"Partidul" celor fără de religie

Internetul prin saiturile de socializare este biserica celor fara de biserica , intalnim des aici  persoane care se declara super credinciosi dar resping cultele crestine . Acestia dar si alti extremisti  resping si se impotrivesc foarte zgomotos Craciunului, bradului, lui mos Craciun , Sarbatorii Pastelelor

 Intradevar Craciunul a aparut in secolul IV la initiativa liderilor  crestini din acea vreme, a fost aleasa ziua de 25 decembrie pentru a contracara  o sarbatoare pagana din aceea perioada. Sa dorit ca oamenii din acea perioada sa nu mai sarbatoreasca zeitati pagane ci pe Hristos , intentia a fost buna si chiar daca nu a fost instituita de apostoli in primul secol sarbatorirea nasterii lui Hristos a fost una benefica si crestina 100% neavand nici o legatura cu vechile sarbatori pagane. 

 In perioada comunismului sarbatorirea Craciunului era asteptata cu mult entuziasm, se mergea la colinde in grupuri in oras, se colinda in trenuri ,peste tot , neoprotestantii se foloseau de aceasta sarbatoare pentru al vesti cu bucurie pe Hristos. Practic era singura ocazie de manifestare a credintei in mod public (in afara bisericii)  permisa de guvernul comunist.

Desigur pentru ortodocsi, catolici Craciunul a devenit in timp o sarbatoare comerciala amestecata cu traditii populare unele necrestine (pagane)  pastrate cu sfintenie pana astazi in mediul rural mai ales. Faptul ca lumea a amestecat sarbatoarea crestina a craciunului cu obiceiuri populare, si petreceri asta nu inseamna ca crestinii adevarati sa nu mai sarbatoreasca nasterea Domnului de Craciun. 

Extremistii care fac in acesta perioada atata circ pe mediile sociale impotrivindu-se sarbatoririi Craciunului, sunt mai degraba niste dezaxati indivizi care nu apartin de nici un cult sau apartin de secte gen Martorii lui Iehova sau altele de acest gen pseudo crestine care servesc mai degraba interselor  diavolului decat lui Dumnezeu. Iar in ce priveste bradul de Craciun este un element decorativ care creiaza bucurie copiilor dar nu numai lor. Bradul nu are nici o legatura cu idolatria pagana cum in mod fals insinueaza unii pretinsi crestini  (pseudocrestini), asta nu inseamna ca sa cheltuim sume exorbitante pe impodobirea lui, care chiar ne-ar putea duce la idolatrie. 

                                       Craciunul azi fără Hristos                     

                                                  

                                             

.

Fotbal în biserică

 Biserica  nondenomițională Harvest din Arad inființată de pastorul Cristian Barbosu  cunoscut pentru viziunea sa progresistă insușită de pe vremea cînd studia teologia în SUA este renumită pentru nonconformismul său dogmatic . Aici sa sustinut intens " închinatea contemporană" cu muzică modernă cu tobe și chitări electrice , dar și condamnarea așa-zisului "legalism" din bisericile tradiționale conservatoare. Acum aflăm de o noua inițiativa inovatoare menită să-i facă și mai  "relevanți" pe cei de la Harvest , urmărirea meciurilor de fotbal de la campionatul mondial în biserică .  Motivația,  concepția tradițională  a bisericilor de stil american că biserica este loc de socializare, un fel fel de club creștin menit să imbine utilul cu plăcutul. Dacă mai adăugăm aici și doctrina "Biserica condusă de scopuri"  a lui Rick Warren în care scopul suprem este păstrarea oamenilor în "biserică" cu orice preț , avem imaginea bisericilor de tip Harvest. Și din câte se pare Harvest nu este singura unde fotbalul a fost adus în biserică.

Dan Bercean redeactor șef la Radio Unison Zalău  și membru al Bisericii independente Harul ( fostă baptistă) nu la "iertat"  nici de data asta și ia dedicat o emisiune care a ajuns și pe canalul youtube , merită vizionat.

                                                 

sursa: https://crestinul-azi.blogspot.com/2022/12/fotbal-in-biserica.html

Mărturie - moarte clinică 11 ore și lumea de dincolo

 O mărturie detailată a experienței  trecerii  sufletului  în lumea spirituală  întâlnirea cu Isus și îngerii și revenirea pa Pământ .

DANIEL POPESCU - BISERICA RENOVAȚIO - PESTE 7 SLUJITORI ȘI 300 DE MEMBRI AU PLECAT

 Se trezesc la realitate adepții pastorului av. Florin Ianovici 

S.P.S.: Moștenirea Elisabetei a 2-a

 

Pastor Luigi Mițoi la Biserica Baptistă 2 Timișoara

                                                          Fetelor nu va lăsăți mângaiate 

                                       Vestimentația feminină este provocatoare pentru bărbați 

                                                                                             

                                                  

                           

                       

                  

Sfânta Parascheva - Misterul ocrotitoarei Moldovei & Top 7 lucruri despre moaște

 

                                                                                    

Vedetele de la Mic dejun cu rugaciune de la Palatul Perlamentului editia 2022

 Printre invitati sa numarat si pastorul Vladimir Pustan de la Beius ,acesta a beneficat de o prezentare de "superman" din partea unui admirator din Parlamentul Romaniei, "unul din cei mai mari predicatori " (sau unul din cei mai smecheri 😏 ) . Prodecens media ia facut si un video special cu cuvantarea sa care a beneficiat de nu mai putin de 30 000 de vizualizari in doua zile ! mai mult decat preotul prof. Constantin Necula (care apare zilnic la TVR) prezent si el la Parlament.

                                                                      

                                                   

                          

..                         

Trâmbițele îngerilor pe cerul Ierusalimului

                                                            Ovidiu Liteanu - Precum in cer 

Iminența răpirii Bisericii - Florin Antonie

 

Săracul milostiv

 

"Nu o să uit niciodată Crăciunul din acel an. Aveam 14 ani, Maria, sora mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealaltă soră, nu împlinise încă 18 ani. Eram noi trei şi mama. Tata murise de 5 ani în accident la mină.

Cu o lună înainte de Crăciun, preotul nostru a anunţat o colectă specială pentru cea mai săracă familie din Biserică.

A cerut ca fiecare să economisească timp de o lună ceva bani ca să dea acelei familii pe care fraţii din comitet o vor considera cea mai săracă.

Ne-am gândit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost să mâncăm timp de o lună de zile numai cartofi. Astfel, puteam economisi 300 lei. De asemenea, dacă vom sta cu becul stins seară de seară mai puteam economisi 100 lei.

Eu cu Maria am facut curăţenie la câţiva bogaţi, iar Jeni a vândut ceva felicitări făcute de ea.

Seara pe întuneric, vorbeam şi ne imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram în Biserică noi și încă 80 de membri, iar mama a calculat că se va strânge încă de douăzeci de ori atât cât avem noi, mai ales că preotul ne aducea aminte în fiecare duminică de colectă.

Cu o zi înainte de Craciun, am plecat cu Maria la magazin să schimbăm banii în bancnote nou-nouţe. Aşa învăţaserăm noi că trebuie să-I dăm lui Dumnezeu.

Am venit acasă cu 800 lei. Opt bancnote de câte 100 lei. Niciodată nu avuseserăm atâţia bani. Nu ne păsa că n-aveam haine de Crăciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toată noaptea de nerăbdare.

A doua zi, în ziua de Crăciun, ploua cu găleata, iar noi n-aveam umbrelă. Biserica era la 2 kilometri de casă, dar nouă nu ne păsa cât de ude vom fi. Jeni avea găuri în pantofi şi a pus nişte hârtie. Pe drum hârtia s-a udat, iar ea era leoarcă la picioare. Am stat bucuroase în Biserică, deşi am auzit câteva fete de la cor râzând de rochiile noastre cele vechi. Dar mai auziserăm asta şi nu ne-a durut. Cu banii în mână eram bogate. Când s-a facut colecta, mama a pus 500 lei, iar noi fiecare câte una de 100 lei.

Pe drum spre casa cântam de bucurie. La amiază mama ne-a făcut o surpriză. Cumpărase 10 ouă pe care le fiersese şi le-am mâncat cu cartofi prăjiti. Era ziua de Crăciun şi noi ne simţeam aşa de bine. Dar pe la ora 15 a venit la noi preotul. A chemat-o pe mama la uşă. Când a intrat mama în casă era albă ca varul şi ţinea un plic în mână. Am întrebat-o ce este în plic şi abia după jumătate de oră mama l-a deschis.

În plic erau opt bancnote de cate 100 lei si 40 de bancnote de 10 lei. În total 1.200 lei.

Nimeni n-a spus nimic, doar ne uitam la podea. Cu câteva minute mai înainte ne simţeam ca nişte milionare. Acum, cu plicul în mână, ne simţeam ca nişte copii teribil de săraci.

Nouă ne părea bine că suntem bogaţi față de alţii - că aveam cartofi. Apoi ştiam că suntem bogaţi că aveam o mama grozavă şi mulţi copii nu aveau mame defel. Ne bucuram că eram trei surori în casă şi atâtea familii nu aveau copii.

Ştiam că nu avem multe lucruri pe care alţii le aveau, dar niciodată nu ne-am gândit că eram săraci, dar în acea zi de Crăciun am aflat că eram.

N-a mai fost niciodată ca înainte. În săptămâna ce a urmat n-a vorbit nimeni în casa noastră.

N-am mai vrut să mergem la Biserică de ruşine, dar mama nu ne-a dat voie.

Mama ne-a întrebat ce să facem cu cei 1.200 lei, dar noi nu ştiam ce fac săracii cu banii.

80 de oameni au strâns 1.200 lei din care 800 i-au dat cei mai săraci oameni din Biserică".

sursa : V Pustan

.

Fraților, credința noastră s-o păzim

 

Răpirea Bisericii și mitul celei de-a doua șanse - Florin Antonie

 Un subiect de actualitate pentru  pastorii preocupati de Apocalipsa este revenirea lui Hristos si rapirea Bisericii pe care o analizeaza si deazbat sub toate aspectele . 

                                                                   

Sola Fide - numai Scriptura ?

Articolul următor a fost scris de Paul Pavao un american protestant care a ințeles doctrina Sola Fide într-un mod diferit  nefiind de acord cu interpretarea clasica data de protestanti, a lansat o intrepretare proprie originala a doctrinei luterane Sola Fide .

 Noul Testament nu spune clar și fără echivoc că cel care crede in Hristos este sigur măntuit fără nimic altceva ci mai degrabă spune că credința este prima condiție și cea mai importantă , urmeaza apoi celelate. Cum interpretam această Scriptură este foarte important.

Sola Fide  Aceste cuvinte vor schimba lumea.

O întreagă ramură nouă a creștinismului își va pune speranța în aceste cuvinte.

Sola fide. Numai credința. Martin Luther a scris pe marginea bibliei sale aceste cuvinte.

În afara marginii Bibliei lui Martin Luther și în afara traducerii pe care a făcut-o din Noul Testament, sunt acele cuvinte de fapt în Biblie?

Te-ai întrebat vreodată?  Desigur că nu. Ca și mine, știai că aceste cuvinte trebuie să aibă loc în mai multe locuri în Noul Testament.

Sunt acolo . În Iacov 2:24. "Non Sola Tantum"  Nu numai prin credință.

Singura apariție a frazei "credință singură" în Biblie:... nu numai prin credință. (Iacov 2:24)

Oamenii nu înțeleg Sola Fide astăzi. Reforma a ruinat-o pentru ei, aplicând Sola Fide la tot și la fiecare zonă a umblarii noastre creștine.

Confuzia noastră despre Sola Fide

"Întreaga ramură a creștinismului", care a fost dată de sola fide, nu sunt luteranii. Este vorba de evanghelici, un cuvânt care se aplică majorității denominațiunilor protestante, luterane sau altfel.

"Evanghelicii" este un cuvânt oarecum nedefinit. O carte pe care am citit-o a petrecut un întreg capitol încercând să o definească. Există totuși doctrine care marchează credincioșii ca fiind evanghelici. Sola Fide este una dintre ele. Cel puțin, evanghelicii conservatori îi vor ține.

O altă doctrină ținută de evanghelici este Sola Scriptura, Scripturile ca autoritate unică. 

În cea mai mare parte, denominațiile evanghelice țin la Sola Scriptura numai în cuvânt.

Acest lucru este valabil mai ales în domeniul Sola Fide.

Biblia face multe declarații contrare mântuirii doar prin credință. În bisericile evanghelice mai fundamentale veți fi în dezavantaj dacă vă faceți un obicei de a le cita.

Vreți niște exemple?

1. Nu poți fi creștin decât dacă abandonezi tot ce ai.

2. Dumnezeu va da viață veșnică celor care o urmăresc continuând cu răbdare să facă binele.

3.Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.

4. Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre. (Be afraid your whole life, because God will judge you by your works).

5.Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. 

Am putut lista mult mai mult. Recunoști pe oricare dintre cei pe care i-am enumerat?

1. Luca 14:33

2. Romani 2: 6-7

3. Galateni 6: 9

4. 1 Petru 1:17

5. Efeseni 5: 5

Biblia spune "credință în afară de fapte" și aceasta este Sola Fide. Cu toate acestea, Biblia spune și "nu numai prin credință", și asta este adevărat.

Am luat cele mai multe dintre acestea din epistolele preferate ale lui Martin Luther: Romani, Galatieni și Efeseni!

Să ne uităm la cel pe care l-am parafrazat cel mai mult, 1 Petru 1:17. Scrie:

 Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre.

Nu este corect să spun că acest lucru vă avertizeaza să vă temeți toată viața pentru că veți fi judecați dupa faptele voastre?

Nu sugerez să tremurăm în frică de fiecare clipă a vieții noastre. Eu sugerez - pentru că acest verset avertizeaza - că ori de câte ori sunteți ispitiți, cunoaștiinta faptului că veți fi judecați după faptele voastre ar trebui să vă sperie și să vă opriți.

Iată punctul. Nu ne sperie! Evanghelicii - aceia care împing doctrina Sola Fide - ignoră, evită și scot in afara (elimina) aceste versete.  Vreau să credem ce au învățat apostolii și ce spune Biblia.

Ei insistă că versetele ca 1 Petru 1:17 nu au nimic de-a face cu mântuirea. "Veți pierde recompense", spun ei.

Acest lucru nu este adevărat.

Viața veșnică în scrisorile lui Pavel

Oricine a avut o pregătire de evanghelizare într-o biserică evanghelică, știe că creștinii au deja viață veșnică. Nu trebuie să aștepte la judecată.

"Cel care crede are viață veșnică", spune Isus în Ioan 6:47.

Acesta este Ioan.

Pavel nu folosește niciodată viața veșnică în acest fel. În cele câteva locuri unde este clar, Pavel se referă întotdeauna la viața veșnică ca o răsplată viitoare (Romani 2: 7; 6:22, Galateni 6: 8, 1 Timotei 6:19, Tit 1: 2, 7; celelalte 4 utilizări sunt neclare).

În unele aspecte, este important să se facă distincția între autori, așa cum vom vedea mai jos atunci când ne uităm la Sola Fide în Iacov.

Cum poate  numai credinta și nu numai credința să fie ambele  adevărate?

În sfârșit. Până la punctul.

Pavel împarte mântuirea în două etape.

1. Unu, suntem eliberați din lume și din robia noastră față de păcat. Ne-am născut din nou și am făcut noi creaturi în Hristos. Aceasta se întâmplă prin credință, în afară de fapte.

2. Doi, trăim viețile noastre ca creștini. Harul lui Dumnezeu ne permite să depășim păcatul (Romani 6:14). Duhul lui Dumnezeu ne permite să punem carnea în moarte (Romani 8:13). Atunci murim și suntem judecați ...... prin lucrări în afară de credință.

Se deosebește Paul într-adevăr?

Consistent.

Dar să ne uităm la locul unde se distinge cel mai clar între mântuirea noastră de lume și intrarea noastră în viața veșnică:

Mai mult, fiind acum îndreptățit prin sângele Său, vom fi mântuiți de mânie prin El. Căci dacă, când eram dușmani, am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, mult mai mult, fiind împăcați, vom fi mântuiți prin viața Lui. (Romani 5: 9-10)

Credința și faptele nu sunt menționate în mod specific aici. Ne vom uita la acestea într-un moment.

Dar uita-te la cât de mult este menționat:

Timpul trecut: În trecut, Paul spune că am fost împăcați și îndreptățiți. El mai spune că acest lucru a fost făcut prin moartea lui Isus și prin sângele lui.

Timpul viitor: În viitor, Pavel spune că vom fi mântuiți de mânie. Acest lucru se va întâmpla prin viața sa, mai degrabă decât prin moartea sa.

Moartea și sângele lui Isus sunt legate de îndreptățirea și reconcilierea noastră cu Dumnezeu în trecut. Cuvinte similare sunt folosite pentru a se referi la restul experienței noastre de mântuire în trecut. Noi murim față de  viața noastră veche, iar în botez suntem îngropați cu Hristos. Mântuirea noastră, în sensul intrării noastre în Hristos, se face numai prin credință, fără fapte. Nu ne putem ajuta niciodată să ne naștem din nou sau să devenim noi creaturi.

Odată ce se întâmplă acest lucru, ni se spune să nu obosim în a face bine (Galateni 6: 9).

 Ni se spune că trebuie să trăim prin Duhul și să omorâm faptele trupului (Romani 8:13). Acest lucru se întâmplă prin viața lui Hristos și nu prin moartea sa. În timp ce puterea aparține lui Hristos, alegerea ne aparține. Dacă trăim după trup, vom muri, ni se spune, dar dacă vom muri față de faptele trupului, atunci vom pune faptele trupului la moarte doar prin Duhul Sfânt. Nu avem puterea altfel. Dar alegerea de a trăi prin Duhul Sfânt este a noastră și nouă ni se poruncește în mod repetat (mai ales în Romani 8 și Gal 5) să facem acest lucru.

Așa cum spune Pavel, dacă prin Duhul am nimicit faptele trupului, atunci (și numai atunci) vom trăi. În Galateni 6: 8-9, Pavel leagă acest lucru de fapte bune ("a face bine"). Dacă nu obosim în a face bine, atunci vom suporta consecintele. Contextul clarifică faptul că vorbește despre culegerea vieții veșnice la judecată.

Pavel spune că mântuirea este prin credință, în afară de (fără) fapte (sola fide), dar de multe ori menționează și lucrări/fapte.Ori de câte ori spune că mântuirea este prin credință, el vorbește în timpul trecut al eliberării noastre de păcat și din noua noastră naștere în Isus.

In schimb, ori de câte ori spune că mântuirea este prin fapte, el vorbește despre judecată și despre a merge la cer.

Acest lucru este absolut consecvent.

Să folosim scrisoarea către Titus ca exemplu.

În capitolul 1, Pavel scrie: "Ei mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar prin fapte îl negau, fiind neascultători și necorespunzători pentru orice lucrare bună" (v. 16).

Aici, el discută despre faptul că trăiește în prezent pentru Hristos și spune că cei fără fapte bune nu sunt doar improprii, ci abominabili. Primul Ioan folosește același fel de discuții foarte directe. Dacă nu există fapte bune, atunci nu există nici o neprihănire (1 Ioan 3: 7).

Aceasta nu este Sola Fide.

Dar în capitolul trei Pavel vorbește despre mântuirea din trecut și scrie: "Nu prin faptele neprihănirii pe care le-am făcut, ci prin mila Lui ne-a mântuit" (v.5).

Din nou, ceea ce sa întâmplat cu noi în trecut - eliberarea noastră din vechea noastră natură - este Sola Fide. Odată ce suntem eliberați, trebuie să dovedim prin faptele noastre că este așa.

Știu cât de înfricoșător este pentru un evanghelic să spună că avem ceva de dovedit prin faptele noastre. Cu toate acestea, Biblia vorbeste despre a ne dovedi prin faptele noastre in mod repetat.

 Ei mărturisesc că îl cunosc pe Dumnezeu, dar în fapte îl negau. (Tit 1,16)

     ... în toate lucrurile care îți arată că ești un model de fapte bune. (Tit 2: 7)

    Un om poate spune: "Tu ai credință și am fapte." Arată-mi credința fără faptele tale și îți voi arăta credința mea prin faptele mele. (Iacov 2:18)

Cine este înțelept și învățat printre voi? Lăsați-l să arate prin comportamentul său faptele sale în blândețea înțelepciunii. (Iacov 3:13)

    [Isus vorbea] "Fiți vigilenți și întăriți lucrurile care rămân, pentru că nu mi-am găsit lucrările desăvârșite înaintea lui Dumnezeu ... Aveți câteva nume, chiar și în Sardis, care nu și-au pângărit hainele și vor merge împreună cu mine, pentru că sunt vrednici. " (Apoc. 3: 2,4)

Trebuie să înțelegem că sola fide, credința singură, se aplică numai pentru a fi creat din nou născut din nou  - de către Isus. Pentru creștini, este ceva care sa întâmplat în trecut.

Acum, totuși, după cum spune Pavel, "afirmă aceste lucruri în mod constant, pentru ca cei care au crezut în Dumnezeu să fie atenți să păstreze faptele bune" (Tit 3,8).

Ce putem spune despre alți scriitori?

Ceilalți autori ai Noului Testament nu sunt Paul. Pavel este teologul desăvârșit. El explică cu atenție Sola Fide și explică unde se aplică.

Ceilalți scriitori ai Noului Testament nu. Ei leagă întreaga mântuire împreună și vorbesc despre credință și fapte împreună, alunecând ușor de la unul la altul.

Slavă lui Dumnezeu pentru Pavel. El explică lucrurile pe înțelesul nostru. Pe de altă parte, explicațiile sale lungi și atente pot fi greu de urmat.

Deci, mulțumim lui Dumnezeu și pentru ceilalți autori. Ei nu explică lucrurile la fel de precis, dar sunt mult mai ușor de înțeles.

Noi, evanghelicii, accentuăm prea mult explicațiile exacte și acuratețea doctrinară asupra problemelor secundare.

Iacov de exemplu, este extrem de ușor de înțeles. Noi evanghelici ne place să spunem că Iacov 2: 14-26, pasajul său asupra credinței și a faptelor este dificil, dar spunem doar pentru că nu suntem de acord cu aceasta. Într-adevăr, e foarte simplu. Dacă aveți credință dar nu și fapte (works) nu veți fi mântuiți. Cât de greu este să înțeleg?

Problema este că am dezvoltat o teologie, Sola Fide, care nu ne permite să credem asta.

În acest sens, urmărim pașii lui Martin Luther. El credea în Romani 3:28 și Iacov 2:24 nu putea fi niciodată împăcați. Astfel, în introducerea sa în Noul Testament, el numește epistola lui Iacov "o epistolă de paie", care nu are "nimic din natura Evangheliei in ea".

Acum este un nou mod de a reconcilia pasajele biblice!

Sola Fide: Adevăratul și miticul

Chiar dacă Biblia nu spune niciodată în mod direct sola fide sau credință singură, cu excepția faptului că o neagă în Iacov 2:24, sola fide este clar biblică. De exemplu, Pavel scrie:

Căci prin har sunteți mântuiți prin credință, și nu de la voi înșivă. Este darul lui Dumnezeu, nu al faptelor, ca nici un om să nu se laude. (Efeseni 2: 8)

Aceasta este cu siguranta sola fide, credinta complet diferita de lucrari.

Cu toate acestea, acesta nu este singurul cuvânt al lui Pavel în această privință. Faptele sunt evident importante pentru el, deoarece în aceeași epistola el îi avertizează pe creștinii din Efes că oamenii imorali, necurați și lacomi nu vor moșteni  Împărăția lui Dumnezeu (5: 5). Nu putem spune că faptele  nu contează.

Mai sunt și alte lucruri pe care ar trebui să nu le mai spunem.

Este comun pentru evanghelici să spună: "Credința și nimic, nu puteți adăuga nimic la credință".

În trecut, dacă vorbim despre modul în care am intrat în Hristos, atunci este adevărat că este credință și nimic. Cu toate acestea, odată ce se întâmplă acest lucru, nu numai că puteți, dar trebuie să adăugați la credință. Este o comandă biblică directă!

Adăugați la credință fapta ... (2 Petru 1: 5, NKJV)

Fapta nu este singurul lucru pe care ar trebui să-l adăugăm la credință. De asemenea, trebuie să adăugăm cunoștințe, auto-control, perseverență, evlavie, bunătate frățească și iubire.

Dacă nu o facem și dacă nu o facem cu sârguință, nu vom intra în Împărăția veșnică a lui Isus.

Așa spune 2 Petru 1: 5-11, oricum.

Un pic de ajutor ...

Știu că lucrurile scrise pe această pagină pot fi șocante. Lasă-mă să încerc să te ajut.

În primul rând, ceea ce vă spun este ceea ce credeau toți in  bisericile apostolilor.

 Îți amintești de  Policarp, episcopul din Smirna numit de apostolul Ioan? El a spus că suntem mântuiți prin har și nu prin fapte, dar ne-am întors și am spus că Dumnezeu ne va ridica cu Hristos numai dacă păzim poruncile lui și facem voia lui.

Cuvintele lui Polycarp se potrivesc perfect lui Pavel. Când vorbește în timpul trecut al mântuirii noastre, spune că este prin har și nu prin fapte. Când vorbește despre înviere și intrare în Împărăție în viitor, el vorbește doar despre fapte.

Absolut consecvent.

În al doilea rând, deși este uluitor să ne gândim că ar putea să greșim într-o problemă atât de importantă - și evanghelicii pretind în general, că au dreptate în toate privințele - tocmai am aplicat prea mult un adevăr. Sola Fide este adevărat. Pur și simplu nu am înțeles că este adevărat când spune că te-ai născut din nou. Nu este adevărat atunci când este aplicat judecății.

O mică poveste

Keith Green - faimosul cântăreț creștin care a murit în 1982 - are un album live cu melodia despre oile și caprele lui Matei 25. Când Keith se termină cântând pe album, el lovește la pian și spune: "Singura diferență dintre oi și capre este ceea ce au făcut ... și nu a făcut ..."

Prima dată când am auzit asta, am fost șocat. De fapt, am fost ofensat. Nu putea să spună asta! Este o încălcare completă a Sola Fide.

Apoi cum m-am gândit la asta de-a lungul anilor si  am depășit starea de ofensa. Cum aș putea fi jignit? A fost corect!

Aproape un deceniu mai târziu, conducem prin Tyler, Texas și  ascultând radioul creștin am auzit se ca  faceau apeluri pentru donații către o bancă de hrană pentru cei săraci.

În timp ce cele doua gazde au vorbit, unul dintre ei a ajuns la judecata oilor și a caprelor.

 A fost o potrivire naturală pentru că se concentrează asupra lucrurilor cum ar fi hrănirea celor flămânzi. În timp ce vorbeau, unul dintre ei a menționat că singura diferență dintre cei care merg în rai și cei care merg în iad - cel puțin în Matei 25 - este faptele lor.

Odată ce ia ieșit acesta frază din gură sa așternut tăcerea. Își dădu seama brusc de ce spusese și era îngrozit.

Respectivul se chinuia ,încerca să-și ia afirmația înapoi. Am râs când am ascultat. - Niciodată nu o vei putea lua înapoi, prietene, mi-am spus la radio. "Este adevărat, și Dumnezeu nu ne va lăsa să ratăm".

Un cuvânt final: Harul

Gândiți-vă la această secțiune ca la un fel de apendice. Trebuie să menționez grația.

Harul este adesea folosită astăzi ca sinonim pentru mila. Noi credem că pentru că mântuirea este prin har, atunci nu trebuie să facem fapte bune. Noi intelegem complet gresit harul.

Există o descriere excelentă a harului în scrisoarea adresată lui Titus:

 "Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat  şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie"

E clar, nu-i așa?

Pavel adaugă că păcatul nu va avea putere asupra noastră din pricina harului (Romani 6:14). Scriitorul Evrei ne spune că harul ne ajută la nevoie (4:16).

Harul este altceva decât mila. Mila este minunată singură. Slavă Domnului pentru îndurare. Nu avem nevoie de alt cuvânt. Avem nevoie de har pentru a fi ceea ce este.

Harul este o putere din partea lui Dumnezeu care ne învață, care ne dă putere asupra păcatului, care ne ajută în timp de nevoie și care ne dă daruri spirituale pentru a face lucrarea lui Dumnezeu (1 Petru 4:10).

Gândiți-vă la acest lucru când citează în continuare Efeseni 2: 8. Poate nu este ideea dulce (dar falsă) că Dumnezeu va trece cu vederea păcatul dacă ne-am naște din nou, dar este un gând mult mai bun. Imaginați puterea inerentă acestor versete când înțelegeți cu adevărat ce este harul:

Căci prin har sunteți mântuiți prin credință, și nu de la voi înșivă. Este darul lui Dumnezeu, nu prin fapte ca nici un om să nu se laude. Căci noi suntem lucrarea Lui, creată în Hristos Isus pentru fapte bune, pe care Dumnezeu a rânduit-o înaintea noastră ca să intrăm în ele. "(Efeseni 2: 8-10)

 Prin har, sunteți mântuiți. Această putere minunată de la Dumnezeu rupe puterea păcatului peste noi și ne permite să fim creați în Hristos Isus pentru fapte bune. Scopul harului este acela de a produce un popor pentru Hristos, care este zelos pentru fapte bune (Tit 2: 11-14).

Ar trebui să ne gândim la aceste lucruri data viitoare când folosim harul ca scuză pentru lumesc.

Sursa : https://www.christian-history.org/sola-fide.html

Biserica Catolica condusa de Papa de la Roma in evul mediu a deviat nepermis de mult de la crestinismul adevarat propovaduit de apostoli promovand erezii cumplite precum indulgentele prin care spuneau ca pot vinde iertarea de pacate si eliberarea sufletelor din purgatoriu prin plata unor sume de bani. Aceste erezii l-au revoltat pe preotul catolic Martin Luther care a incercat sa reformeze Biserica Catolica in secolul XV dar a sfarsit prin a fi excomunicat,in acest mod ruptura a devenit totala intre Biserica Catolică si reformatori . 

Martin Luther a trecut in cealata extrema eliminand total faptele dintre elementele de baza a credintei crestine . Însă dat fiind contextul in care a avut loc reforma poate nu ar trebui să-l jedecăm prea aspru pe Luther, nu este exclus ca atunci acesta să fi fost singura alternativa pentru a cotrabalasa devierea bisericii catolice ...poate (?).

 Insa in prezent adepții doctrinei luterane Sola Fide  au șansa sa reevalueze doctrina elaborată de Martin Luther in secolul al XV  si sa o puna in acord cu Sfanta Scriptura. Pentru ca este evident ca ori cat ar parea de atragatoare acestă doctrină care promoveaza ideea mântuirii sigure numai prin simpla credintă, oricine studiaza atent Scriptura poate constata ca Cuvantul lui Dumnezeu nu sustine aceasta teorie sub forma prezentată de Luther .

 In final putem trage concluzia ca nici una din cele trei ramuri ale crestinismului, catolicism, ortodoxie si protestantism  nu are ca fundament Scriptura  in litera si spiritul ei ,ci doctrine proprii prin care interpreteaza Scriptura după cum le vine lor bine in asa fel incat sa se potriveasca cu doctrina proprie . 

.

Întoarcerea la Evul Mediu - închinarea la moaște

 

Cât datorează Europa azi creștinismului?

 

Judecata finală

Matei 25 : 31- 46 un pasaj din Scriptură care rar mai poate fi auzit astăzi în bisericile neoprotestante ,de ce ? pentru că vorbește despre fapte ! un subiect devenit neagreabil.

Sa găsit rugăciunea forulată de însuși Dumnezeu - Supranatural

 

Epistola lui Iacov analizata de teologi moderni

                                                                       

    

Epistola se ocupă de nevoia creştinilor de a se împotrivi tendinţei de a face compromisuri cu lumea, în special în ce priveşte folosirea bogăţiei. Epistola completează şi nu contrazice nicidecum învăţătura din Galateni şi Romani cu privire la justificare. 

Romano-catolicii au preţuit întotdeauna Epistola foarte mult, considerând că aduce dovezi în favoarea doctrinelor justificării prin fapte, mărturisirii auriculare (5:16) şi ungerii (5:14). Pe de altă parte, protestanţii – influenţaţi greşit de Luther – au avut tendinţa să o considere oarecum neconforma pentru ca dadea o importanta deosebita faptelor.. Calvin a arătat ca aceasta Epistolă nu conţine nici un lucru nedemn de un apostol al lui Cristos, ci dimpotrivă, dă învăţături despre multe subiecte care sunt toate importante pentru trăirea creştina, cum sunt „răbdarea, rugăciunea către Dumnezeu, supremaţia şi roadă adevărului ceresc, umilinţa, îndatoririle sfinte, ţinerea limbii în frâu, cultivarea păcii, înfrânarea poftelor, dispreţul din partea lumii, şi altele asemănătoare”.

Mulţi credincioşi evanghelici moderni au început să vadă greşeala făcută prin subestimarea implicaţiilor etice ale justificării şi a locului pe care faptele bune ar trebui să-l ocupe în viaţa creştină.

R. V. G. Tasker a spus în TNTC: „Ori de câte ori credinţa nu are ca rod dragoste şi când dogma, oricât de corectă, nu este raportată la viaţă; ori de câte ori creştinii sunt tentaţi să adopte o religie egocentrică şi să devina indiferenţi faţă de nevoile sociale şi materiale ale altora; sau ori de câte ori ei tăgăduiesc prin felul lor de viaţă crezul pe care-l proclamă şi par mai dornici să fie prieteni cu lumea decât prieteni cu Dumnezeu, Epistola lui Iacov are ceva de spus pentru cei care o resping în detrimentul lor”.

Într-o vreme când credincioşii evanghelici se preocupă din nou de dreptatea socială, de folosirea bogăţiei şi vieţii comunităţii, această Epistolă se cere studiată în mod special, deoarece atrage atenţia asupra virtuţilor care edifică comunitatea şi asupra forţei sociale distructive a bogăţiei folosite în mod nepotrivit. Într-o vreme când severitatea naturii divine şi transcendenţa lui Dumnezeu tind să fie uitate, trebuie restabilit echilibrul prin accentul pe care această Epistolă îl pune pe Dumnezeul neschimbător (1:17), Creatorul (1:18), Tatăl (1:27; 3:9), Suveranul (4:15), Cel Neprihănit (1:20), care nu trebuie pus la încercare de oamenii răi (1:13), Căruia omenirea trebuie să I se supună cu umilinţă (4:7, 10), Legiuitorul, Judecătorul, Mântuitorul şi Nimicitorul (4:11-12), care nu va accepta nici un rival (4:4-5), Dătătorul înţelepciunii (1:5) şi harului (4:6), Cel care promite o coroană a vieţii pentru cei care rezistă la testul credinţei şi care îl iubesc numai pe El (1:12).

BIBLIOGRAFIE

Comentarii de : R. V. G. Tasker, TNTC, 1956; C. L. Milton, 1966; F. Mussner, 1964; şi M. Dibelius, 1975.

VIDEO https://www.facebook.com/cal.capone.77/videos/788343522308052

Ierusalim - orasul vechi - Biserica Sf. Mormant - Muntele Maslinilor

 

Liviu Olah

 

                                     Liviu Olah  pe vremea cand baptistilor li se spunea "pocaiti "

Vine Isus & 15 Toamne

Doua  cantari apatinand unor  stiluri muzicale diferite dar ambele compuse sub inspiratie divina ,interpreti Miriam Sarah  Niculcea si Amalia Decean
 

Cum am ajuns sa dispretuim traditile si istoria Bisericii si care sunt consecintele

                                                                                     

 

In anul 1991 am primit o invitatie sa particip la o intrunire misionara in Ungaria impreuna cu alti tineri de la diverse biserici neoprotestante din oras. Cand am ajuns la destinatie ne asteptau un grup de misionari in pantaloni scurti (barbati si femei) erau americani dintr-o grupare nondenominationala . Dupa ce ne-am "incalzit" putin cu cateva cantari crestine traditionale ne-au anuntat scopul invitatiei:  " deoarece cultele din care faceti parte baptisti, crestini dupa Evanghelie, penticostali au traditii acestea nu sunt bune de aceea va propunem o alternativa mai buna sa construim impreuna biserici nondenominationale din care sa eliminam traditiile si restrictile inutile (legalismele)  .. " Majoritatea din cei prezenti am respins oferta , am intuit ca vor sa ne bage intr-o erezie , cativa totusi au aceptat si cu sprijinul financiar si nu numai al americanilor sau construit si dotat  doua biserici una la Sibiu alta intr-un orasel din apropiere . Cand a fost vorba de mobilier am asteptat ca americanii sa vina cu anvonul, nici un  anvon in locul lui au adus o baterie de tobe,si microfoane, nondenominationali ce  altceva  poti astepta de la ei.  Atunci a fost doar inceputul sau construit intre timp zeci de astfel de biserici in Romania.

 Erezia asta cu "nu avem nevoie de traditii in biserica" de la americani a pornit, dispretul pentru traditii a dus la transformarea bisericilor lor protestante in ceva greu de definit, sali de spectacol, cluburi religioase, cert este ca  nu seamana deloc cu o biserica in sensul normal al cuvantului . Acolo  practica ceea ce ei numesc "Contemporany worship" in care baza e muzica pop, rock si altele asemenea, uneori si dans intr-o ambianta de semiobscuritate si lumini colorate.

 In ultima vreme si in Romania au aparaut astfel de ciudatenii, si multi tineri si-ar dori ca si biserica lor sa arate la fel de "contemporana" inclusiv romani plecati in strainatate care au si mijloace sa o puna in practica.

Dar sa nu dam vina numai pe americani , dispretul petru traditii la neoprotestanti vine si in opozitie cu importanta pe care ortodocsii o dau traditiei  care pune semnul egal intre Scriptura si ceea ce ei numesc "Sfanta traditie" . Sa dezvoltat o prejudecata la "pocaiti" sa nege tot ce vine de la ortodocsi , catolici sau oricine altcineva din afara cultului lor , sursa unei astfel de atitudini poate sa fie uneori proprii pastori care subtil le sugereza astfel de prejudecati.

Exista neoprotestanti (mai necopti in gandire) care cred si sustin ca doar cei din cultul lor , sau doar neoprotestantii vor fi mantuiti restul ortodocsii, catolicii vor arde toti in iad pentru ca se inchina la idoli. La fel sunt ortodocsi care cred fiind sfatuiti de unii preoti (la fel de  tulburi la cerbice ) ca numai ortodocsii se vor mantuirii , sectarii (neoprotstantii) vor arde in iad pentru ca sau indepartat de "dreapta credinta ortodoxa", aberatii cat cuprinde. Dumnezeu nu este neoprotestant si nici ortodox !!  El este deasupra oricarei confesiuni religioase, si judeca numai dupa Scripturi si nu dupa doctrinele cultelor. 

Aceasta invrajbire intre culte, intre ortodocsi si neoprotestanti a creat la cei din urma o adversitate fatza de  traditii in general, fatza de traditiile din biserici si chiar fatza de istoria Bisericii Crestine, nu vor sa auda de Parintii Bisericesti , de nimic din istoria altor biserici decat  de cultul lor , ceea ce este gresit, este toxic pentru ei si pentru crestinism in general. 

Istoria Bisericii Crestine (chiar daca fiecare cult are propria versiune a istoriei ) nu avem voie sa o  ignoram  sa o dispretuim. Nu poti considera ca crestinismul a aparut odata cu tine si cultul/secta ta , decat daca ai probleme grave de judecata .

In cartea " Inchinarea Contemporana 10 aspecte ingrijoratoare" de Terry Johnson autorul pune un accent  pe  importanta  traditilor si dispretul acestora  de catre o anumita categorie de oameni. Aici se ajunge  dispretuirea, nesocotirea traditiilor din biserica de care apartii te pot arunca in erezii , in inchinari false, care nu sunt dupa voia lui Dumnezeu, pentru ca sunt dupa modelul lumii ,religie amestecata cu divertisment, precum este si  asa numita Christian Contemporany Worship.

.

Închinarea Contemporană - 10 aspecte îngrijorătoare

 Totul a inceput prin anii 1965 -70 in perioada marilor evanghelizari de pe stadioane din SUA , un grup de hippioti proaspat si formal convertiti la crestinism au adus la biserica pe care o frecventau tobe si chitari electrice si au inceput sa cante muzica pe care ei o cunosteau si o indrageau cel mai mult pop, rock . 

Asa a inceput in America un nou stil de muzica si de "inchinare" pe care l-au numit Christian Contemporany Music & Contemporany Worship , stilul de muzica laica pe versuri religioase  cu chitari electrice si tobe sa raspandit ulterior in lumea intreaga, recent a devenit la moda si in Romania in mediul neoprotestant . "Inchinarea contemporana" are diferite forme de manifestare de la muzica ritmata acompaniata de tobe (si chitari electrice) in biserica, la concertele pop, rock sau hip hop "crestine" . 

Teologul protestant american Terry Johnson a incercat o analiza "soft" a acestui fenomen si a scris chiar si o carte pe aceasta tema  .  In continuare va invit sa cititi un fragment de aceasta carte .

DEFINIȚIA ÎNCHINĂRII CONTEMPORANE

Există nenumărate tipuri de închinare etichetate drept „contemporane” (aceasta este una dintre problemele ei, după cum vom vedea) dar ceea ce avem noi în minte este utilizarea, mai mult sau mai puțin, unui format neprotocolar și degajat, utilizarea unei muzici la modă, a unei perioade de timp extinse dedicate cântării (de ex., cele 30-40 de minute de cântare neîntreruptă din deschiderea programului), a refrenelor repetate, a trupelor de laudă și închinare .

Închinarea contemporană mai poate fi descrisă și prin ceea ce îi lipsește adesea: rugăciunea solemnă (incluzând cele cinci tipuri de rugăciune biblică: adorarea, mărturisirea păcatelor, mulțumirea, cererea și mijlocirea), citirea pe larg a Bibliei, explicarea atentă a Bibliei și muzica sacră. Acestea sunt tendințe pe care le recomandăm a fi evitate în favoarea serviciilor tradiționale care conțin imnologie și psalmodie clasică, instrumente tradiționale, citiri secvențiale ale cărților Bibliei, predicarea expozitivă, rugăciune biblică substanțială și administrarea cu regularitate a sacramentelor.

1. Conținut biblic redus

Începem cu cea mai serioasă problemă a modului de închinare contemporan. Obiectivul închinării contemporane este accesibilitatea. Cheia spre accesibilitate este simplitatea: lecturi simple, predici simple, cântări simple, muzică familiară din punct de vedere cultural  , format neprotocolar și predici prietenoase.
Motivația este atingerea mai multor oameni. Efectul net totuși este o reducere semnificativă a conținutului biblic. Și pentru că rugăciunile lungi, citirile lungi din Scriptură, explicațiile bine argumentate biblic, imnurile clasice sunt lucruri străine din punct de vedere cultural și cu șanse de plictisire a publicului, ele au fost cu totul aruncate peste bord. Biblia este puțin citită sau explicată și este puțin folosită în rugăciune. Dimensiunea conținutului biblic care se regăsește azi în serviciile de închinare s-a redus dramatic față de cea de acum o generație.

Dacă credința vine în urma auzirii Cuvântului lui Cristos (Rom. 10:17), dacă copiii lui Dumnezeu sunt sfințiți de Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 17:17), dacă ei sunt născuți din nou prin Cuvântul viu și care rămâne în veac (1 Pet. 1:23) și dacă ei cresc prin laptele curat al Cuvântului (1 Pet. 2:2), atunci această reducere clară, drastică a conținutului biblic este un dezastru total pentru creștinismul evanghelic. „Suntem martorii”, spune Kent Hughes, pastor multă vreme la biserica College Church din Wheaton, la „debiblicizarea închinării colective” cu rezultate catastrofale, după cum se va vedea în timp.

Puterea serviciului istoric de închinare al tradiției reformate a stat în conținutul biblic al acestuia. Scriptura a fost citită, predicată, s-a cântat din ea, s-au înălțat rugăciuni cu cuvintele ei, mergându-se în profunzime și de la un capăt la altul al ei, iar Cuvântul vizibil – sacramentele – au fost administrate cu regularitate.

2. Favoritism demografic

Adoptarea formelor contemporane implică acordarea unui loc privilegiat preferințelor de stil și gust ale unui grup din comunitatea bisericii în detrimentul celorlalte, care, în acest proces, se înstrăinează de noile căi și de cei care le-au impus.

Gândiți-vă la bătrâna care a frecventat aceeași biserică toată viața ei de adult. Vechea formă a serviciului divin, vechile imnuri, formatul, orga, toate îi sunt familiare și dragi. Într-o duminică, ea intră în biserică și, în față, unde stătea cândva un amvon, vede în schimb câteva microfoane, tobe, chitare electrice și niște tineri „lideri ai închinării”.

Doar un grad semnificativ de uniformitate între biserici, de-a lungul timpului, al generațiilor, cuprinzând toate clasele sociale, culturile și etniile, asigură cadrul ca serviciile bisericii să nu aparțină în viitor unui anumit grup și, prin urmare, aparțin fiecărui grup fără deosebire. Doar printr-un serviciu istoric cu forme istorice poate adevărata universalitate biblică să fie păstrată și favoritismul demografic evitat.

3. Comunități divizate

Aceasta duce la a treia noastră îngrijorare. Favoritismul creează segregare. Ne-am putea oare imagina că apostolii ar fi fost de acord ca succesorii lor să înființeze în mod deliberat biserici alcătuite dintr-un singur tip de persoane, alese pe baza vârstei, a culturii, a stilurilor, a gusturilor sau a intereselor?
Nu cumva o parcurgere a Faptelor Apostolilor și a epistolelor  Noului Testament dă la iveală o varietate de persoane la care se face referire: tineri și bătrâni, bogați și săraci, bărbați și femei, neamuri și evrei, căsătoriți și necăsătoriți (Gal. 3:28; Tit 2:1 și urm.; Iacov 2:1 și urm.; Fapte 6:1 și urm.; 1 Cor. 7:1 și urm. etc.)? Într-adevăr, nu arată oare textele Noului Testament că apostolii erau obligați să rezolve un număr de probleme tocmai pentru că bisericile lor nu erau divizate pe categorii lumești?

Și totuși rezultatul inevitabil al unei metode „conduse de piață” aplicate la lucrare este segregarea pe baza preferințelor culturale (aceasta implică filozofia de tip „a fi condus de scopuri”, în ciuda negării susținătorilor ei). Fă publicitate bisericii avându-l în vedere pe „Sam de la Saddleback” (tipul tânăr, intelectual, cu stare, priceput în ale tehnologiei, căruia îi place rockul temperat) și rezultatul va fi o biserică alcătuită din „Sam”-ii de la Saddleback. John, Bill și Sue de la Saddleback își vor găsi un loc în altă parte. Bogata „adunare a sfinților” așa cum au văzut-o apostolii, cu nevoia sfințitoare de a ține cont de cei de care ne deosebim, de a le împlini nevoile (gândiți-vă: tinerii îngrijindu-se de cei bătrâni, cei singuri, de familii etc.), de a ne adapta la preocupările lor a fost distrusă.

Aceasta nu înseamnă că biserica nu poate avea lucrări specifice pe vârste (de ex., tineri, studenți, bătrâni, personal militar). Nici nu vrem să spunem că biserica nu trebuie să aibă programe periodice menite să se adreseze anumitor grupuri. Problema este: din cine e alcătuită biserica atunci când toată congregația se adună la un loc? Forma de lucrare pe care o alegem în cele din urmă este determinată de eclesiologia noastră. Cum ne imaginăm biserica? Este ea o instituție divină care transcende categoriile lumești, în care nu mai este nici bărbat, nici femeie, nici rob, nici om liber, nici grec, nici iudeu (Gal. 3:28)? Credem noi în adunarea tuturor sfinților? Dacă da, atunci n-ar trebui să adoptăm forme ale slujirii care duc la alcătuirea bisericii dintr-un singur tip de persoane, prin excluderea de facto a tuturor celorlalți. Atunci când procedăm astfel, spune David Wells, „când pornim cu o metodologie despre care știm că va crea biserici monolitice și monocrome din punct de vedere cultural, generațional, economic și rasial, ceva s-a pierdut”. Mai mult, Wells afirmă că „logica Evangheliei așa cum a înțeles-o Pavel și logica marketingului Bisericii așa cum îl practicăm azi sunt pur și simplu în conflict”.

4. Scop modificat

Argumentul principal pentru modul contemporan de închinare, am afirmat noi, este acela de a ajunge la oameni. Formatul și muzica contemporană sunt utilizate, așa se susține în general, deoarece le sunt familiare tinerilor sau preferate de oamenii moderni, ori au un stil care place unui anumit grup social.

Priviți ce s-a întâmplat cu sălile tipice ale serviciilor contemporane: scene, lumini ca la teatru, formații muzicale, cântăreți, dansatori, actori, scaune aranjate ca la teatru. Toate trăsăturile spectacolului sunt prezente. De ce? Deoarece satisfacerea publicului, deși din motive evanghelistice, a devenit în mod excepțional scopul. Dată fiind o civilizație care „se amuză până moare”, pentru a împrumuta expresia memorabilă a lui Neil Postman, divertismentul evanghelistic este considerat necesar dacă e vorba de adunarea mulțimilor.

Este vreo problemă cu aceasta?  Da! În mod periculos se apropie de idolatrie ar fi spus generațiile anterioare despre o practică prin care se subminează manifestările devoționale publice ale poporului lui Dumnezeu în favoarea divertismentului.

Ce s-a pierdut în acest proces? Reverența, în primul rând. Amuzamentul și reverența nu sunt compatibile. Am crede că acest lucru ar fi de la sine evident. Lucrarea solemnă a veșniciei nu poate fi făcută într-un mediu plin de veselie. La fel de importante sunt lucrurile la care s-a renunțat și pe care generațiile de dinainte le-au considerat esențiale serviciilor de închinare, fiind lăsate de o parte din pricina valorii lor nesemnificative ca divertisment, pentru că au slabe șanse de captare a atenției vizitatorilor.

Vorbim despre rugăciune și citirea Bibliei. Citirile secvențiale ale cărților Bibliei (lectio continua) au constituit practica bisericilor apostolice și timpurii, au fost reînviate de reformatori și au fost caracteristice serviciilor bisericii reformate până în timpurile moderne.

Totuși citirea sistematică a Bibliei aproape că a dispărut cu totul din serviciile publice ale bisericilor evanghelice, sărăcind spiritual congregațiile în acest proces. La fel de tulburătoare a fost dispariția rugăciunii publice. În cadrul închinării reformate istorice, rugăciunii i se dădea un timp substanțial. Se dădea atenție celor șase genuri de bază ale rugăciunii: de laudă, de mărturisire a păcatului, de mulțumire, de mijlocire, de iluminare și de binecuvântare. Uneori, câteva dintre aceste categorii erau combinate într-o rugăciune „mare” sau „pastorală”. Alteori, ele rămâneau separate și distincte. Conducerea în rugăciunea publică era văzută ca un dar care trebuia cultivat și astfel era un mijloc puternic de edificare a congregației (a se vedea 1 Cor. 14:14-19). Scriitori înzestrați, ca Matthew Henry (A Method for Prayer) și Isaac Watts (A Guide to Prayer), au scris materiale care i-au ajutat pe slujitorii duhovnicești și capii de familie în dezvoltarea acestui dar.

Toate acestea s-au pierdut. Rămâne puțină viziune pentru rugăciunea publică. Doar rugăciunile simbolice persistă și ele sunt, în general, răbdate, nu anticipate cu bucurie. Din moment ce congregațiile învață, într-o măsură semnificativă, cum să se roage pe baza modelului oferit de pastorii lor, sărăcia spirituală rezultantă este incalculabilă. În ce sens poate un serviciu să fie numit serviciu de închinare dacă omite rugăciunea? „Rugăciunea”, spune Isaac Watts, „este o parte  considerabilă, dacă nu partea principală, a închinării publice.”

Generațiile anterioare au înțeles acest lucru și au pus astfel în practică rugăciunea publică extinsă. Mai mult, s-a pierdut, de asemenea, recunoașterea publică a depinderii de Dumnezeu, care este uneori explicită, dar întotdeauna implicită în rugăciune. Atunci când congregațiile se roagă, ele spun, în esență: „Doar prin Adevărata Viță, Domnul nostru Isus Cristos, avem viață și rodnicie, iertarea păcatelor și pâinea zilnică. Despărțiți de El, nu putem face nimic.” (Ioan 15:1-5) „Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt”, au spus sfinții (1 Cor. 15:10).

Este esențial ca această demonstrație a „depinderii prin rugăciune” să nu se piardă pe parcursul căutării accesibilității și a relevanței. 

5. Structură liturgică fără sens

Desfășurarea părților serviciului divin, datând din vremuri străvechi, este cea susținută de evanghelia însăși.
Evanghelia este predicată prin ordinea tradițională a serviciului chiar înainte ca predica să fie rostită. Serviciile de închinare istorice ale protestantismului au fost conduse de logica Evangheliei. Iată la ce mă refer.  

1. Chemare la Închinare
2. Adorare
3. Citirea Legii și Mărturisirea păcatelor
4. Asigurarea iertării și Mulțumirea
5. Cererea și Mijlocirea
6. Predica
7. Cina Domnului
8. Răspunsul nostru
9. Benedicția

Altfel spus, o viziune reînnoită a lui Dumnezeu prin laudă/adorare, duce la mărturisirea păcatului (ca în Isaia 6 unde vedem același tipar liturgic ca și cel al Evangheliei), la mulțumiri pentru iertare, la folosirea mijloacelor harului (Cuvânt, sacramente, rugăciune) pentru înviorarea congregației. 

  

6. Disprețuirea tradiției

„Disprețuire” e un cuvânt dur. Totuși ce să înțelegem despre o mișcare care reinventează roata liturgică și care recunoaște cu greu practicile creștinilor din ultimii peste 2.000 de ani? Diferitele biserici – protestantă, romano-catolică și ortodoxă răsăriteană – își au toate propriile lor culturi liturgice. Aceste culturi își au rădăcinile în Scriptură și în Biserica Primară. Ele și-au dezvoltat treptat imnodia lor distinctă, ordinea rugăciunilor, a citirilor, a cântărilor, a predicii, euharistia și diferitele lor forme, ceremonii și elemente. Preocuparea noastră se axează asupra protestantismului reformat. Reformatorii și-au bazat reformele lor privind închinarea pe o exegeză atentă a textelor biblice relevante, pe implicațiile ideilor teologice proaspete ale Reformei (de ex., sola Scriptura; solo Christo etc.) și pe studierea practicilor Părinților Bisericii. Au existat temeiuri biblice, teologice și istorice convingătoare pentru forma pe care au luat-o reformele lor.  Într-adevăr, închinarea reformată a rămas substanțial aceeași timp de 450 de ani (de la 1524 până în anii 1980), cu dedicarea ei față de predicarea expozitivă, citirea Scripturii, rugăciunea completă, imnodia și psalmodia clasică, administrarea regulată a sacramentelor și o ordine simplă de trecere de la laudă la mărturisirea păcatelor, la mulțumire, la mijloacele harului, toate cu o minimă ceremonie și un minim ritual. Uneori, bisericile reformate au inclus o utilizare moderată a formelor fixe (de ex., Crezul) și alteori n-au folosit nicio formă fixă. Totuși ordinea și elementele au fost în esență aceleași de la „Forma rugăciunii bisericii” a lui Calvin până la „Îndrumarul pentru închinarea publică” al Adunării de la Westminster și ulterior.

Mișcarea de închinare contemporană a arătat, în principal, dispreț față de acest consens. Ea a desconsiderat foarte mult înțelepciunea predecesorilor noștri spirituali și nu a ezitat să le ignore sfatul. Acest lucru nu este doar nechibzuit, dar și arogant și contrar poruncilor apostolilor înșiși care au insistat că noi trebuie să ne ținem nu doar de învățăturile bisericii  (didache), de „instrucțiunile” ei (katecheesis), de „mesajul” ei (kerygma) și de „evanghelia” ei (evangelion), ci și de „tradițiile” ei. „... păstrați tradițiile”, îndeamnă apostolul Pavel (paradosis; a se vedea 2 Tes. 2:15; 3:6; 1 Cor. 11:2). Tim Keller a observat pe bună dreptate: „Lipsa dorinței de a consulta tradiția nu este în armonie nici cu smerenia creștină, nici cu comunitatea creștină.”

Tradiția nu trebuie să aibă forța Scripturii, cu toate acestea, ea trebuie să ne solicite atenția și să ne impună respectul. Schimbările produse de mișcarea de închinare contemporană au fost făcute, în cel mai bun caz, în urma unei reflecții biblice, teologice sau istorice superficiale. Inovațiile au fost introduse într-un vid teologic și istoric, fără a se considera necesară interacțiunea cu teologii protestantismului reformat, cu crezurile sau rânduielile serviciului divin. S-au făcut și se vor face greșeli prostești pe măsură ce biserica înaintează golită de înțelepciunea călăuzitoare a părinților noștri în credință. Închinarea reformată istorică îi acordă tradiției respectul pe care îl merită. Nu cere oare porunca a cincea să ne cinstim tații și mamele noastre spirituale? Oare nu a condus Duhul Sfânt Biserica în „tot adevărul” în ultimii 2.000 de ani sau a început să facă așa numai în vremurile actuale (Ioan 16:13)?

Respectul pentru ideile și aplicațiile biblice ale strămoșilor noștri spirituali și lucrarea Duhului Sfânt de-a lungul secolelor cer din partea noastră o reflectare atentă asupra tradițiilor trecutului. Noi venim la lucrarea bisericii mai întâi pentru a auzi și numai după aceea pentru a vorbi.

7. Utilizarea naivă a culturii populare

Caracterul (in)ofensiv al culturii contemporane, adaptabilitatea formelor ei și aspectul convenabil al muzicii și al etosului ei au fost însușite pe scară largă și cu naivitate de susținătorii închinării contemporane. Tradiția „muzicii sacre”, adică ideea că biserica are propria ei activitate distinctă (închinarea) și astfel propria ei muzică distinctă (cum e cea din cărțile de cântări), a fost înțeleasă din cele dintâi secole ale Bisericii până în timpurile moderne.

Convingerea că muzica lumii nu este potrivită pentru închinarea creștină, datând de la Augustin (354-430 AD) și chiar de dinainte (de ex., Tertulian, 160-225 AD), a fost susținută de Calvin (melodiile pe care le cântăm în tavernele noastre, a insistat el, nu sunt cele pe care ar trebui să le cântăm „în prezența lui Dumnezeu și a îngerilor Lui”) și a fost înțelegerea care a prevalat printre toți creștinii până foarte recent.

Mitul că Luther a împrumutat „melodii de bar” pentru imnurile lui a fost demontat în mod amănunțit în ultimii ani. Muzica sanctuarului n-a fost niciodată muzica unei culturi seculare, până recent. Deși strămoșii noștri spirituali nu au folosit limbajul sociologilor McLuhan/ Postman, concepția lor era că „mediul/mijlocul este mesajul”. Nu trimite o cerere în căsătorie prin e-mail. Nu acompania oratoriul Mesia al lui Händel cu o țiteră sau cu un fluier. Mijlocul de exprimare este relevant pentru mesajul exprimat. O mișcare măreață sau un mesaj măreț pot fi trivializate prin folosirea de mijloace nedemne, ca o mireasă care ar păși pe melodia formației Beatles „I Wanna Hold Your Hand” și ca un predicator care s-a referi la întrupare cu cuvintele „God in a bod”. Limbajul și muzica pop sunt întinate de asocieri cu ceea ce e la modă (budismul e la modă: static, distant, netulburat; creștinismul nu este), vulgar și ilegal („sex, droguri și rock ’n’ roll”).

Mai mult, dincolo de asocieri, limbajul și muzica pop exprimă și promovează în mod activ ceea ce e la modă, vulgar și ilegal. Muzica rock, în particular, a fost motorul revoluției sexuale, mesajul ei implicit fiind unul al impulsivității, al satisfacției imediate și al renunțării la înfrânarea de sine.

Din nou, lipsa aproape completă a reflecției teologice cu privire la folosirea formelor muzicale pângărite și nepotrivite este la fel de dezamăgitoare ca însăși utilizarea lor. Exceptând defăimările la adresa câtorva suflete brave care și-au exprimat îngrijorările cu privire la folosirea lor în închinarea creștină, utilitatea formelor pop este asumată. Suntem înclinați să credem că percepțiile greșite despre Dumnezeu, care se pot demonstra, și ignoranța privitoare la sfințenia Lui printre creștinii de azi au legătură cu impactul degradant al folosirii limbajului și muzicii la modă în închinarea creștină.

8. Relativismul estetic

Judecățile de estetică au loc în fiecare săptămână în bisericile cu mod de închinare contemporan. Deși mulți neagă adesea că se pot face judecăți de estetică și insistă că problemele legate de frumusețe sunt în ochiul proverbial al privitorului proverbial. Apoi se vor gândi ce muzică de deschidere „bună” și plină de energie ar putea folosi, ce muzică „bună” de tranziție spre o stare mai liniștită și ce muzică „bună” ar fi potrivită pentru trecerea la predică. Se face apoi o sortare, trecându-se prin numeroasele partituri muzicale produse de mișcarea de închinare contemporană începând de la mijlocul anilor 1970. Multe cântece care erau la modă la începutul anilor 1980 nu mai sunt folosite, fiind considerate, presupune cineva, ca nemaifiind „bune”. Muzica recentă este pieptănată cu grijă pentru a putea fi privită drept „cea mai  bună”

9. Pragmatism

Noi îndemnăm bisericile să nu se lase doborâte de presiunea adoptării formelor specifice mișcării contemporane de închinare. Mențineți formele tradiționale de închinare cu conținutul lor biblic, formele cu adresare universală și acoperirea tuturor grupelor de vârstă, cinstirea tradiției, sensibilitatea culturală și standardele lor estetice înalte.

Acestea fiind spuse, de ce ar fi ispitită o biserică să adopte închinarea contemporană? După cum am văzut, motivul principal este cel pragmatic. Aceasta este calea de a ajunge la oameni, se spune. Familiaritatea culturală înseamnă că o persoană nu e în situația de a depăși o cultură necunoscută înainte de a putea auzi mesajul mântuirii prin Cristos. Cineva poate auzi evanghelia imediat, în termeni neamenințători și familiari, fără bariera ciudățeniei culturale.

Contraargumentul nostru: Tot ce are biserica de zis este nefamiliar și straniu, iar învățătura bisericii produce o cultură nefamiliară și străină. Acest lucru nu poate fi evitat fără compromiterea mesajului. Mesajul cu privire la păcat, mânie, ispășire, pocăință, credință și mântuire este o ciudățenie culturală. Viața creștină cu rugăciunea ei publică și privată, cu corectitudinea ei morală și cu iubirea semenului este neatractivă și chiar stranie pentru necredincioși. Ceea ce fac creștinii în închinare – cultura lor în privința cântării, a rugăciunii, a predicării – este cu totul deosebit de orice altceva din lumea aceasta și așa trebuie să fie. Trebuie să fie? Da.

Suntem convinși că atractivitatea unei închinări care aduce a divertisment – laudă care seamănă cu un concert rock, lideri care amintesc de moderatorii de emisiuni televizate – se va dovedi relativ de scurtă durată. Inevitabil, mijlocul sau mesajul vor fi compromise. Inevitabil, publicul se va sătura de un format care imită lumea și cu care, sincer, lumea se descurcă mai bine.

Ce va urma? Credem că va exista o trezire a dorinței pentru transcendent printre cei care s-au săturat de mofturi. Deja vedem o căutare crescândă după biserici care arată a biserici, după o atmosferă de reverență, după un sentiment pentru ceea ce e sfânt, după un mediu de studiu serios și de autoreflecție serioasă, după un loc favorabil practicării rugăciunii.

Chiar în termeni pragmatici, închinarea reformată istorică, condusă cu ordine și reverență, plină de Scriptură și rugăciune, se va dovedi mai convingătoare decât serviciile contemporane la modă. Bisericile noastre trebuie să fie gata să servească profunzimea și substanța distinctă a evangheliei noastre atunci când strălucirea dispare pentru mulțimile care au fost atrase spre noutățile aduse de Mișcarea de Închinare Contemporană.

10. Diversiune

În final, recomandăm evitarea formelor asociate cu Mișcarea de Închinare Contemporană pentru că, în opinia noastră, aceasta a înțeles greșit problema fundamentală cu care se confruntă biserica.

Argumentul adus de această mișcare a fost că practicile istorice ale bisericii din cadrul serviciilor le sunt străine oamenilor moderni. Ele sunt o barieră în calea comunicării. Ele împiedică lucrările de evanghelizare și de creștere a credincioșilor pe care le are biserica. În consecință, pentru a fi relevanți azi, noi trebuie să renunțăm la vechile forme și să le utilizăm pe acelea care le sunt deja familiare oamenilor moderni prin intermediul culturii populare. Ori te adaptezi, ori dispari, insistă ei.

Tradiționaliștii au avut multe de spus despre forme. Ei au fost campionii formelor istorice, ai practicilor istorice din cadrul serviciilor și ai imnurilor și psalmilor cu tradiție istorică pentru că formele i-au preocupat pe cei care au vrut schimbarea. Formele au fost apărate pentru că formele au fost atacate.

Susținem că problema fundamentală cu care se confruntă biserica nu este o chestiune de formă. Biserica lâncezește azi nu pentru că slujește și se închină așa cum s-a procedat în ultimii 500 de ani sau în ultimii 2.000 de ani, ci din cauza pierderii încrederii în evanghelie și în persoana și lucrarea Duhului Sfânt.

În această privință, Mișcarea de Închinare Contemporană a constituit o imensă diversiune pentru biserică, în felul în care și-a concentrat energiile asupra schimbărilor cu caracter creativ, a adaptării culturale și a inovației liturgice. Au fost făcute investiții masive în timp, echipament, tehnologie, muzicieni și dramaturgi.

Cu ce rezultat? Cifrele publicate de sociologii care fac sondaje spun o poveste tristă. Frecventarea bisericii și numărul de membri continuă să scadă. Cunoștințele doctrinare și standardele morale ale credincioșilor evanghelici continuă să se deterioreze. Aceste tendințe s-au intensificat, la drept vorbind, în timp ce războiul spiritual era câștigat de Mișcarea de Închinare Contemporană.

George Barna, un adept al inovării și principalul realizator de sondaje al mișcării evanghelice, a devenit, după cum s-a exprimat în mod memorabil David Wells, „cronicarul propriului eșec”. Problema a fost existența formelor demodate, au spus ei. A urmat o revoluție liturgică, promițând o eficiență ridicată în lucrare. Rezultatele au arătat opusul: un mesaj diluat, superficial și pe termen lung, o închinare nesatisfăcătoare și o pierdere dramatică în privința numărului de membri, a frecventării, a cunoștințelor și a moralei. Mișcarea de Închinare Contemporană a fost o diversiunea dezastruoasă pentru biserică. Cât de diferit ar arăta lucrurile azi, dacă liderii dăruiți și nenumăratele biserici și-ar fi canalizat energiile lor în lucrările Cuvântului, ale sacramentelor și ale rugăciunii.

Închinarea Contemporană - 10 aspecte îngrijorătoare-  fragment

Titlul  complet este: „Contemporary Worship – Thinking about it’s implications” scrisă de Terry Johnson, pastor la biserica Prezbiteriană Reformată din Savannah, Georgia, Statele Unite.

sursa : https://www.psalmiicantati.ro/inchinarea-contemporana-10-aspecte-ingrijoratoare

..