Soda Fide - credința singură ?

 


Doctrina Sola Fide din altă perspectivă 
Sola Fide  Aceste cuvinte vor schimba lumea.

O întreagă ramură nouă a creștinismului își va pune speranța în aceste cuvinte.

Sola fide. Numai credința. Martin Luther a scris pe marginea bibliei sale aceste cuvinte.

În afara marginii Bibliei lui Martin Luther și în afara traducerii pe care a făcut-o din Noul Testament, sunt acele cuvinte de fapt în Biblie?

Te-ai întrebat vreodată?

Desigur că nu. Ca și mine, știai că aceste cuvinte trebuie să aibă loc în mai multe locuri în Noul Testament.

Sunt acolo . În Iacov 2:24.

"Non Sola Tantum"

Nu numai prin credință.

Singura apariție a frazei "credință singură" în Biblie:

... nu numai prin credință. (Iacov 2:24)

Oamenii nu înțeleg Sola Fide astăzi. Reforma a ruinat-o pentru ei, aplicând Sola Fide la tot și la fiecare zonă a umblarii noastre creștine.

Supraveghetorii Bisericii

În zilele noastre folosim cuvântul "episcop" pentru a se referi la liderii bisericii timpurii. Acesta provine din cuvântul grecesc episkopos, care înseamnă supraveghetor .

Bisericile lui Pavel și ale lui Petru erau conduse de mai mulți bătrâni, toți fiind numiți "episkopoi". Bisericile lui Ioan aveau și mai mulți bătrâni, dar numai vârful capului era episkopul. Nu știm cum ceilalți apostoli au înființat conducerea bisericii.

Până la mijlocul sau sfârșitul secolului al doilea, toate bisericile urmau modelul lui Ioan.

Creștinul obișnuia să înțeleagă asta. Polycarp, de exemplu, un supraveghetor bisericesc numit de apostolul Ioan scria:

Prin har sunteți mântuiți nu din fapte, ci din voia lui Dumnezeu prin Isus Hristos. (Epistola către Filipeni 1)

Dar el a scris și:

Cine a înviat pe Hristos din morți, ne va ridica și noi dacă vom face voia Lui și vom merge în poruncile Lui. (ibid., cap. 2)

Nu, Polycarp nu a fost confuz, noi suntem.

Confuzia noastră despre Sola Fide

"Întreaga ramură a creștinismului", care a fost dată de sola fide, nu sunt luteranii. Este vorba de evanghelici, un cuvânt care se aplică majorității denominațiunilor protestante, luterane sau altfel.

"Evanghelicii" este un cuvânt oarecum nedefinit. O carte pe care am citit-o a petrecut un întreg capitol încercând să o definească. Există totuși doctrine care marchează credincioșii ca fiind evanghelici. Sola Fide este una dintre ele. Cel puțin, evanghelicii conservatori îi vor ține.

O altă doctrină ținută de evanghelici este Sola Scriptura, Scripturile ca autoritate unică. 

În cea mai mare parte, denominațiile evanghelice țin la Sola Scriptura numai în cuvânt.

Acest lucru este valabil mai ales în domeniul Sola Fide.

Biblia face multe declarații contrare mântuirii doar prin credință. În bisericile evanghelice mai fundamentale veți fi în dezavantaj dacă vă faceți un obicei de a le cita.

Vreți niște exemple?

1. Nu poți fi creștin decât dacă abandonezi tot ce ai.

2. Dumnezeu va da viață veșnică celor care o urmăresc continuând cu răbdare să facă binele.

3.Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.

4. Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre. (Be afraid your whole life, because God will judge you by your works).

5.Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. 

Am putut lista mult mai mult. Recunoști pe oricare dintre cei pe care i-am enumerat?

1. Luca 14:33

2. Romani 2: 6-7

3. Galateni 6: 9

4. 1 Petru 1:17

5. Efeseni 5: 5

Biblia spune "credință în afară de fapte" și aceasta este Sola Fide. Cu toate acestea, Biblia spune și "nu numai prin credință", și asta este adevărat.

Am luat cele mai multe dintre acestea din epistolele preferate ale lui Martin Luther: Romani, Galatieni și Efeseni!

Să ne uităm la cel pe care l-am parafrazat cel mai mult, 1 Petru 1:17. Scrie:

 Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre.

Nu este corect să spun că acest lucru vă avertizeaza să vă temeți toată viața pentru că veți fi judecați dupa faptele voastre?

Nu sugerez să tremurăm în frică de fiecare clipă a vieții noastre. Eu sugerez - pentru că acest verset avertizeaza - că ori de câte ori sunteți ispitiți, cunoaștiinta faptului că veți fi judecați după faptele voastre ar trebui să vă sperie și să vă opriți.

Iată punctul. Nu ne sperie! Evanghelicii - aceia care împing doctrina Sola Fide - ignoră, evită și scot in afara (elimina) aceste versete.  Vreau să credem ce au învățat apostolii și ce spune Biblia.

Ei insistă că versetele ca 1 Petru 1:17 nu au nimic de-a face cu mântuirea. "Veți pierde recompense", spun ei.

Acest lucru nu este adevărat.

Viața veșnică în scrisorile lui Pavel

Oricine a avut o pregătire de evanghelizare într-o biserică evanghelică, știe că creștinii au deja viață veșnică. Nu trebuie să aștepte la judecată.

"Cel care crede are viață veșnică", spune Isus în Ioan 6:47.

Acesta este Ioan.

Pavel nu folosește niciodată viața veșnică în acest fel. În cele câteva locuri unde este clar, Pavel se referă întotdeauna la viața veșnică ca o răsplată viitoare (Romani 2: 7; 6:22, Galateni 6: 8, 1 Timotei 6:19, Tit 1: 2, 7; celelalte 4 utilizări sunt neclare).

În unele aspecte, este important să se facă distincția între autori, așa cum vom vedea mai jos atunci când ne uităm la Sola Fide în Iacov.

Cum poate  numai credinta și nu numai credința să fie ambele  adevărate?

În sfârșit. Până la punctul.

Pavel împarte mântuirea în două etape.

1. Unu, suntem eliberați din lume și din robia noastră față de păcat. Ne-am născut din nou și am făcut noi creaturi în Hristos. Aceasta se întâmplă prin credință, în afară de fapte.

2. Doi, trăim viețile noastre ca creștini. Harul lui Dumnezeu ne permite să depășim păcatul (Romani 6:14). Duhul lui Dumnezeu ne permite să punem carnea în moarte (Romani 8:13). Atunci murim și suntem judecați ...... prin lucrări în afară de credință.

Se deosebește Paul într-adevăr?

Consistent.

Dar să ne uităm la locul unde se distinge cel mai clar între mântuirea noastră de lume și intrarea noastră în viața veșnică:

Mai mult, fiind acum îndreptățit prin sângele Său, vom fi mântuiți de mânie prin El. Căci dacă, când eram dușmani, am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, mult mai mult, fiind împăcați, vom fi mântuiți prin viața Lui. (Romani 5: 9-10)

Credința și faptele nu sunt menționate în mod specific aici. Ne vom uita la acestea într-un moment.

Dar uita-te la cât de mult este menționat:

Timpul trecut: În trecut, Paul spune că am fost împăcați și îndreptățiți. El mai spune că acest lucru a fost făcut prin moartea lui Isus și prin sângele lui.

  Timpul viitor: În viitor, Pavel spune că vom fi mântuiți de mânie. Acest lucru se va întâmpla prin viața sa, mai degrabă decât prin moartea sa.

Moartea și sângele lui Isus sunt legate de îndreptățirea și reconcilierea noastră cu Dumnezeu în trecut. Cuvinte similare sunt folosite pentru a se referi la restul experienței noastre de mântuire în trecut. Noi murim față de  viața noastră veche, iar în botez suntem îngropați cu Hristos. Mântuirea noastră, în sensul intrării noastre în Hristos, se face numai prin credință, fără fapte. Nu ne putem ajuta niciodată să ne naștem din nou sau să devenim noi creaturi.

Odată ce se întâmplă acest lucru, ni se spune să nu obosim în a face bine (Galateni 6: 9).
 Ni se spune că trebuie să trăim prin Duhul și să omorâm faptele trupului (Romani 8:13). Acest lucru se întâmplă prin viața lui Hristos și nu prin moartea sa. În timp ce puterea aparține lui Hristos, alegerea ne aparține. Dacă trăim după trup, vom muri, ni se spune, dar dacă vom muri față de faptele trupului, atunci vom pune faptele trupului la moarte doar prin Duhul Sfânt. Nu avem puterea altfel. Dar alegerea de a trăi prin Duhul Sfânt este a noastră și nouă ni se poruncește în mod repetat (mai ales în Romani 8 și Gal 5) să facem acest lucru.

Așa cum spune Pavel, dacă prin Duhul am nimicit faptele trupului, atunci (și numai atunci) vom trăi. În Galateni 6: 8-9, Pavel leagă acest lucru de fapte bune ("a face bine"). Dacă nu obosim în a face bine, atunci vom suporta consecintele. Contextul clarifică faptul că vorbește despre culegerea vieții veșnice la judecată.

Pavel spune că mântuirea este prin credință, în afară de (fără) fapte (sola fide), dar de multe ori menționează și lucrări/fapte.Ori de câte ori spune că mântuirea este prin credință, el vorbește în timpul trecut al eliberării noastre de păcat și din noua noastră naștere în Isus.

În schimb, ori de câte ori spune că mântuirea este prin fapte, el vorbește despre judecată și despre a merge la cer.

Acest lucru este absolut consecvent.

Să folosim scrisoarea către Titus ca exemplu.

În capitolul 1, Pavel scrie: "Ei mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar prin fapte îl negau, fiind neascultători și necorespunzători pentru orice lucrare bună" (v. 16).

Aici, el discută despre faptul că trăiește în prezent pentru Hristos și spune că cei fără fapte bune nu sunt doar improprii, ci abominabili. Primul Ioan folosește același fel de discuții foarte directe. Dacă nu există fapte bune, atunci nu există nici o neprihănire (1 Ioan 3: 7).

Aceasta nu este Sola Fide.

Dar în capitolul trei Pavel vorbește despre mântuirea din trecut și scrie: "Nu prin faptele neprihănirii pe care le-am făcut, ci prin mila Lui ne-a mântuit" (v.5).

Din nou, ceea ce sa întâmplat cu noi în trecut - eliberarea noastră din vechea noastră natură - este Sola Fide. Odată ce suntem eliberați, trebuie să dovedim prin faptele noastre că este așa.

Știu cât de înfricoșător este pentru un evanghelic să spună că avem ceva de dovedit prin faptele noastre. Cu toate acestea, Biblia vorbeste despre a ne dovedi prin faptele noastre in mod repetat.

    Ei mărturisesc că îl cunosc pe Dumnezeu, dar în fapte îl negau. (Tit 1,16)

     ... în toate lucrurile care îți arată că ești un model de fapte bune. (Tit 2: 7)

    Un om poate spune: "Tu ai credință și am fapte." Arată-mi credința fără faptele tale și îți voi arăta credința mea prin faptele mele. (Iacov 2:18)

Cine este înțelept și învățat printre voi? Lăsați-l să arate prin comportamentul său faptele sale în blândețea înțelepciunii. (Iacov 3:13)

    [Isus vorbea] "Fiți vigilenți și întăriți lucrurile care rămân, pentru că nu mi-am găsit lucrările desăvârșite înaintea lui Dumnezeu ... Aveți câteva nume, chiar și în Sardis, care nu și-au pângărit hainele și vor merge împreună cu mine, pentru că sunt vrednici. " (Apoc. 3: 2,4)

Trebuie să înțelegem că sola fide, credința singură, se aplică numai pentru a fi creat din nou născut din nou  - de către Isus. Pentru creștini, este ceva care sa întâmplat în trecut.

Acum, totuși, după cum spune Pavel, "afirmă aceste lucruri în mod constant, pentru ca cei care au crezut în Dumnezeu să fie atenți să păstreze faptele bune" (Tit 3,8).

Ce putem spune despre alți scriitori?

Ceilalți autori ai Noului Testament nu sunt Paul. Pavel este teologul desăvârșit. El explică cu atenție Sola Fide și explică unde se aplică.

Ceilalți scriitori ai Noului Testament nu. Ei leagă întreaga mântuire împreună și vorbesc despre credință și fapte împreună, alunecând ușor de la unul la altul.

Slavă lui Dumnezeu pentru Pavel. El explică lucrurile pe înțelesul nostru. Pe de altă parte, explicațiile sale lungi și atente pot fi greu de urmat.

Deci, mulțumim lui Dumnezeu și pentru ceilalți autori. Ei nu explică lucrurile la fel de precis, dar sunt mult mai ușor de înțeles.

Noi, evanghelicii, accentuăm prea mult explicațiile exacte și acuratețea doctrinară asupra problemelor secundare.

Iacov de exemplu, este extrem de ușor de înțeles. Noi evanghelici ne place să spunem că Iacov 2: 14-26, pasajul său asupra credinței și a faptelor este dificil, dar spunem doar pentru că nu suntem de acord cu aceasta. Într-adevăr, e foarte simplu. Dacă aveți credință dar nu și fapte (works) nu veți fi mântuiți. Cât de greu este să înțeleg?

Problema este că am dezvoltat o teologie, Sola Fide, care nu ne permite să credem asta.

În acest sens, urmărim pașii lui Martin Luther. El credea în Romani 3:28 și Iacov 2:24 nu putea fi niciodată împăcați. Astfel, în introducerea sa în Noul Testament, el numește epistola lui Iacov "o epistolă de paie", care nu are "nimic din natura Evangheliei in ea".

Acum este un nou mod de a reconcilia pasajele biblice!

Sola Fide: Adevăratul și miticul

Chiar dacă Biblia nu spune niciodată în mod direct sola fide sau credință singură, cu excepția faptului că o neagă în Iacov 2:24, sola fide este clar biblică. De exemplu, Pavel scrie:

Căci prin har sunteți mântuiți prin credință, și nu de la voi înșivă. Este darul lui Dumnezeu, nu al faptelor, ca nici un om să nu se laude. (Efeseni 2: 8)

Aceasta este cu siguranta sola fide, credinta complet diferita de lucrari.

Cu toate acestea, acesta nu este singurul cuvânt al lui Pavel în această privință. Faptele sunt evident importante pentru el, deoarece în aceeași epistola el îi avertizează pe creștinii din Efes că oamenii imorali, necurați și lacomi nu vor moșteni  Împărăția lui Dumnezeu (5: 5). Nu putem spune că faptele  nu contează.

Mai sunt și alte lucruri pe care ar trebui să nu le mai spunem.

Este comun pentru evanghelici să spună: "Credința și nimic, nu puteți adăuga nimic la credință".

În trecut, dacă vorbim despre modul în care am intrat în Hristos, atunci este adevărat că este credință și nimic. Cu toate acestea, odată ce se întâmplă acest lucru, nu numai că puteți, dar trebuie să adăugați la credință. Este o comandă biblică directă!

Adăugați la credință fapta ... (2 Petru 1: 5, NKJV)

Fapta nu este singurul lucru pe care ar trebui să-l adăugăm la credință. De asemenea, trebuie să adăugăm cunoștințe, auto-control, perseverență, evlavie, bunătate frățească și iubire.

Dacă nu o facem și dacă nu o facem cu sârguință, nu vom intra în Împărăția veșnică a lui Isus.

Așa spune 2 Petru 1: 5-11, oricum.

Un pic de ajutor ...

Știu că lucrurile scrise pe această pagină pot fi șocante. Lasă-mă să încerc să te ajut.

În primul rând, ceea ce vă spun este ceea ce credeau toți in  bisericile apostolilor.
 Îți amintești de  Policarp, episcopul din Smirna numit de apostolul Ioan? El a spus că suntem mântuiți prin har și nu prin fapte, dar ne-am întors și am spus că Dumnezeu ne va ridica cu Hristos numai dacă păzim poruncile lui și facem voia lui.

Cuvintele lui Polycarp se potrivesc perfect lui Pavel. Când vorbește în timpul trecut al mântuirii noastre, spune că este prin har și nu prin fapte. Când vorbește despre înviere și intrare în Împărăție în viitor, el vorbește doar despre fapte.

Absolut consecvent.

În al doilea rând, deși este uluitor să ne gândim că ar putea să greșim într-o problemă atât de importantă - și evanghelicii pretind în general, că au dreptate în toate privințele - tocmai am aplicat prea mult un adevăr. Sola Fide este adevărat. Pur și simplu nu am înțeles că este adevărat când spune că te-ai născut din nou. Nu este adevărat atunci când este aplicat judecății.

O mică poveste

Keith Green - faimosul cântăreț creștin care a murit în 1982 - are un album live cu melodia despre oile și caprele lui Matei 25. Când Keith se termină cântând pe album, el lovește la pian și spune: "Singura diferență dintre oi și capre este ceea ce au făcut ... și nu a făcut ..."

Prima dată când am auzit asta, am fost șocat. De fapt, am fost ofensat. Nu putea să spună asta! Este o încălcare completă a Sola Fide.

Apoi cum m-am gândit la asta de-a lungul anilor si  am depășit starea de ofensa. Cum aș putea fi jignit? A fost corect!

Aproape un deceniu mai târziu, conducem prin Tyler, Texas și  ascultând radioul creștin am auzit se ca  faceau apeluri pentru donații către o bancă de hrană pentru cei săraci.

În timp ce cele doua gazde au vorbit, unul dintre ei a ajuns la judecata oilor și a caprelor.
 A fost o potrivire naturală pentru că se concentrează asupra lucrurilor cum ar fi hrănirea celor flămânzi. În timp ce vorbeau, unul dintre ei a menționat că singura diferență dintre cei care merg în rai și cei care merg în iad - cel puțin în Matei 25 - este faptele lor.

Odată ce ia ieșit acesta frază din gură sa așternut tăcerea. Își dădu seama brusc de ce spusese și era îngrozit.

Respectivul se chinuia ,încerca să-și ia afirmația înapoi. Am râs când am ascultat. - Niciodată nu o vei putea lua înapoi, prietene, mi-am spus la radio. "Este adevărat, și Dumnezeu nu ne va lăsa să ratăm".

Un cuvânt final: Harul

Gândiți-vă la această secțiune ca la un fel de apendice. Trebuie să menționez grația.

Harul este adesea folosită astăzi ca sinonim pentru mila. Noi credem că pentru că mântuirea este prin har, atunci nu trebuie să facem fapte bune. Noi intelegem complet gresit harul.

Există o descriere excelentă a harului în scrisoarea adresată lui Titus:
 "Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat  şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie"

E clar, nu-i așa?

Pavel adaugă că păcatul nu va avea putere asupra noastră din pricina harului (Romani 6:14). Scriitorul Evrei ne spune că harul ne ajută la nevoie (4:16).

Harul este altceva decât mila. Mila este minunată singură. Slavă Domnului pentru îndurare. Nu avem nevoie de alt cuvânt. Avem nevoie de har pentru a fi ceea ce este.

Harul este o putere din partea lui Dumnezeu care ne învață, care ne dă putere asupra păcatului, care ne ajută în timp de nevoie și care ne dă daruri spirituale pentru a face lucrarea lui Dumnezeu (1 Petru 4:10).

Gândiți-vă la acest lucru când citează în continuare Efeseni 2: 8. Poate nu este ideea dulce (dar falsă) că Dumnezeu va trece cu vederea păcatul dacă ne-am naște din nou, dar este un gând mult mai bun. Imaginați puterea inerentă acestor versete când înțelegeți cu adevărat ce este harul:

Căci prin har sunteți mântuiți prin credință, și nu de la voi înșivă. Este darul lui Dumnezeu, nu prin fapte ca nici un om să nu se laude. Căci noi suntem lucrarea Lui, creată în Hristos Isus pentru fapte bune, pe care Dumnezeu a rânduit-o înaintea noastră ca să intrăm în ele. "(Efeseni 2: 8-10)

 Prin har, sunteți mântuiți. Această putere minunată de la Dumnezeu rupe puterea păcatului peste noi și ne permite să fim creați în Hristos Isus pentru fapte bune. Scopul harului este acela de a produce un popor pentru Hristos, care este zelos pentru fapte bune (Tit 2: 11-14).

Ar trebui să ne gândim la aceste lucruri data viitoare când folosim harul ca scuză pentru lumesc.

Sursa : https://www.christian-history.org/sola-fide.html

Biserica Catolica condusa de Papa de la Roma in evul mediu a deviat nepermis de mult de la crestinismul adevarat propovaduit de apostoli promovand erezii cumplite precum indulgentele prin care spuneau ca pot vinde iertarea de pacate si eliberarea sufletelor din purgatoriu prin plata unor sume de bani. Aceste erezii l-au revoltat pe preotul catolic Martin Luther care a incercat sa reformeze Biserica Catolica in secolul XV dar a sfarsit prin a fi excomunicat,in acest mod ruptura a devenit totala intre Biserica Catolică si reformatori . 
Martin Luther a trecut in cealata extrema eliminand total faptele dintre elementele de baza a credintei crestine . Însă dat fiind contextul in care a avut loc reforma poate nu ar trebui să-l jedecă prea aspru pe Luther, nu este exclus ca acesta să fi fost singura alternativa pentru a cotrabalasa devierea bisericii catolice (?).
 Insa in prezent adepții doctrinei luterane Sola Fide  au șansa sa reevalueze doctrina elaborată de Martin Luther in secolul al XV  si sa o puna in acord cu Sfanta Scriptura. Pentru ca este evident ca ori cat ar parea de atragatoare acestă doctrină care promoveaza ideea mântuirii sigure numai prin simpla credintă, oricine studiaza atent Scriptura poate constata ca Cuvantul lui Dumnezeu nu sustine aceasta teorie sub forma prezentată de Luther .
 In final putem trage concluzia ca nici una din cele trei ramuri ale crestinismului, catolicism, ortodoxie si protestantism  nu are ca fundament Scriptura ci doctrine proprii prin care interpreteaza Scriptura după cum le vine lor bine in asa fel incat sa se potriveasca cu doctrina proprie . 

...

Creștinismul de la ritualuri medievale la muzica rock

                                                                       

Deși atât otodoxia cât și neo-protestantismul sunt două ramuri care apațin religiei creștine - dacă le privim cu atenție constătăm cele două sunt la extreme opuse din multe puncte de vedere. Dar care ar fi de fapt varianta corectă ?
  Serviciul religios în Biserica Ortodoxă îsi are originea în liturghia concepută de părinții Bisericii  Ioan Gură de aur și Vasile cel Mare în secolele IV, V . Atât serviciul religios bazat pe aceiași liturghie care iși are originea în Evul Mediu cât și arhitectura bisericii sunt păstrate cu sfințenie, BO refuzând orice schimbare sau modernizare al actului de închinare . Chiar și în privința muzicii bisericesti BOR a rămas devotatată acelorași principii, în biserică nu se admite nici un instrument muzical, corul fiind singura formatie muzicală acceptată.

                                                                

Aceste fixații ale BO pe tradiția medievală , are atât (unele) rezultate pozitive cât și negative. Partea negativă fiind ințelegerea mai greoaie de către credincioții contemporani a Evangheliei în forma prezentată de liturghiile "arhaice" și în final la practicarea unui crestinism diluat, formal, sau chiar denaturat de un numar mare de credincioși. La toate acestea adaugâdu-se invațăturile - tradițiile nescripturale (culese din surse necrestine) apărute și introduse de Biserica oficială incepand cu secolul IV

Daca ortodocsii par a fi incremenit in tradiții  medievale , neoprotestantii au trecut în cealalta extrema , obsesia pentru o perpetuă "modernizare". 
Bisericile neoprotestante (inființate dupa Reforma protestantă din secolulul XVI) de prin anii 1970 au început să abandoneze principiile sacre care îi călauzeau pe înaintașii lor în ce privește modul de închinare reverențios în biserică introducând așa numita "închinare modernă" sau "contemporană" .
 Astfel sa permis introducerea in lăcașul de cult pe lânga orga a tot felul de alte instrumente precum bateria de tobe , chitări electrice dar și în unele biserici moderniste cam  toate genurile de muzica laică inclusiv rock si rap ,la carismatici chiar si dansul . În ultima perioadă chiar și biserici autoititulate "conservatoare"  au introdus instrumente specifice formatilor rock și un decor specific cu lumini colorate (albastru e la modă) care creiaza o ambianță ce ne duce cu gândul la un club .
                                                                 

Toate aceste schimbări au putut avea loc datorită faptului că in majoritatea cultelor  neoprotestante nu există o conducere ierarhica centralizată , cultul (ca instituție) având doar un rol de reprezentare în raport cu statul, biserica locală fiind independentă, aceasta  poate să se manifeste în orice formă dorește nedând socoteală nimanui, nici unui for de conducere superior. Singurele principii pe care le respectă cultele neoprotestante sunt câteva care țin de doctrina creștina universală respectiv doctrina Trinității (stabilită de Conciliul de la Niceea în anul 325)  și Noul Testament în viziunea protestantă elaborată de Martin Luther : Sola Scriptura, Sola Fides . În cei privește pe nondenominaționali (independenți) aceștia nu agreează principii universal valabile , decât cel mult cele elaborate de "șefii"  lor. 
Ortodocșii spun că biserica ( ca lacaș de cult)  trebuie sa arăte cu totul diferit din toate punctele de vedere față de o constructie laică, biserica nu poate arată ca o sală de spectacol sau ceva asemănator și aici nu putem să nu le dăm dreptate.

  În orice biserică creștina existența unor principii sacre privind modul de închinare in biserică respectând valorile Nou Testamentale (modelul Bisericii Primare) și învațăturile înaintașilor  privitoare la o închinare reverențioasă ar trebui să fie un element esențial care să nu lipsească din lacasul de cult. Altfel este deschisa calea catre devieri de la aspectul normal, sacru al bisericii , în acest context transformarea bisericii intr-o formă de "club religios" fiind aproape inevitabilă.

 https://muzicacrestinanet.wordpress.com/muzica-crestina-contemporana/


  În concluzie nici una din cele doua "extreme", cea ortodoxă și cea neoprotestantă ultra modernă (chiar dacă nu toate bisericile neoprotestante sunt obsedate după modernism)  nu pare a ne convinge ca este "biserica model" după Scripturi a secolul XXI .
 Ambele ramuri ale creștinismului (care de regulă se exclud reciproc tocmai datorită diferențelor care există între ele) ar trebui să ia în considerare o revizuire a modului de organizare în așa fel incât să fie în acord cu principiile Noului Testament adaptat la secolul XXI , dar păstrând caracterul reverențios sacru al lăcașului de cult (nici biserică medievală, nici club religios ) .
 În privința muzicii în lacașul de cult -între extrema cu toate instrumentele sau stilurile muzicale în biserică promovată de moderniști și fără nici un instrument în biserica (ca la ortodocși) corect ar fi păstrarea variantei de mijloc , conservatoare , poate exista instrumente dar nu orice instrument  ci doar acelea care generează melodie și armonie nu ritm de dans . Adică ar putea să existe orgă, pian, vioara ,chitară, mandolina, harpă .Nu tobe, saxofoane, clarinete etc..

Acesta ar fi normalitate , idealul, dar într-o lume a extremelor (a anormalitații)  , normalitatea este doar un vis frumos.




....

Mituri bizantine

                                                               


In mediul ortodox in special in cel al preotilor se vehiculeaza mituri pe care autorii lor le promoveaza ca pe adevaruri fundamentale. Iata cateva din acestea.

 1.Biblia este creatia Bisericii Ortodoxe din secolul IV, respectiv al preotilor B.O. 
Care este de fapt adevărul ?

   Biblia care este compusa din mai multe carti avand peste 100 de autori  care cuprinde Vechiul si Noul Testament,  a fost scrisa  intr-o perioada de aproape 1000 de ani (incepand cu anul 922 IH).
In ce priveste  cartile care compun Noul Testament au fost scrise in primul secol dupa Hristos de catre mai multi autori deja cunoscuti, acestea circuland in mediul crestin ca carti individuale sau grupate in mai multe volume.
 Primul “canon” a fost realizat în mod oficial în anul 170 d.Hr., fiind cunoscut sub denumirea de Canonul Muratorian. Acesta a inclus toate cărţile de astăzi ale Noului Testament, cu excepţia epistolelor către Evrei, Iacov şi 3 Ioan.
Conciliul de la Cartagena (anul 397 d.Hr.) a reafirmat aceleaşi 27 de cărţi ale Noului Testament ca având autoritate şi inspiraţie divină , aceasta fiind ultima autoritate canonica. 
 Concilul era format din episcopi reprezentand comunitati locale ale bisericii oficiale de stat care era la acea data Biserica Catolica si era prezidat de imparat care deseori era cel care lua deciziile finale. Conciliul nu a creat nimic doar a confirmat ca fiind canonice cartile care circulau , fiind intrebuintate deja de secole in biserici.

 2. Un alt mit propagat intens in mediul bizantin este ca Biserica ortodoxa a aparut in secolul I si tot atunci ar fi  aparut si cultul pentru Maria si cultul sfintilor , moastelor etc. 
Care este adevarul istoric ?
  In secolul I a aparut Biserica Crestina primară (fara nici o alta denumire) Biserica ortodoxă a aparut oficial cu acest nume  in anul 1054 cand Biserica catolica (infiintata la initiativa imparatului Constatin in secolul IV prin unirea mai multor biserici crestine)  sa despartit in doua , bisericile din Răsărit lundu-si numele de Bisereica Ortodoxă. 
    Cultul sfintilor  fiind preluat din religiile pagane, acestea au aparut treptat iar prin secolele III - IV sau raspandit pe o scara mai larga ,fiind introduse in final in dogma bisericii oficiale dupa secolul IV. 

 Biserica crestina care reprezenta  in vremea lui Constantin cel mult 10% din populatie a asimilat -odata cu maselele enorme de pagani care au fost increstinate "forțat" prin interzicerea religiilor pagane in secolul IV - multe credinte si traditii pagane , declarandu-le crestine .

Surse :  Inchinarea adusa mamei si copilului

Earle-E-Cairns-Crestinismul-de-A-Lungul-Secolelor

...