanți este ca cei din urmă s-au întors mai mult la învațătura din Biserica Primara unde pocaința și nașterea din nou erau doctrine de bază dar au fost "uitate" pe parcurs de bisericile tradiționale. Deasemeni Reforma Radicală a reintrodus botezul adulților practicat în primul secol.
Pe de alta parte protestanții Reformați se consideră parte a bisericii traționale dar reformate de la care a moștenit unele practici precum liturghia , pe când neoprotestanții au tendința de a nu recunoaște Biserica Creștină de la sfârșitul primului secol până la Reforma din secolul XVI. Aici s-ar putea să fie o problemă.
Așa s-a ajuns să-și facă unii np "cluburi religioase" ignorând 2000 de creștinism și imaginându-și că creștinismul a început odată cu ei. Istoria Bisericii Creștine nu poate fi ignorată.
În continuare vă ofer punctul de vedere al unui pastor al Bisericii Evanghelice Reformate din București despre neoprotestanți , care nu este întodeauna obiectiv, dar privit din perspectiva unui protestant nepocăit și "nenăscut din nou" . Sf. Scriptură spune : Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu”. Protestanții tradiționali precum Reformații și Luteranii nu cunosc și nu practică această doctrină esențială în creștinismul apostolic al nașterii din nou și nici pocăința (decât mai mult teoretic). Pastorul are și unele interpretări privitoare la închinarea la neoprotestanți care pot părea șocante dar sunt parțial adevărate .
sâmbătă, 20 iulie 2024
De ce creștinismul apostolic al primului secol nu a fost ortodox, catolic , baptist sau penticostal
marți, 16 iulie 2024
Este Biserica Harvest Arad biserică baptistă ?
Am auzit deseori pe internet comentarii în care se spunea despre Biserica Harvest din Arad că ar fi biserică baptistă dar nu este așa . Pastorul Barbosu a fost pastor baptist cânva în tinerețea s-a dar în 2013 și-a dat demisia din cultul baptist în urma unor conflicte cu biserica din care făcea parte. Pastorul Cristian Barbosu în urma studiilor teologice care le-a efectuat în urma cu 15 ani în SUA a intrat în contact cu culte americane de orientare liberală precum Harvest Bible Fellowship. După întoarcerea în România nemaigăsindu-și locul în cultul baptist a iesit din rândul baptiștilor și și-a format o biserică independentă de orientare teologică "Harvest Biblie Fellowship". Ulterior pastorul Barbosu și-a creat o noua familie de biserici moderne de inspirație americană pe care a numit-o "Vertical Church (Europe)".
Bisericile Harvest nu au nici o tangență cu doctrina baptistă și sunt renumite prin forma de manifestare care uneori ne amintește de un club religios, cu muzică " contemporană" de toate stilurile. În timpul campionatului mondial de fotbal de anul trecut și-au instalat un ecran uriaș în sala bisericii și a invitat membrii să vizioneze meciurile în biserică, aceasta fiind noua viziune futurista "verticală" despre biserica modernă a celor de la Harvest .
.
joi, 11 iulie 2024
vineri, 14 iunie 2024
Mitul celor 10000 de secte versus Biserica Ortodoxa cea una
Exista in anumite medii de propaganda a BOR o naratiune care spune ca lumea crestina se imparte intre Biserica Ortodoxa , cea Catolica si vreo 10 000 de secte. Este o afirmatie evident falsa din cel putin doua motive , crestinismul legal si oficial nu se imparte in ortodocsi si secte , pe de alta parte nu exista zece mii de secte. Reforma protestanta din secolul XVI a fost recunoscuta in intreaga lume de secole, sa vii tu ca ortodox etc. in anul 2024 si sa afirmi ca protestantii sau neoprotestantii sunt sectanti sau sectari este o dovada de incultura (ca sa nu spun prostie). O organizatie religioasa recunoscuta de stat ca si cult crestin nu poate fi secta dupa o difinitie inventata de BOR pentru ca se ia in considerare recunoasterea oficiala a statului roman si cea pe plan international si nu opinia unor exaltati fanatici dintr-un cult sau altul iar biserica ortodoxa conform legii este tot un cult ca fel ca oricare altul.
Cu siguranta ca exista culte si exista secte dar acestea din urma sunt cunoscute pentru ca au anumite caracteristici specifice si nu sunt recunoscute ca culte crestine de catre stat.
https://sectereligioase.wordpress.com/
In nici o tara din Europa sau America nu sunt considerate secte confesiuni neoprotestante precum Baptisti, Penticostali, Crestini dupa Evanghelie la nivel oficial de stat.
La nivel mondial sunt intradevar cateva sute de denominatiuni cum sunt numite pe Wikipedia dar denominatiune nu este echivalent cu secta ci este o asociatie de biserici locale.
De exemplu in SUA sunt 38 de milioane de baptisti (25% din populatie) datorita teritoriului vast al tarii acestia sunt impartiti in cateva zeci sau sute de organizatii cea mai mare fiind South Baptist Church . Acestea au in comun anumite principii si se claseaza in una din cele 3 categorii de curente de doctrina conservator, fundamentalist sau liberal . Fundamentalistii sunt cei mai stricti in respectarea ad literam a Scripturii, îi urmeaza conservatorii, iar liberalii sunt cei mai "relaxati" adica mai libertini in doctrina.
Aceste organizatii sunt numite in SUA denominatiuni, asta nu inseamna ca sunt fragmentati in o mie de "secte" ci de organizatii pentru ca practic fac parte din acelasi cult iar diferentele sunt minore.
Nici ortodocsii nu sunt toti "una" cum pretind , sunt impartiti in mai multe categorii Ortodocsi Rasariteni , Ortodocsi Orientali, Copti, Siriaci etc. sunt cateva zeci sau sute de organizatii pe plan mondial.
In plus fiecare stat are propria biserica autonoma, cu particularitatile sale specifice....Nu exista o singura biserica ortodoxa cu o conducere unica precum cea catolica . In plus in Biserica Ortodoxa Romana exista cel putin doua ramuri, cea seculara majoritara si Oastea Domnului care functioneaza dupa alte principii la ei este interzisa, bautura, fumatul, dansul, traierea in orice pacat etc. Preotii de la Oaste predica un mesaj diferit decat cei din lume (din lumea ortodoxa).
Asa ca nici vorba de Biserica unica versus secte , aceasta este doar o fabulatie, pe romaneste o minciuna cu scop de manipulare a ortodocsilor impotriva protestantilor si neoprotestantilor.
Iar argumentul propagandei BOR ca aceasta ar fi Biserica "cea una" infiintata de Hristos este un alt fals, Biblia este prima dovada ca Hristos nu a infiintat Biserica Ortodoxa ci Crestina Apostolica sau primara care nu era de rit ortodox. Exista dovezi solide istorice ca atat biserica ortodoxa cat si cea catolica au aparut in perioada domniei impartului Constantin sec. IV acestea fiind bisericile sobornicesti - intemeiate in urma hotararilor Sinoadelor Ecumenice, adica doctrina lor isi are fundamentul in deciziile Sinodelor si invataturile parintilor bisericesti din acea perioada . In rest sunt fabulatii si propaganda .
In ce priveste cultele crestine din Romania sunt listate pe saitul ofecial al guvernului.
http://culte.gov.ro/?page_id=57
Denominatiunile si organizatiile religioase de tot felul sunt afisate pe saitul Wikipedia aici :
https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Christian_denominations_by_number_of_members
..








