luni, 30 septembrie 2024

Falsificare istoriei creștinismului de către adepții religiei bizantine

Diagrama din stânga este parțial corectă, cea din dreapta este falsă 

 Fundamentaliștii BOR îți motivează (să nu spun isterizează)  adepții avansând teoria că biserica lor a apărut în primul secol fiind inființată de însuți Hristos iar în momentul schizmei din anul 1054 Biserica Catolică s-a desprins din cea ortodoxă . 

Realitatea este că în Sf. Scriptură nu este menționat nimic de Biserica Ortodoxă și nici  de cea Catolică, în concluzie pretenția BOR ca ar fi "Biserica cea una"  cade din lipsă de dovezi. 

Care a fost în realitate evoluția Bisericii creștine 

Isus Hristos și apostolii au inființat întradevar Biserica Apostolică iar aceasta a funcționat în primul secol exclusiv pe baza principiilor și doctrinelor cuprinse în Noul Testament care chiar dacă înca nu era alcătuit canonul bibliei cărțile care compun Scriptura au circulat separat fiind folosite ca îndruămtor spiritual în bisericile locale.

Începând cu secolul II, în biserici apar învățături noi care se adaugă la cele existente , prezbiterii devin preoți după model evreiesc , episcopii (supraveghetorii) primesc și ei statut de preot superior apare astfel ierarhia bisricească inexistentă în Biserica Primară. Dintre episcopi unii se dovedesc că au  calități deosebite și astfel apar cei numiți  "părinți bisericești ", aceștia prin scrierile lor adaugă noi învățături  și le dau o interpretare nouă la cele deja existente.

 După legalizarea creștinismului de către Împaratul Constantin în anul 313, se organizează Conciile Ecumenice pentru clarificarea unor doctrine, primul fiind cel de la Niceea din anul 325 prezidat de împărat. Apoi urmează altele în total 21 de concilii (sau sinoade ) prin care s-au introdus doctrine noi precum cultul Mariei , al sfinților etc. Tot in sec. IV apar Liturghiile (Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare ).

 Astfel Biserica Apostolică s-a transformat in Biserica Soborniceaca care înseamnă:   Întemeiata pe hotărârile sinoadelor ecumenice  ( conform DEX) .

 Diferențele dintre Biserica Apostolică intemeiată de apostoli și cea sobornicească întemeiată prin hotărârile sinoadelor ecumenice (având ca bază doctrinară acele decizii) sunt semnificative, cea apostolică avea la fundament dogmatic Sf. Scriptură, cea sobornicească are la bază biserica ca instituție și clerul care deține toată puterea.

În anul 380 Împăratul Theodosius declară creștinismul religie oficială al Imperiului Roman, fiind acceptată o singură Biserică numită Biserica Catolică (Universală) toate celelate forme de religie fiind interzise . Această Biserică unică avea totuși două ramuri una Răsăriteana numită Biserica greacă cu sediul la Constantinopol și Biserica Latină cu sediul la Roma. În timp cele doua ramuri ale Bisericii Catolice s-au antagonizat , au apărut divergente importante iar în anul 1054 s-au separat prin excomunicarea de către Papa de la Roma al  patriarhului de la Constantinopol.

Biserica Ortodoxă  

Saitul italian it.m.wikipedia.org/wiki/ scrie despre Biserica ortodoxă (valabil in parte și pentru cea catolică) :

„Putem spune ca nașterea Ortodoxiei , în sens general a avut loc în jurul secolului al IV-lea , când creștinismul începe să se îndepărteze de paradigma iudeo-creștină și începe să țină primele concilii .
Din secolul al IV-lea al creștinismului , când Biserica a fost numită „catolică” în crezul niceno-constantinopolitan și în actele oficiale ale împăraților romani (vezi Edictul din Tesalonic ), termenul „ortodoxie” a intrat și în vocabularul creștin (a fost găsit in scrierile lui Eusebiu din Cezareea , ale lui Iulius I , ale lui Atanasie din Alexandria , ale lui Vasile cel Mare și în secolul al V-lea în actele Sinodului din Efes și Sinodului de la Calcedon ) .
Termenul „ ortodoxie ” devine frecvent utilizat pentru a indica cu precizie Biserica Ortodoxă numai începând cu schisma orientală din 1054 , pentru a o deosebi de Biserica Catolică.” 

 Sursa citatului : it.m.wikipedia.org/wiki/Chiesa_ortodossa?

În concluzie diagrama prezentată la începutul articolului realizată de fundamentaliști BOR privind istoria creștinismului este eronată fiind lipsită de dovezi istorice.

Diagrama corectă a istoriei creștinismului ar putea arată precum cea de mai jos. 

                                             


vineri, 13 septembrie 2024

Baptistă Botezată Cu Duhul Sfânt A Primit Darul Vorbirii In Limbi

 


Biserica Baptistă te introduce în cunoașterea Scripturii și a lui Dumnezeu însă există biserci (culte) care oferă mai mult de atât. Dacă faci o vizită pe la penticostali vei afla că există stări chiar mai profunde de cunoaștere a lui Dumnezeu . La aceste stări se poate ajunge prin stăruință în rugaciune, în acest mod se poate primii ceea ce penticostalii numesc "botezul cu Duhul Sfânt" o stare spirituală deosebită care se poate manifesta prin "vorbirea in limbi necunoscute". Credincioșii  firești sau dogmatici nu pot ințelege astfel de lucruri. 

O tânără creștină baptistă din Zalău avea o doriță fierbinte a de a ajunge la o cunoaștere a lui Dumnezeu mai profundă  decât ceilalți baptiști și a început să participe la rugăciuni intense care durau ore în fiecare zi. Așa a ajuns într-o stare deosebita când Dumnezeu a inștiințat-o printr-un frate de la o altă biserică ca avea să primească un dar deosebit , astfel a experimentat botezul cu Duhul Sfant și vorbirea în limbi în biserica independentă Harul. 

Tânara a depus o mărturie a experienței sale la un post de radio cu lacrimi in ochi semn că se afla într-o stare spirituală aparte. 

Botezul cu Duhul Sfânt (cel real nu cel mimat) este o stare deosebită la care ajung de obicei persoane care doresc cu ardoare să ajungă în astfel de stări . Ele sunt stări deosebite peste nivelul mediu al creștinului obișnuit , nu este o condiție a mântuirii cum greșit învață unii penticostali dar oferă o garanție suplimentară în ce privește siguranța mântuirii . 

                                                 



.

duminică, 8 septembrie 2024

Cum va fi la judecata lui Hristos

 


                                                                                        


miercuri, 4 septembrie 2024

"Maria ortodoxa" (fosta sectara ) - Cum cad unii in fanatism

 

Credința în creștinism reprezintă elementul esențial este piatra de temelie a creștinismului, fără credință măntuirea nu este posibilă.

Credința trebuie să o avem în Hristos și în Cuvântul vieții care îl găsim în Scriptură. Oamenii însă cad ușor în capcana credinței în alți oameni, în culte/biserici și ajung să fie credincioși fanatici ai acestora. Am intâlnit astfel de situații în special la ortodocși, adventiști și Martorii lui Iehova.

   Un caz bine cunoscut este vlogerița ca isi spune pe fb "Maria ortodoxa - fosta sectara 20 de ani" si care aproape zilnic realizeaza cate un video scurt in care lauda religia ortodoxa si critica si îi ironizeaza pe "sectari" cum îi numeste cu dispret pe neoprotestanti.

 Ea cumva, nu știm cum  a fost atrasă de religia ortodoxă și a ajuns în final să creadă orbește în tot ce spun preoții și propaganda  BOR . Maria a depăsit stadiul de "credincios" a devenit credulă din moment ce accepta orice vine de la BOR, și respinge tot ce vine de la neo/protestanți. Rar se întamplă ca  neoprotestanți să treaca  la ortodocși, majoritatea din ei sunt fie excluși disciplinar din biserici evanghelice fie pleacă fiind atrași de libertinismul din BOR și rămân "ortodocși" cu numele anonimi. "Maria ortodoxa" este o excepție, (chiar dacă mai sunt vreo 2-3 pe lânga ea, activi doar pe fb la comentarii) . 

Să fi credincios este o onoare, să fi credul este o rușine pentru că tradează lipsă de materie cenușie.

Nici un om cu mintea întreagă care cunoaște Scriptura nu poate vedea numai lucruri  bune în religia ortodoxă și numai rele la neo/protestanți.

Teoretic principiul enunțat anterior este valabil și invers, nici un om rațional nu poate sa vadă totul greșit la ortodocși și totul perfect la neoprotestanți pentru ca nu este așa. 

Iar neoprotestanții spre deosebire de ortodocsi (care au fost botezați fără acordul și știrea lor ca bebeluși ) au depus o mărturie publică  în momentul botezului prin care și-au exprimat credința in Hristos și angajamentul  de al urma pe Hristos până la moarte. 

Să negi ulterior acest legământ este echivalent cu incălcarea unui jurâmânt în fața lui Hristos. 

 Mai exista varianta să te prindă duhul de ortodoxie, pentru că da există așa ceva și nu este de glumit cu asta. Există persoane care au trecut și prin astfel de experiențe când un duh puternic de ortodoxie a ajuns să-i controleze  și atunci ai de ales de a nega experiența pocăinței si nașterii din nou  și tot ce Dumnezeu  te-a învățat pe calea îngustă a pocăinței sau te îndepartezi imediat de tot ce înseamnă religie ortodoxă, doar așa te poți întoarce la calea Scripturii și la calea îngustă a lui Hristos.

Există o singură explicație pentru cazurile persoanelor care au fost neoprotestanți și au cazut în palasa "duhului de ortodoxie", nu au experimentat prezența Duhului Sfânt cât timp au fost neoprotestanți, pentru că dacă ai Duhul Sfânt ești imun la orice alt duh, vei știi să deosebești duhurile și nimic nu te va doborî. Duhul Sfânt este prezent în toate confesiunile la creștinii dedicați , născuți din nou peste tot în lume.

Deosebirea duhurilor nu este ceva usor și la îndemana oricui. Cert este ca Duhul lui Dumnezeu nu iți va indica niciodată că doar un singur cult/ biserică este adevarata când sunt atâtea confesiuni creștine în lume iar ortodocși răsăriteni cu toate libertătile lor  nelimitate și botezul pruncilor  nu depasesc 10% din totalul creștinilor în lume.

 Nu se poate ca 90% din creștinii declarați din intreaga lume ,peste 2 miliarde de oameni mulți din ei creștini practicanți și dedicați Lui Hristos să nu fie creștini veritabili înaintea lui Dumnezeu doar pentru că nu aparțin de așa zisa "biserica unică". O astfel de dogma nu poate fi decât falsă, mincinosă, o înselătorie a diavolului.     



.