A Vrut Sa Devina Preot,Dar A Gasit Adevarul La Pocaiti

....

Deficiențele doctrinei Justificarii prin credință

                                                                       

                                                                       
 Pentru un protestant dogmatic doctrina Justificării prin credință concepută de Martin Luther în secolul al XV -a reprezintă  doctrina fundamentală a teologiei protestante și nu ar întrăznii sub nici o formă să pună la îndoială corectitudinea acesteia din punct de vedere scriptural. 
 Însă la o analiză mai atenta a conținutului acestei doctrine putem constata că există diferențe (neconcordanțe ) semnificative între conținutul acestei doctrine și Scriptură .
 În primul rând să vedem ce conține această doctrină , considerată de unii infailibilă.
De pe un sait aparținând unei biserici luterane am extras urmatorul pasaj:

 În conformitate cu învățăturile explicite ale Sfintei Scripturi credinciosului este justificată numai prin credință (Sola Fide), fără faptele Legii (Romani 3:28; 4:5 si Filipeni 3:9). Prin aceasta afirmatie, Sfanta Scriptura atribuie in mod direct justificarea numai credintei si exclude absolut orice fel de cauza meritorie datorata anumitor fapte pe care omul le-ar putea face in favoare sa si in vederea castigarii mantuirii (Romani 3:27).
 De indata ce o persoana a fost justificata prin credinta, el intra in posesia a toate binecuvantarile spirituale pe care Domnul Isus Cristos le-a asigurat prin ispasirea sa inlocuitoare. Prin credinta, omul este infiat si astfel devine un mostenitor al lui Dumnezeu impreuna cu Isus Cristos. 
Prin credinta in Isus Cristos, crestinul este sigur de harul lui Dumnezeu si de mantuirea vesnica. Tocmai prin faptul ca mantuirea nu depinde de faptele omului reprezinta cea mai ferma asigurare cu privire la aceasta. 
Inainte ca un om sa fie justificat, in el nu exista nici un fel de fapte bune, dar dupa justificare, omul este intr-un proces de sfintire si el actioneaza prin fapte bune pentru slava lui Dumenzeu. Din acest motiv afirmam ca faptele bune sunt un indiciu al justificarii si a procesului de sfintire ci nu o cauza a acestei justificari.

Lui Martin Luther  ia încolțit în minte o idee și anume că credința în Isus Hristos este esența creștinismului ,iar  toate celelate lucruri sunt mai puțin importante (în comparație cu credința) și pe această concepție și-a construit doctrina. Textul articolului de mai sus reprezintă teorii ,frumoase interesante, le-ați auzit probabil de multe ori în biserica din care faceți parte , dar care nu corespund 100% Scripturii și nici realitații, vom vedea în continuare în ce constă diferența între Scriptură și doctrină. De menționat faptul că Luther când a conceput această doctrină sa folosit ca argumentie de câteva pasaje din Noul Testament  care se potriveau cu concepția sa, trecând cu vederea multe altele care nu erau în acord cu doctrina pe care urma să o elaboreze.

  Justificare prin credință versus Fapte

Apropo de faptele bune a celor  care se declara credincioși, încercați să faceți urmatorul experiment : Trimiteți căte o scrisoare/e-mail pe adresa a 100 (una sută) de biserici ,pastori, organizatii neoprotestante românești (sau orice altă naționalitate) din vestul prosper al Europei sau /și din SUA, Canada în care să explicati că sunteti intr-o situatie extremă, sunteti  grav bolnav ,nu aveți pe nimeni, și aveți nevoie de un mic  ajutor urgent pentru tratamente, medicamente ,  etc. pentru a supraviețui întrucât biserica din care faceți parte  nu va poate ajuta și vedeți ce se întâmpla.
 Vă asigur că nu o să primiți nici un răspuns, de la nici una din bisericile respective nici dacă veți trimite astfel de mesaje la 500 sau 1000 de biserici protestante sau neoprotestante. 
Au incercat si altii si acesta a fost rezultatul. ( nimeni nu se va arăta interesat să ceară  informații despre situația dvs.).
Și atunci se pune întrebarea ori creștinismul nu este suficient de uman ori interpretarea pe care o dă doctrina cultelor Scripturii, este eronată.
 Sa dovedit că în bisericile în care se pune accent pe necesitatea faptelor bune ,oamenii sunt mai preocupati sa facă fapte bune,pe când în cele în care se spune că faptele nu sunt de mare importanță în creștinism sunt mai dezinterizati de a face fapte bune, fiind preocupati doar de propria bunăstare.
In ciuda a ceea ce afirmă doctrina luterană "Justificare prin credință" , Noul Testament pune un accent deosebit pe fapte nu doar pe credință. 
Misiunea lui Isus Hristos pe Pământ nu poate fi redusă doar la faptul că a venit să sufere și să moară pe cruce pentru mântuirea omenirii , Scriptura nu afirmă așa ceva. Dimpotrivă Hristos a venit la noi și pentru a  propovadui Evanghelia și pentru a ne da o poruncă nouă "Să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit Eu" (Ioan 13:34-35) . Dragostea între oameni nu poate fi doar declarativă, ea trebuie dovedită prin fapte . Mântuirea lui Hristos oferită omului nu e gratuită (și automată) ca urmare a unei credințe teoretice, cum sugerează doctrina justificării prin credință ci este una care implică obligații pentru cel care dorește sa fie mântuit. 
În Evanghelia dupa Matei  25 : 31-46 Isus vorbește despre o judecată a tuturor oamenilor ...
" Iar Împăratul le va răspunde: – Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aşa unora dintre cei mai neînsemnaţi dintre aceşti fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut!
Apoi le va zice celor din stânga:
– Plecaţi de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit pentru diavolul şi pentru îngerii lui!  Căci Mi-a fost foame şi nu Mi-aţi dat să mănânc, Mi-a fost sete şi nu Mi-aţi dat să beau, am fost străin şi nu M-aţi primit între voi, am fost gol şi nu M-aţi îmbrăcat, am fost bolnav şi în închisoare şi nu m-aţi vizitat! ".
Hristos sa sacrificat pentru om dar nu gratuit, noi avem o datorie față de Hristos - asta spune pasajul de mai sus , iar judecata la care trebuie să se prezinte toti oamenii deci inclusiv presupușii justificați prin credință este pentru a da socoteală pentru binele sau răul pe care l-au făcut in viață .
 Afirmația Domnului Isus din Matei 25 si nu numai, nu confirmă doctrina care spune că cei justificati prin credință (teoretică) au mântuirea asigurată, doar pentru că au o credință formală. 
Nu doar Domnul Isus ne spune despre o  judecată finală a tuturor oamenilor ci și apostolii, iată ce spune apostolul Pavel în  2 Corinteni 5:9-10
   "Astfel, fie că suntem acasă, fie că suntem departe de casă, scopul nostru este să-I fim plăcuţi,  fiindcă toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea tronului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata pentru ceea ce a făcut în timp ce era în trup, fie bine, fie rău."
Matei 16:7  "Căci Fiul Omului urmează să vină în slava Tatălui Său, împreună cu îngerii Lui, şi atunci El va răsplăti fiecăruia după faptele lui."
Din păcate protestanții și neoprotestanții sunt atât de atașați interpretării date de doctrina justificării prin credință încât pare că nu-i mai interesează ce spune în realitate Scriptura.

  Versetele invocate de articolul din saitul bisericii luterane ca argument pentru susținerea doctrinei justificarii numai prin credință fără fapte ,se referă la cu totul altceva.
 Fraza “faptele Legii” din Romani 3:28 și de pe tot parcursul Noului Testament se referă la legile și prescripțiile Vechiului Testament. “Faptele Legii” se referă la faptele Vechii Legi. 
Nu se referă la toate faptele și acțiunile omenești. Apostolul Pavel scria oamenilor care erau lipiți de ideea că sistemul Vechii Legi, cu circumcizia, legile despre alimentele curate și necurate, sacrificiile rituale, etc. este indispensabil.
La asta se referă fraza “faptele Legii” în Romani 3:28 și alte pasaje similare. Acest lucru este dovedit din contextul Cărții către Romani, însă în special din Galateni 2:14. dar si  Galateni 2:12-16  Galateni 3:5-6 ; 6:13,  Romani 3:1,Filipeni 3;5-9   etc.

Este adevarăt că în Noul Testament există numeroase  versete care vorbesc despre măntuirea prin credință în Domnul Isus . Ex. Matei 5:34 "Dar Isus ia zis, fiica credinta ta te-a mantuit ".
Marcu 16:16 "Cine va crede si se va boteza va fi mântuit" 
Ioan 3:36 "Cine crede in Fiul are viata vesnica" . 
Ioan 11:40  "Cine va crede va vedea slava lui Dumnezeu". 
Fapte 13:39 "Oricine crede este iertat prin El " etc.

Dacă Noul Testament s-ar rezuma doar la aceste texte, doctrina respectivă ar fi în deplină concortdanță cu Scriptura ,doar că  aceasta are o serie  de versete care vorbesc și despre alte condiții pentru obținerea mântuirii,  ( pe care unii se pare că nu le mai văd). Doar câteva exemple:
Evrei 12:14- “Urmăriți pacea cu toți, și sfințenia, fără de care nimeni nu-l va vedea pe Domnul.”
 Evrei 10:26-27- “Căci dacă păcătuim de bunăvoie, după ce am primit cunoașterea adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar o așteptare îngrozitoare a judecății și furia focului care este gata să-i mistuie pe cei răzvrătiți.”
 Efeseni 5:5-8 " Să ştiţi sigur că nici un om desfrânat sau necurat sau lacom, care este un idolatru, n-are parte de moştenire în Împărăţia  lui Cristos şi a lui Dumnezeu^.
Nimeni să nu vă înşele cu vorbe goale, căci datorită acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste cei neascultători. 
 1 Corinteni  9 :24 -27 "Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul! ...Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat". 

Matei 19:24 „Va mai spun iarasi ca este mai usor sa treaca o camila prin urechea acului, decat sa intre un bogat in Impărăția lui Dumnezeu "

 Deasemeni : Matei 10:22, Matei 7: 21 -23 ,Matei 5: 29 -30,Luca 16:19-31 ,Marcu 10:17-25 etc.

Chiar dacă unii vor fi dezamăgiți, toate aceste versete ne arată că nu există o mântuire garantată si automată pentru toți cei care cred  ci va exista în final o judecată . 
Martin Luther în doctrina "Justificarea prin credință" aduce ca argumente câteva citate din  epistolele apostolul Pavel, singurul apostol care nu la cunoscut personal pe Isus nefiind ucenic al Său, dar nesocotește epistola lui Iacov , cel care la cunoscut cel mai bine pe Domnul Isus fiind chiar fratele Mântuitorului și unul din conducatorii bisericii din Ierusalim. Ce ne spune Iacov ?
Iacov 2:14:26  "Fraţii mei, la ce folos dacă cineva spune că are credinţă, dar nu are fapte? Poate o astfel de credinţă să-l mântuiască?  Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana zilnică,  iar unul dintre voi le spune: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!“, însă nu le dă cele necesare trupului, ce folos?  Tot astfel şi credinţa, dacă nu are fapte este moartă în ea însăşi.
 Dar va zice cineva: „Tu ai credinţă, iar eu am fapte.“ Arată-mi credinţa ta fără fapte, iar eu îţi voi arăta credinţa mea prin faptele mele!  Tu crezi că Dumnezeu este Unul ? Bine faci! Dar şi demonii cred – şi se înfioară!  
 Of, om fără minte, vrei deci să pricepi că credinţa fără fapte este zadarnică?  Avraam, strămoşul nostru, n-a fost el îndreptăţit prin fapte, atunci când l-a oferit pe fiul său, Isaac, pe altar?  Vezi deci că credinţa a lucrat împreună cu faptele lui, şi credinţa a fost făcută desăvârşită prin fapte. Astfel a fost împlinită Scriptura care spune: „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, şi El i-a socotit acest lucru dreptate“; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu“.  Vedeţi aşadar că un om este îndreptăţit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.  În acelaşi fel şi prostituata Rahav: n-a fost ea îndreptăţită prin fapte, atunci când i-a primit bine pe mesageri şi i-a trimis apoi pe un alt drum?  Aşa cum trupul fără duh este mort, tot astfel şi credinţa fără fapte este moartă."

Desi chiar și apostolul Pavel vorbește despre fapte, nu doar de credință .
Romani 2:7- “Celor care prin statornicia în a face bine caută gloria, cinstea și nemurirea le va da viață veșnică.”
  Dar privind spre contextul în care Martin Luther  a conceput doctrina justificării prin credință , cu devierea cruntă  a bisericii catolice din acea vreme de la Sciptură prin vinderea de indulgențe care echivalează cu "cumpărerea cu bani" a  mântuirii , saltul în extrema opusă a lui Luther, prin scoaterea faptelor afara din Scriptură  sau cum afirmă unii teologi înlocuirea faptelor cu credința , este oarecum de înțeles , dar nu justifică acțiunea în sine. Și cu atât mai puțin nu poate fi o justificare pentru noi astăzi să acceptăm tot ce sa conceput atunci ,la secole dupa acele evenimente, în condițiile in care sunt lucruri evident intr-o interpretare care nu ține seama de Scriptură în intergalitatea sa. 
Noul Testament ne revelează faptul că credința în Hristos este prima și cea mai importantă condiție a mântuirii dar nu singura (decât în cazuri expeționale) , asta pare că unii înțeleg mai greu.
Desigur ca Dumnezeu este suveran să mântuiască pe oricine dorește El, dar să nu ne amăgim crezând că în final toți vor fi mântuiți ignorând textul Sfintei Scripturi referitor la acest subiect.
Din păcate foarte puțini țin cont de aceste lucruri.. pentru că majoritatea deși au biblia în mănă o interpreteaza după doctrina cultului din care fac parte, nu cum este scris explicit "negru pe alb" în Scripturi. 
Da, dacă faci tot ce este scris, te pocăiești de păcate, ai devenit un creștin născut din nou și toate celelate poți considera că ai șanse foarte mari  să fi mântuit prin mila lui Hristos , dar să te consideri sigur mântuit doar pentru că crezi, înseamnă să ignori Scriptura , crezând mai degrabă o dogmă (foarte atractivă e drept) dar inventată de oameni.

Ca o concluzie doctrina Justificării prin credință, deși pare foarte atractivă , prin faptul că promite că oricine crede în Hristos este sigur mântuit îl va determina pe credincios (aproape sigur) să nu își mai dea interesul suficient să studieze și să împlinească Cuvântul Scripturii (Noului Testament) ad-literam, amăgindu-se că el este deja mântuit prin credință iar restul contează mai puțin.
 De altfel este deja cunoscut că în țările unde luteranismul a fost religie majoritară Suedia, Norvegia  Finlanda etc. creștinismul aproape că a dispărut .


 Pe de altă parte nici ortodocșii care spun că sunt mântuiți prin fapte și credință (plus slujbe și ritaluri popești) nu stau mai bine la capitolul fapte bune .Recent am aflat de la un post TV despre un caz, o familie de oameni bolnavi cu o situație finaciara precară a cerut oficial un ajutor financiar atât mitropolitilui din zona de domiciliu cât și patriarhului, fiind într-o situație disperată, dar ambii i-au răspuns că "Biserica nu are bani", deci nu-i poate ajuta. (banii merg desigur pe clădiri nu la oameni nevoiași). 
Creștinismul azi nu mai este aplicat după Cuvântul lui Dumnezeu ci după voia fiecăruia, creștinismul adevărat este unul singur, cel din Scrpturi. 

                                                                   


                          Creștinii ce vor merge în iad de Carmelo Brenes - Video intergal



                                                                   

Therefore, my dear friends, as you have always obeyed--not only in my presence, but now much more in my absence--continue to work out your salvation with fear and trembling,
Filipeni 2:12 (biblia protestanta NIV, KJV etc.) 

vezi si Martin Luther versus Iacov 




...

Modern worship

Închinare ?
                                                                             

...

Mărturie Am lăsat ortodoxia pentru credința adevărată

...

Daruri de Crăciun

                                                        

...

Isteria "anti-legalistă" o erezie ?

A devenit o "moda" in ultimul timp in mediul virtual  neoprotestant condamnarea "legalismului"  .Nu poti sa amintesti intr-o discutie de necesitatea faptelor sau de aplicarea invataturilor apostolilor referitoare la imbracaminte  sau orice altceva ca esti etichetat imediat ca "legalist".    
Versetele preferate ale "anti-legalistilor" sunt cele care aparent garanteaza mantuirea fara nici o conditionalitate precum : Marcu 16.16 sau Efeseni 2:8-9 :  Ce scrie in Noul Testament in rest (si scrie multe) in afara celor doua versete , pentru ei conteaza mai putin .

Acest curent impotriva unui presupus "legalism" crestin este generat de teologia liberala occidentala care a ajuns si la noi prin pastorii scoliti peste ocean , Legalism în viziune liberală însemnând aplicarea ad-litteram a Scripturii.
 "Să impui autoritatea bibliei asupra a tot ce învăţăm şi practicăm este legalism ..." afirmă neo-leberalii. 
 Liberalismul, neoliberalismul sunt devieri de la crestinismul adevarat evanghelic spre forme care cauta sa indeparteze pe crestin de Evanghelie (in integritatea ei) spre o forma de crestinism diluat, este deviere deci o erezie.  

In Noul Testament termenul de legalist/legalism se refera exclusiv la dorinta unor crestini de a pastra traditii, legi mozaice din Vechiul Testament precum "taierea imprejur" etc. in crestinism , pe care apostolul Pavel le condamna  si nimic altceva
     
                                                             

Cand este ceva in biblie pe care bisericile (cultele) nu le place acestea le va numi legalism (Ravenhill).






...

Protestanții la Judecata de apoi

                                                                   

Dacă intri în orice biserică protestantă o sa ți se spună de la bun început că condiția unică pentru a afla mântuirea  este credința în Isus Hristos, la neoprotestanți se mai adaugă la condiții  pocăința de păcate și botezul nou testamental cu precizarea că dacă vei îndeplini aceste condiții sigur vei fi mântuit .
 Asta ar însemna ca cel convertit în astfel de condiții nu va mai merge la judecată ci direct în paradis , este și credința care o au cei mai mulți neoprotestanți.

Ce spune însa Scriptura referitor la acest subiect ? Matei 25 :31-46

31. Cand va veni Fiul omului in slava Sa cu toti sfintii ingeri, va sedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.
32. Toate neamurile vor fi adunate inaintea Lui. El ii va desparti pe unii de altii cum desparte pastorul oile de capre;
33. si va pune oile la dreapta, iar caprele la stanga Lui.
34. Atunci Imparatul va zice celor de la dreapta Lui: "Veniti binecuvantatii Tatalui Meu de mosteniti Imparatia care v-a fost pregatita de la intemeierea lumii.
35. Caci am fost flamand, si Mi-ati dat de mancat; Mi-a fost sete, si Mi-ati dat de baut; am fost strain, si M-ati primit;
36. am fost gol, si M-ati imbracat; am fost bolnav, si ati venit sa Ma vedeti; am fost in temnita, si ati venit pe la Mine."
37. Atunci cei neprihaniti Ii vor raspunde: "Doamne, cand Te-am vazut noi flamand si Ti-am dat sa mananci? Sau fiindu-Ti sete si Ti-am dat de ai baut?
38. Cand Te-am vazut noi strain si Te-am primit? Sau gol si Te-am imbracat?
39. Cand Te-am vazut noi bolnav sau in temnita si am venit pe la Tine?"
40. Drept raspuns, Imparatul le va zice: "Adevarat va spun ca, ori de cate ori ati facut aceste lucruri unuia din acesti foarte neinsemnati frati ai Mei, Mie Mi le-ati facut."
41. Apoi va zice celor de la stanga Lui: "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic care a fost pregatit diavolului si ingerilor lui!
42. Caci am fost flamand, si nu Mi-ati dat sa mananc; Mi-a fost sete, si nu Mi-ati dat sa beau;
43. am fost strain, si nu M-ati primit; am fost gol, si nu M-ati imbracat; am fost bolnav si in temnita, si n-ati venit pe la Mine."
44. Atunci Ii vor raspunde si ei: "Doamne, cand Te-am vazut noi flamand, sau fiindu-Ti sete, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau in temnita, si nu Ti-am slujit?"
45. Si El, drept raspuns, le va zice: "Adevarat va spun ca, ori de cate ori n-ati facut aceste lucruri unuia dintre acesti foarte neinsemnati frati ai Mei, Mie nu Mi le-ati facut."
46. Si acestia vor merge in pedeapsa vesnica, iar cei neprihaniti vor merge in viata vesnica."

Ce ne spune Isus Hristos în acest pasaj din Evanghelii ? Că va fi o judecată pentru toți oamenii si fiecare va fi judecat pentru binele sau răul care la făcut în viață . 

 Unii foarte mândrii de credința lor protestantă se afișează peste tot că ei sunt mântuiți prin har prin credință nu prin fapte și nu înteleg sub nici o formă cum de ei vor trebui să se prezinte în final la o judecată "pentru binele sau răul pe care l-au făcut in viata" . Asta in condițiile in care ei au fost asigurați ca sunt deja  mântuiți din momentul când și-au mărturisit credința .

Aici este o neconcordanță între ce spune Evanghelia și ce spune pastorul, doctrina cultului. Iar pâna la urma credinciosul are de ales între cele două .
În cele mai multe cazuri  chiar și neoprotestanții "cei cu biblia în mâna" își formează crezul după cel al bisericii din care face parte și nu după  ce scrie în Scripturi. 
Deși am putea considera că e puțin ciudat să te autointitulezi  "evanghelic" dar să nu ai Evanghelia  ca fundament al credinței, Evanghelia în totalitatea ei și nu doar ce-i place la fiecare să rețină în ea..

Dar în fond cum de sa ajuns în această neconcordanță doctrinară ? Simplu prin Reforma inițiată de Martin  Luther în 1517. Provocat de ereziile bisericii catolice care au proclamat ca orice credincios care cumpară indulgențe oferite de Biserică poate avea asigurată mântuirea sau cel puțin  salvarea din purgatoriu ...Luther a inițiat o reformă în care a declarat că credința in Hristos e sigura condiție de obținere mântuirii , faptele neavând nici o valoare pentru mântuire. 
Reforma inițiată de Luther a fost indiscutabil una necesară și benefică doar că a trecut dintr-o extremă în alta în ce privește valoarea faptelor în credința creștină , catolicii și ortodocșii le supraevaluau considerandu-le  mântuitoare iar Martin Luther le-a subevaluat considerându-le neimportante .
 Dacă Luther se oprea la eliminarea devierilor bisericii catolice de la Scriptura era minunat, dar el a mers mai departe în ofensiva lui împotriva faptelor care începuse sa-l obsedeze (vezi atitudinea belicoasă a lui Luther impotriva epistolei  lui Iacov dar nu numai).
 Luther a înlocuit faptele cu credința. Protestanții si neoprotestanții au preluat viziunea lui Luther privitor la fapte și le-au traspus în doctrina proprie. 

Rezultatul a fost ca credincioșii nu mai consideră faptele bune ca ceva obligatoriu cum sugerează textul Scripturii ci ca ceva facultativ , "dacă sunt dispus, dacă am chef,mă implic  fac fapte bune , dacă nu,nu", așa gândesc cei mai mulți.
Să dau un exemplu practic , unul singur. De curând a trebuit să caut pentru cineva care trebuia să meargă la o clinică în străinatate , un traducator din romana în germană pentru o zi dar și un loc de cazare fară pretenții pentru o noapte. .Pentru că nu cunoșteam pe nimeni în orașul respectiv (in Europa de vest) am contactat prin intermediul internetului cu "oarecari speranțe" două biserici românesti penticostale (altele nu erau de limba romană) . Am primit răspuns doar de la una din biserici cealaltă nu a răspuns deși am scris pe toate adresele disponibile și am sunat la telefon, nici un răspuns. Persoana care a răspuns după un timp...a spus că va întreba la biserică să vadă dacă " e cineva dispus să se implice" dupa care muțenie totală ,nimeni nu sa arătat (bine) dispus să se implice în această problemă, să ajute un bolnav grav într-o problemă serioasă și care nu implica neparat costuri financiare. 
Aceștia ne sunt "frații " din diaspora...sau adaptat repede la societatile seculare unde sau instalat.
Am întrebat și la o biserică baptistă internațională din oraș , dacă poate să-mi dea informatii cum ași putea găsi un loc de cazare fară pretenții pentru o noapte, răspunsul pastorului (american) a fost caracteristic  "biserica noastră nu are resurse să se implice în astfel de activitati , iar cazarea la hotel este foarte scumpă ." ..Deasemeni m-am adresat în scris și altor 6 biserici "evanghelice" din orașul respectiv  cu aceiași întrebare ca la baptiști, nici un răspuns, aceiași  "credință moartă" fară fapte cum o numește Iacov pe linie peste tot. 
La ce mai citesc acești oameni Scriptura daca puțin le pasa ce scrie in ea ?

Ce spune de fapt Scriptura referitor la acest subiect ? 

Biblia și mai ales Noul Testament vorbește de importanța faptelor de la un cap la altul, faptele sunt strâns legate de credință , cele două nu pot fi separate.

Isus Hristos a spus in Ioan 13:34-35

Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii! Aşa cum v-am iubit Eu, tot aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.  Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii. 

Este clar formulată, e o poruncă (un ordin)  ,nu este ceva facultativ , Hristos a dat porunci creștinilor ce trebuie sa facă dacă vor sa fie plăcuți Domnului, iar o poruncă nu e sinonim cu facultativ, fac dacă am chef, dacă sunt dispus, e ceva pentru care va trebui sa dai socoteală intr-o zi. Hristos ne-a iubit întratât incat și-a dat viata pentru noi dar așteaptă ca și noi să facem ceva pentru semenii noștrii să îi iubim exact la fel cum ne-a iubit El dovedind asta practic prin fapte nu prin vorbe..

Pasajul din Matei 25 este citat mai sus si este foarte clar - ce spune Hristos crestinilor,  El nu cere crestinilor doar credinta ci cere si fapte. El a venit in lume din doua motive 
1. Sa ne invete voia lui Dumnezeu pentru oameni , Noul Legămant pentru cei răscumpărați , această include " o poruncă nouă".. "să vă iubiti unii pe altii cum v-am iubit Eu" și asta implică obligatoriu fapte așa cum reiese și din Matei 25:31-46 ,Matei 16 :27,Romani 2:6, 2 Petru 1;5,1 Ioan 3:18, etc.
2. Să se sarctifice, să moară pe cruce pentru păcatele omenirii . Dar nu gratis așa cum cred cei mai multi ci cu responsabilităti pentru cei care il urmeaza .

Iacov fratele mântuitorului explică care este de fapt credința adevarătă pe care Hristos o așteaptă să o manifestăm  noi.

 ^" Fraţii mei, la ce folos dacă cineva spune că are credinţă, dar nu are fapte? Poate o astfel de credinţă să-l mântuiască?  Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana zilnică,  iar unul dintre voi le spune: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!“, însă nu le dă cele necesare trupului, ce folos? Tot astfel şi credinţa, dacă nu are fapte este moartă în ea însăşi.

 Dar va zice cineva: „Tu ai credinţă, iar eu am fapte.“ Arată-mi credinţa ta fără fapte, iar eu îţi voi arăta credinţa mea prin faptele mele!  Tu crezi că Dumnezeu este Unul? Bine faci! Dar şi demonii cred – şi se înfioară!  
 Om fără minte, vrei deci să pricepi că credinţa fără fapte este zadarnică"

Sperăm ca pâna la urma chiar și cei mai "fixisti " îndoctrinati ..să  inteleagă ca Scriptura ne invata de la un capat la altul ca faptele sunt esentiale si obligatorii pentru orice crestin în opozitie cu doctrina (mentalitatea) multor culte p/np care ne prezintă faptele bune ca fiind neesențiale și facultative. Altfel spus - nu este rău daca le faci, dar nu sunt obligatorii  pentru că ești oricum mântuit prin credință nu prin fapte .
 Fie că se acceptă fie că nu, chiar dacă Reforma pretestantă a adus schimbări necesare a introdus si ....bizanterii prin faptul că sa pus în final accentul în  totalilate si aproape exclusiv pe credință punând în umbra (la colț ?) alte invățături importante ale Evangheliei . Concret sa împărțit Scriptura  în două, lucruri esențiale mântuitoare și ....altele (facultative) .
 Aici  ar trebui probabil sa se ma "reformeze" pentru a duce doctrina/mentalitatea cultului la  Cuvantul Evangheliei (a auzit cineva ? nimeni ..).

Pastorul Nicolae Geanta de la Londra spunea într-o predică recentă postata si pe net că 
"Daca vrei să le vorbesti românilor despre milă, dar si englezilor, este destul de greu pentru ca lipsa milei a început să devina un sport naţional" . Recunoaste si pastorul că mila (mila și faptele se leagă) au cam dispărut de la crestinii contemporani pretinși "sfinți". Din păcate subiectul este tratat ca un fapt banal și apoi se mai miră cum de oamenii sunt așa cum sânt.

Altfel ce este scris in Scripturi se va implini pana la ultima virgulă inclusiv ce a spus Hristos în Evanghelia dupa Matei 25.

Credința este prima condiție a mântuirii și cea mai importantă, dar nu unica  .
 Pocăința este și ea obligatorie, Isus a spus  „…daca nu va pocaiți toți veti pieri la fel”    Luca 13-5 , dacă nu te pocăiești ai toate șansele să ajungi în pedeapsa veșnică pentru eternitate.
Nașterea din nou /de sus, este și ea obligatorie  „Adevarat, adevarat iți spun că, daca un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împaratia lui Dumnezeu.” Ioan 3-5. 
Evanghelia trebuie crezută și aplicată în întregime nu  doar fragmente ce ne place noua din ea.

   









...                                                                                

Creștinul pocăit și lumea...

                                                              

Înainte de anul 1990 cei care intrau la programul de caticheză ( aprofundarea doctrinei bisericii care se făcea de obicei înainte de botezul nou testamental), erau învațați că primele lucruri care se cer unui creștin evanghelic sunt credința și pocăința. Pocăința însemând o schimbare radicală, concret o întoarcere "stînga împrejur" ca în armată .Ți se spunea.. dacă pîna azi ți-a placut băutura, de azi ai renunțat la ea, dacă ți-au plăcut femeile (bărbatii ) de azi ai terminat cu ele, dacă îți plăceau distracțiile, cluburile, spectacolele, muzica lumească (pop, rock, rap, populară ) ai terminat cu ele. Și odată cu plăcerile păcatoase ai terminat și cu prietenia cu lumea, va trebui să-ți schimbi anturajul.
 Aceste învățături Scripturale erau predicate și promovate intens înanite de 1990 în bisericile neoprotestante. 
Iacov 4:4 "Nu știti ca prietenia lumii este vrajmășie cu Dumnezeu" 
Ioan 2:15 "Nu iubiți lumea și nici lucrurile din lume, pofta firii pamântești, lăudăroșenia vieții,nu este de la Tatăl ci din lume.."
În prezent lucrurile pare ca s-au schimbat în mod semificativ,  nu se mai predică pe un ton suficient de ferm schimbarea radicală a vieții, iar separarea de lume este considerat un subiect oarecum depășit în multe biserici și asta dovedește practic o îndepartare de învătătura Scripturii .

Ca să introduc și o scurtă mărturie personală,când eram eu "în lume", la ortodocși, aveam sentimentul acesta al apartenenței la o comunitate vastă cu valorile ei, credința ortodoxă de care eram atașat pentru caracterul ei  "liberal" secular (faci ceți place, fără restricții) muzica lumească, distracția lumii,  plăcerile lumești etc. De aceea la început mi-a fost foarte greu să concep să mă despart de toate acele lucruri de care mă simțeam profund legat cu legături puternice de la început. Acest sentiment îi încearcă pe mulți de aceea nu se pot pocăii pentru ca se simt legați iar pocaința în viziunea unui om din lume înseamna restrângerea unor libertăti (băutura, distracție, spectacole ,dezmătul din cluburi ) etc. 
De aceea unii teologi np  inspirați de teologia liberală americană și nu numai au introdus și în Romănia în ultimii ani aceiași teologie  liberală numind percepte Nou Testamentale consacrate care impuneau reguli de comportament, restricții de un anumit fel ,drept "legalisme" depășite care ar trebui eliminate. (metanoiștii, independenții).
Teologia liberală occidentală a pătruns în bisericile din Romania sub diferite forme una fiind închinarea prin muzica contemporană (stiluri lumești) , tobele în biserică au aceiasi origine  occidentală care a introdus lumea si lumescul  în biserică. Invocarea psalmilor în acest context e falsă pentru că niciodată în Casa Domnului ,sinagoga evreiască vechi testamentală nu au fost introduse toate instrumentele (de ex. instrumente de percuție) pentru că erau reguli date de Dumnezeu în acest sens .

Separarea de lume ar trebui să înceapă poate cu limitarea (autocontrolul) vizionarii programelor la televizor -televizorul reprezentând nimic altceva decat LUMEA cu valorile ei .
 În timp ce sunt unii penticostali (inclusiv biserici ) care consideră privitul la televizor un păcat de aceea  nu au televizor in casă , la extrema opusă sunt cei care au chiar mai mult decat un televizor în casă ,au câte unul în fiecare cameră sau chiar dacă au doar unul "face parte din familie " este pornit aproape tot timpul, tot gunoiul lumii este revărsat și absorbit în mințile și sufletele lor, mai grav poate este ca printre aceștia sunt și pastori. Și asta se vede după cum vorbesc, ce scriu pe facebook, ce predică în biserică..Dar desigur separarea de lume cu valorile ei nu ar trebui sa se limiteze la programele TV.
Din moment ce nu consideră separarea de lume un lucru necesar , chiar obligatoriu, nu ne mirăm ca sunt creștini pretinsi "pocăiți" dar lumești care de abia îi mai poți deosebi de lume sau pe unii nu îi poți deosebi sub nici o formă. 
Există neoprotestanți născuți și crescuți în familii  np care nu înțeleg separarea de lume pentru că nu au experimentat-o precum cei care au avut o trecere dramatică din viața din lume la credința creștină scripturală.
Pocăința  fara separare de lume nu mai e pocăință autentică. Separerea de lume nu ar trebui însă să ne determine să cădem in  ispitita mândriei spiritiale   să ne considerăm superiori altora , noi nu avem nici un merit. Meritul este doar a lui Dumnezeu prin mila și îndurarea Lui suntem ceia ce suntem.

                              

"Vițelul de aur" idolul , simbolul distracției,  cel ce dă ritmul la dans  a devenit un obiect de nelipsit de lângă anvoanele multor lăcașuri de cult moderniste....cum te-ai separat de lume ,dacă ai adus lumea și simbolurile ei  în biserică? Nu te-ai separat, acesta este motivul.
 Nu veni cu argumente din Vechiul Terstament că nu sunt relevate. In Vechiul Testament exista manifestări ale omului firesc prin muzică cu tot felul de instrumente ,DANS, dar astea țin de omul firesc senzual și nu erau manifestate in Casa lui Dumnezeu. in Noul Testament se cere ca inchinarea sa fie doar in DUH si in adevar ceia ce e cu totul altceva. 

Instrumentele ce pot fi folosite in biserica :
https://muzicacrestinanet.wordpress.com/fanfare-percutie/






...

Cum se scrie corect ?

CUM SE SCRIE CORECT : IISUS SAU ISUS ?

În urmă cu mai mulţi ani, un student din Cluj mi-a atras atenţia supărat, arătînd spre titlul unei cărţi pe care o ţineam în mână. A explodat, pur şi simplu, cu un aer de expert: „Isus se scrie cu doi I. A scrie Isus cu un I e o blasfemie. Mi-a spus mie preotul din sat că Isus cu un I înseamnă măgar.” Nu-mi mai aduc exact aminte ce i-am răspuns, dar am fost cel puţin jenat de această replică. Spre surprinderea mea, problema scrierii numelui Mântuitorului este încă actuală pentru mulţi dintre cei cu care mă întâlnesc zilnic. Din această cauză m-am decis să scriu acest articol. Nu am pretenţia că el va clarifica orice dispută, dar cred că va aduce lumină măcar asupra câtorva aspecte importante ale discuţiei noastre.

Dacă discuţia despre cum se scrie corect în româneşte numele Mântuitorului este destul de complexă, răspunsul la întrebarea dacă Isus înseamnă „măgar” e foarte simplu. Astăzi, când cineva îmi spune „Isus cu un I înseamnă măgar”, îi răspund cu o întrebare: „În ce limbă? În română? În greacă? În ebraică? În vietnameză?” Răspunsul e mereu acelaşi: „Nu ştiu în ce limbă, dar mi-a spus mie CINEVA că aşa e…”

De fapt, în limba ebraică, pe care Isus a vorbit-o, sunt patru cuvinte folosite de autorii biblici pentru a se referi la un „măgar”: hamor, ayir, athon şi arod (se poate adăuga şi pere, care se referă la un măgar sălbatic). După cum se poate observa, niciunul dintre aceşti termeni nu are vreo legătură cu cuvântul „Isus”.

De asemenea, în greaca veche (Koine), limbă în care au fost scrise cărţile Noului Testament, există patru cuvinte care au fost traduse în limba română cu „măgar”: hupozugion, onarion, onos şi polos (ultimul termen se referă mai degrabă la vârsta unui animal decât la specia lui).

Nu ştiu cine a născocit această idee (cum că „Isus cu un I înseamnă măgar”), dar putem afirma cu hotărâre că este neadevărată (şi, probabil, răuvoitoare), iar cei care o propagă în continuare dau dovadă de ignoranţă.

i.Numele Mântuitorului în alte limbi

La naştere, Domnul nostru a primit de la părinţi numele ebraic Yeshua, care are înţelesul de „Mântuitor”. Aşa cum se ştie, influenţa elenistă în Israel a fost substanţială în timpurile antice. Se presupune, cu bun temei, că atât Mântuitorul, cât şi ucenicii Lui vorbeau fluent limba greacă. Când a fost pusă problema adaptării numelui Yeshua în limba greacă, nu s-a tradus semnificaţia numelui (în acest caz s-ar fi folosit soteria, adică mântuire), ci numele a fosttransliterat, arătându-se astfel o preocupare pentru partea fonetică. Astfel, Yeshua s-a transformat în grecescul Iesous(Ιησουζ).

Procesul de transliterare a unui nume dintr-o limbă în alta este foarte interesant. Observaţi, de exemplu, că în cazul nostru, la Iesous a fost adăugat la urmă un „s”, care nu există în ebraică. De unde provine acesta? Din faptul că în limba greacă numele bărbaţilor se termină de obicei cu consoana „s”. Avem astfel în Noul Testament nume precum Nicodemos, Iudas, Lazaros, Ananias etc.

Doar în treacăt câteva cuvinte despre grecescul Hristos (Χριστὸς). Acesta nu este, practic, un nume, ci un titlu (având înţelesul de „Mesia, Unsul lui Dumnezeu”). Numele Mântuitorului a fost Yeshua (sau Iesous), la care s-au adăugat alte specificaţii (fiul lui Iosif, Nazarineanul etc). Hristos deci nu a fost numele Său de familie (cum cred unii), ci un titlu care a descris slujba Sa în planul lui Dumnezeu.

Cum se scrie numele Mântuitorului în alte limbi? În limba latină este Iesus, englezii îi spun Jesus, maghiarii Iezus, francezii Jesus, spaniolii Jesu, italienii Gesu, iar musulmanii şi hinduşii Isah. O să revin puţin mai târziu asupra acestui amănunt, dar nu pot să nu remarc acum păstrarea literei „e” în majoritatea limbilor europene.

III. Numele Mântuitorului în limba română

Acum ajungem la adevărata problemă, unde ar trebui să aducem în discuţie argumente lingvistice, teologice, etimologice, fonetice etc. (din păcate, spaţiul insuficient nu ne permite o discuţie amănunţită).

Prima precizare pe care vreau să o fac este că cea mai veche grafie în limba română cu caractere latine a fost Jssus (Catehismul lui George Buitul, 1701).

Cei care folosesc numele Iisus invocă diferite motive. De exemplu, faptul că grafia Iisus este etimologică, reproducând ambele vocale din grecescul Iesous. În această situaţie, ar trebui ca numele să fie pronunţat cu două sunete înainte de primul „s”. Mai mult, încă din Evul Mediu grecii au început să citească litera „eta” ca un „i”. Astfel, „Ie” a devenit în pronunţia curentă un „i” lung. În plus, unii consideră că folosirea numelui Iisus este necesară pentru a face distincţie între Mântuitorul şi alţi bărbaţi pe nume Isus din acea vreme (întrucât acest nume era foarte comun în Palestina).

Cei care argumentează pentru folosirea grafiei Isus cred că numele Iisus ne-a parvenit prin intermediul slavonei, având doar în mod indirect o influenţă grecească. O influenţă slavonă se mai poate vedea, de pildă, în modul în care grecescul Paulos s-a transformat în românescul Pavel. În plus, în limba română, cuvintele ar trebui scrise aşa cum se pronunţă. Care dintre noi foloseşte doi I atunci când pronunţă numele Mântuitorului? Deci dacă îl pronunţăm cu un singur I, ar trebui să îl şi scriem cu un I.

Ca să complic puţin discuţia, există un alt grup de creştini care consideră că transliterarea cea mai potrivită din limba greacă ar fi Iesus, nu Iisus ori Isus. Adică dacă trebuie să păstrăm cele două vocale de la începutul numelui, de ce să nu le păstrăm pe cele originale (Ie), în loc de Ii? Mai ales că această pronunţie ar fi în acord atât cu greaca veche şi cu ebraica, cât şi cu limbile moderne europene.

Părerea mea

Din punctul meu de vedere, toate cele trei variante (Iisus, Isus sau Iesus) sunt acceptabile. În cele din urmă, este o problemă de opţiune personală. Numele Isus sau Iisus nu are nicio semnificaţie intrinsecă în limba română. Gândiţi-vă că o discuţie asemănătoare s-ar putea porni cu privire la modul în care să scriem corect Χριστὸς. Cum e mai bine să transliterăm litera „chi” cu care începe acest cuvânt? Care variantă e mai corectă: Cristos, Hristos sau Christos?

Deşi am putea afirma că una dintre variante ar fi superioară celorlalte, în cele din urmă, relaţia noastră cu Dumnezeu nu va fi afectată de alegerea pe care o facem în această privinţă. În final, ceea ce contează, de fapt, este respectul faţă de Persoana Mântuitorului.

Sper ca acest articol să ne motiveze să credem că Mântuitorul ne va primi rugăciunile indiferent cum Îi pronunţăm numele. Şi mai sper că de acum încolo noi toţi vom avea o atitudine mai conciliantă faţă de cei care au păreri diferite de ale noastre.

Shalom!

http://www.fitzuica.ro/articol/cum_se_scrie_corect_iisus_sau_isus_-190.html





..